2016-12-06 14:24

POLITICA


Boc s-a întâlnit la Parlament cu parlamentarii din comisiile de buget, pentru deblocarea lucrărilor

 |  19:40
Boc s-a întâlnit la Parlament cu parlamentarii din comisiile de buget, pentru deblocarea lucrărilor

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, sâmbătă, cu membrii PDL,UDMR şi UNPR din comisiile de buget-finanţe pentru a încerca deblocarea activităţiiacestora, în condiţiile în care absenţa parlamentarilor Opoziţiei a dus lasuspendarea lucrărilor.

Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, căîntâlnirea a fost solicitată de premierul Emil Boc, la aceasta participând şiminiştrii care au de susţinut bugetele propriilor instituţii la dezbaterileasupra proiectului legii bugetului de stat pe 2011 din comisiile debuget-finanţe.

Potrivit surselor citate, liderul deputaţilor PDL a fost mustrat de premierpentru faptul că, deşi a fost modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor şimărită componenţa Comisiei de buget, puterea nu a asigurat majoritatea necesarădesfăşurării şedinţei în care se discută bugetul de stat pentru anul 2011.

O posibilă soluţie identificată pentru evitarea blocajului determinat deabsenţa parlamentarilor opoziţiei a fost întocmirea unui raport în oricecondiţii şi trimiterea acestuia în plen, varianta ca bugetul să intre în plenfără raport fiind respinsă, întrucât dădea posibilitatea opoziţiei să susţinăîn plen toate amendamentele.

Puterea şi opoziţia sunt la paritate în comisiile de buget-finanţe, numărulparlamentarilor coaliţiei fiind egal cu cel al reprezentanţilor PSD şi PNL,respectiv 25 de senatori şi deputaţi.

Şedinţa comisiilor de buget din Parlament a fost reluată, în prezenţadeputaţilor şi senatorilor din toate grupurile parlamentare, de la bugetul MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-03-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image