2016-12-11 14:02

POLITICA


Băsescu bagă 150 de studenţi în interviuri

 |  21:00
Băsescu bagă 150 de studenţi în interviuri

Preşedintele Băsescu le-a cerut vineri studenţilor români care studiază în străinătate să-şi încerce norocul pentru un job de consilier la Administraţia Prezidenţială. Câţi dintre ei au aplicat, când au loc interviurile, ce posturi sunt libere şi cât de mari sunt salariile la Cotroceni, aflaţi în cele ce urmea.

De la momentul anunţului privind cele trei posturi libere de consilier la Cotroceni şi până miercuri seara, pe adresa Administraţiei Prezidenţiale au fost înregistrate peste 150 de cereri de angajare. Informaţia vine de la Valeriu Turcan, consilier prezidenţial pe comunicare al preşedintelui Băsescu. Acesta ne-a spus că începând de luni vor fi programate interviurile cu toţi cei care au aplicat pentru un job de consilier la Administraţia Prezidenţială. „Da, sunt peste 150 de solicitări (de angajare - n.r.), nu am mai verificat de ieri. În funcţie de specializări vor fi alocaţi pe departamente”, a explicat Valeriu Turcan.

Traian Băsescu le spunea vineri celor reuniţi la şedinţa Ligii Studenţilor Români din Străinătate că îi aşteaptă să aplice pentru cele trei posturi vacante de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. Preşedintele le-a spus studenţilor că-i va angaja “fără concurs, doar în baza diplomei”. “Programul e lejer: vii la 9 şi nu ştii când pleci, şi preşedintele te poate chema oricând să-ţi spui ideile”, a adăugat Băsescu. Şeful statului a precizat că oferta este “serioasă”, spunând că salariul este la nivelul unui secretar de stat, alături de maşină şi secretară.

Administraţia Băsescu dispune în acest moment de mai multe posturi vacante. Unul dintre acesteaeste cel de consilier de stat la Departamentul de Planificare şi Analiză Politică. Ar mai fi unul pentru minorităţi, şi unul pentru relaţia cu diaspora. Disponibil este şi postul de şef al Protocolului cu rang de ministru.

Potrivit documentului intitulat „Situaţia privind veniturile salariaţilor din Administraţia Prezidenţială”, publicat pe pagina de net a Cotroceniului, un consilier de stat încasează lunar 3.520 de lei, iar salariile scad în funcţie de grad şi gradaţie până la 844 de lei pentru un consilier de rang inferior. Cu toate acestea, Valeriu Turcan susţine că un consilier de stat „ar putea câştiga lunar 4.049 de lei”.

De când este în funcţie, preşedintele Traian Băsescu a schimbat de mai multe ori garnitura de consilieri. Practic, nici unul dintre consilierii din prima zi de mandat, fie ei de stat sau prezidenţiali, nu mai este astăzi în funcţia de la început. Singurul care lucrează alături de preşedintele Băsescu încă de la începutul mandatului este Valeriu Turcan (iniţial consilier de stat, azi consilier prezidenţial). De-a lungul timpului, foarte mulţi consilieri au părăsit, din diferite motive, Cotroceniul. Între aceştia, Adriana Săftoiu, Andrei Pleşu, Sebastian Lăzăroiu, Cristian Preda, Anca Ilinoiu, Constantin Degeratu, Cătălin Avramescu, Mihai Stănişoară.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-01-02

TAGURI: basescu, studenti, interviuri



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GEORGE
13 Ian 2012

CAND VA INTRA IN INTEROGATORII DURE TRAIAN BASESCU?DAR BOC SI UDREA?

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Guvernul a aprobat: transport gratuit pentru elevii și studenții cu drept de vot Guvernul a aprobat marți o ordonanță de urgență cu privire la transportul gratuit pentru... 29 Noi 2016 | (0)
Băsescu are deja Guvern şi aşteaptă alegerile Fostul preşedinte al României ia startul şi anunţă viitorul Guvern format numai din membrii... 06 Dec 2016 | (3)