2016-12-11 10:18

POLITICA


Băsescu revine în rolul principal

 |  19:45
Băsescu revine în rolul principal
Traian Băsescu va putea fi văzut din nou îndirect la emisiunile de la Televiziunea Română, după o îndelungată absenţă. AtâtPreşedinţia, cât şi noua conducere a TVR au confirmat revenirea sa, la numaicâteva zile de la instalarea lui Alexandru Lăzescu în funcţia de directorgeneral al televiziunii. Despre Adrian Sassu, predecesorul lui Lăzescu, TraianBăsescu a declarat că a devenit şi el un mogul şi că nu va mai călca în televiziuneapublică până când nu va fi înlocuit în funcţie. Deşi confirmările revenirii preşedinteluila televiziunea de stat au venit din ambele părţi, a existat o micăneconcordanţă în ceea ce priveşte solicitantul apariţiei lui Traian Băsescu.Alexandru Lăzescu a declarat pentru realitatea.net că preşedintele a fost celcare a cerut spaţiu de emisie, iar Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al şefuluistatului afirmă că invitaţia a fost făcută de cei de la TVR. Reorientarea luiBăsescu către televiziunea publică aparedupă trei evenimente importante ce ţin de mass-media: declararea campaniilor depresă ca fiind denigratoare la adresa instituţiilor statului, arestarea lui DanDiaconescu patronul OTV şi înlocuirea şefului Televiziunii Române.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-01-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VLAD.ADRIAN
06 Iul 2010

Domnul Presedinte este cel mai bun presedinte de dupa revolutie incoace . Respect si la cat mai multe mandate!
SOCRATES
07 Iul 2010

mai intereseaza pe cineva astfel de aparitii???la "vizitele de lucru" sau inspetie l-am admirat cum tine miinile in buzunare ...e suficient :)

Adauga un comentariu

Random image