2016-12-09 21:36

POLITICA


Bătălia pentru Palatul Victoria în PSD. Vicepreşedinţii social-democraţi vor să-şi împartă ministerele

 |  14:50
Bătălia pentru Palatul Victoria în PSD. Vicepreşedinţii social-democraţi vor să-şi împartă ministerele

Mai mulţi membriai conducerii PSD au propus ca Statutulpartidului să fie modificat în aşa fel încât fiecărui vicepreşedinte să îi revinăcâte un domeniu pe care să îl gestioneze. Modelul a funcţionat în perioadamandatului lui Mircea Geoană şi asigură liderilor marcanţi siguranţa că vor filuaţi în calcul cu ocazia formării guvernului condus de un premier pesedist.

Secretarulgeneral, Liviu Dragnea, a confirmat pentru „Puterea” că una dintre propunerilede modificare a statutului PSD se referă la acordarea câte unui domeniu pe caresă îl gestioneze fiecare vicepreşedinte. „Se discută o astfel de formulă, încare vicepreşedinţii să se ocupe de un domeniu, modelul fiind cel care afuncţionat după Congresul din 2006”, a explicat secretarul general alsocial-democraţilor. Problema urmează să fie tranşată în cadrul Congresului Extraordinarconvocat de către Victor Ponta pentru 16 octombrie, unde urmează să fieprezentată oferta electorală a partidului. Discuţia din cadrul partidului estemult mai amplă, deoarece şi şefii departamentelor de specialitate visează la ocarieră la Palatul Victoria. „În partid s-a propus ca din rândul celor care lucreazăla departamente să fie numiţi cel puţin secretarii de stat”, ne-au declaratsurse din conducerea PSD. Propunerea a fost privită cu rezerve de către greiipartidului, care nu vor să-şi piardă influenţa la numirea favoriţilor înanumite poziţii ministeriale.

Ce visează fiecare

Primul guvern dinumbră a fost deja alcătuit sub mandatului preşedintelui Victor Ponta. Baronul de VranceaMarian Oprişan îşi vede îndeplinit pe jumătate visul de a deveni ministru deinterne, după ce a fost mandatat de conducerea PSD să coordoneze domeniulOrdine publică. Poziţia este râvnită şi de secretarul general, Liviu Dragnea,care a ocupat pentru puţin timp, la începutul anului 2009 această funcţie. Unalt greu al partidului, Marian Vanghelie, va fi negociatorul partidului înrelaţia cu sindicatele, primarul intrându-şi deja în rol în timpul grevei de laRATB, când s-a dus în mijlocul protestarilor. Cu toate acestea, el nu vacooptat în echipa guvernamentală, dar oamenii săi au fost mereu instalaţi înfotoliile de la Palatul Victoria. Vicepreşedintele Ion Chelaru visează să seocupe de Justiţie, dar postul este promis şi tânărului senator Dan Şova, unprieten al lui Victor Ponta. Vicepreşedintele Constantin Niţă se va ocupa deEconomie sau Finanţe, în timp ce Titus Corlăţean este bătut în cuie pentruMinisterul de Externe. Dan Nica intră şi el în cărţi pentru Ministerul deInterne şi al Administraţiei. Ceilalţi vicepreşedinţi au în vedere următoareleministere: Ion Câlea – Agricultură, concurent fiind Victor Surdu, Rodica Nassar– Sănătate, Robert Negoiţă – mediul de afaceri şi Ion Prioteasa – ministerulDezvoltării. O altă certitudine este Ecaterina Andronescu pentru Educaţie, eafiind de altfel vicepreşedintele cu cele mai multe voturi obţinute la CongresulPSD din luna februarie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-08-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image