2017-11-21 10:19


Băsescu vine cu soluții pentru situația de la Chișinău

 |  21:18
Băsescu vine cu soluții pentru situația de la Chișinău

Un cunoscut apropiat al Republicii Moldova, fostul președinte Traian Băsescu vine cu soluții concrete pentru următoarea perioadă, cu Guvernul Filip la conducere.

„Ştiu că nu aveţi încredere în Guvernul Filip. Vă spun sincer că nici eu nu am, pentru că ştiu cine este păpuşarul domnului Filip.

Ca om care iubeşte Republica Moldova şi cetăţenii ei, nu pot să nu vă spun ce gândesc despre priorităţile ţării:

1. Adoptarea bugetului de stat pentru 2016;

2. Restabilirea echilibrelor macroeconomice;

3. Stabilitate instituţională;

4. Reluarea contactelor legate de finanţarea ţării cu România şi finanţatorii internaţionali.

Aceste lucruri nu pot fi făcute decât de un guvern în funcţie.

Dacă aş vrea să am un cuvânt de spus legat de viitorul ţării, în mod cert aş transforma Mişcarea „Demnitate şi Adevăr” în partid politic ca singură garanţie de reprezentare parlamentară a cetăţenilor ţării care doresc un stat democratic şi un parcurs pro-european.

A cere simultan cu Igor Dodon şi Renato Usatîi retragerea votului dat de majoritatea parlamentară este o greşeală. Dodon şi Usatîi vor instabilitate, pentru că numai aşa pot să îşi păcălească electoratul.

Mişcarea „Demnitate şi Adevăr” are nevoie de un respiro de câteva luni pentru a se putea transforma în partid politic. Trebuie înţeles că, dacă Republica Moldova poate fi împinsă în dezastru, acest lucru se poate face doar prin inexistenţa unui guvern validat de Parlament.

Guvernul Filip, bun sau rău, şi eu nu cred că este soluţia pe termen lung, poate asigura stabilitatea Republicii Moldova.

Şi încă ceva, o alianţă cu partidul lui Streleţ, care deţine structuri puternice în teritoriu, nu ar fi cel mai rău lucru pentru „Demnitate şi Adevăr”.

PS - De la anarhie la ukrainizare si "omuleti verzi" este doar un pas. „ scrie Băsescu pe pagina sa de Facebook.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-21

TAGURI: basescu, chisinau, moldova



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova