2016-12-10 12:59

POLITICA


Băsescu: „Va fi creştere economică din trimestrul trei“

 |  20:04
Băsescu: „Va fi creştere economică din trimestrul trei“

Vorbe încurajatoareadresate de preşedintele Băsescu celor de la UNPR. După ce le-a mulţumit pentrucă au contribuit la stabilitatea politică, preşedintele le-a spus grupurilorparlamentare ale generalului Oprea că din trimestrul trei România va intra pecreştere economică.

Preşedintele Traian Băsescus-a întâlnit ieri cu grupurile parlamentare ale UNPR, după ce, cu o zi înainte,se văzuse cu democrat-liberalii. În cadrul discuţiilor, şeful statului le-aspus oamenilor din partidul generalului Oprea că din trimestrul al treilea ţaranoastră va cunoaşte creştere economică. “Preşedintele ne-a spus că situaţiaeconomică se va îmbunătăţi şi că din trimestrul trei vom intra pe creştereeconomică. Se simte deja, la mine în colegiu au venit deja mai mulţiinvestitori”, ne-au declarat surse din UNPR. Preşedintele Băsescu a vorbit cu uneperiştii despre Codul muncii şi despre relaţiacu sindicatele, dar şi despre impozitarea averilor mari. „Amdiscutat câteva priorităţi legislative şi din punctul de vedere al UNPRdiscuţia s-a canalizat în mod deosebit pe legislaţia muncii. În ceea cepriveşte Codul muncii şi Codul dialogului social, am reiterat ideea noastrălegată de ceea ce înseamnă contractul individual de muncă drept garanţie, caelement de vocaţie pentru credit al fiecărui angajat în parte. UNPR a reiteratfaptul că anul acesta doreşte să contribuie, în mod decisiv, la stabilitateasocială. Din acest context, discuţiile în legătură cu legile muncii nu pot fievitate”, a declarat preşedintele UNPR, Marian Sârbu. Acesta a devenit de ierivicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, uneperiştii schimbând astfel majoritateaîn Biroul Permanent în favoarea Puterii. Surse din UNPR ne-au declarat căpartidul urmează să primească şi şefia Comisiilor de muncă din Cameră şi Senat,dar şi un loc în Biroul Permanent al Senatului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639236-11-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image