2016-12-08 10:05

POLITICA


Boc a trăit un moment magic, iar Udrea a pus acatiste la Zidul Plângerii

 |  12:28
Boc a trăit un moment magic, iar Udrea a pus acatiste la Zidul Plângerii

O delegaţie a Guvernului României se află chiar în aceste momente într-o vizită oficială în Israel. În fruntea delegaţiei: premierul Emil Boc, ministrul de Externe Theodor Baconschi şi ministrul Turismului, Elena Udrea. Aceştia au vizitat, miercuri, Zidul Plângerii, Mormântul Sfânt, precum şi aşezământul Patriarhiei Române din Ţara Sfântă, după cum transmite Agerpres.  Udrea a fost întrebată de jurnalişti cu ce impresie a rămas după ce a vizitat Mormântul Sfânt şi Zidul Plângerii.

”Cred că pe toată lumea care ajunge acolo, prezenţa şi toată atmosfera de acolo e clar că impresionează. Am avut câteva dorinţe de pus, am pus şi acatistele în zid, aşa cum fac toţi cei care vin acolo, pentru că au o problemă sau pentru că vor să li se îndeplinească o dorinţă şi ori de câte ori am ocazia să vin în Israel, merg întotdeauna şi aici”, a răspuns Udrea.

Ea a mai spus că i s-au îndeplinit toate dorinţele pe care şi le-a pus la o vizită anterioară la Zidul Plângerii, iar acum şi-a pus alte dorinţe şi i-a îndemnat şi pe jurnaliştii români să pună acatiste în zid. “Vă sugerez să mergeţi mâine să puneţi acatiste în zid”, le-a spus Udrea jurnaliştilor.

La rândul lui, premierul Emil Boc a mărturisit că a trăit un moment spriritual magic la locurile sacre din Ierusalim pe care le-a vizitat “ca orice creştin”.

”Am avut un scurt moment în care, ca orice creştin, am putut să mă bucur şi să trăiesc momente unice ca şi creştin, ca şi român, vizitând locurile sfinte. E un moment pe care nu-l uiţi niciodată şi ai şansa poate o dată în viaţă să trăieşti asemenea momente. Moment spiritual extraordinar, magic, pe care orice creştin ar trebui să-l trăiască”, a spus Boc.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, fost ambasador la Vatican, şi-a exprimat interesul în special pentru locurile sfinte ale creştinilor, dar a adăugat că are 'toată veneraţia' pentru vestigiile iudaismului antic.

”E a patra oară când vizitez Israelul şi m-am concentrat asupra locurilor sfinte legate de creştinism. Am toată veneraţia pentru vestigiile iudaismului antic şi Zidul Plângerii este un astfel de simbol puternic”, a spus Baconcshi.

După ce au vizitat locurile sacre, premierul Boc şi miniştrii au avut o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de israelieni cu origini româneşti. Cu acest prilej, Elena Udrea a subliniat necesitatea înfiinţării unor curse charter din Israel către Bucovina sau Vestul României, pentru a facilita accesul turiştilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

FLORIN
24 Noi 2011

Cred ca a avut momentul magic al descoperirii afacerilor madamei Adreescu, secretarul general al guvernului, aia de foloseste activele statului ca pe mosia ei.

Adauga un comentariu

Random image