2016-12-05 02:45

POLITICA


Bugetul de criză a fost adoptat, Berlusconi îşi face bagajele

 |  15:26
Bugetul de criză a fost adoptat, Berlusconi îşi face bagajele

11.11.2011 ar putea fi o zi istorică nu pentru speculanţii teoriilor apocaliptice, ci ca dată a încheierii carierei politice a unuia dintre cei mai controversaţi premieri şi lideri de partid din Italia ultimelor trei decenii. Senatul italian a aprobat vineri pachetul de măsuri de austeritate destinat evitării de a solicita un ajutor financiar pentru cea de-a treia economie a eurozonei.

Astfel, mandatul premierului Silvio Berlusconi se apropie de sfârşit, acesta urmând să se mai afle în funcţie doar până când un nou guvern va fi învestit, cel mai probabil sub conducerea fostului comisar european Mario Monti (foto, dreapta). Berlusconi a promis că va demisiona după ce măsurile de austeritate vor fi adoptate, subliniind totodată că nu va participa la alegerile anticipate care este de aşteptat să aibă loc în primăvara anului viitor. La rândul său, preşedintele Giorgio Napolitano a precizat că vrea să „înlăture orice dubiu sau neînţelegere” privind momentul în care primul ministru îşi va anunţa demisia. Pentru Berlusconi, cariera politică poate fi considerată încheiată: după ce a deţinut trei mandate de premier, acesta se pregăteşte să iasă din prim-planul scenei politice italiene, la 74 ani, implicat în mai multe scandaluri de corupţie şi tentă sexuală şi încolţit de procese de care a încercat să scape cu disperare în ultimii ani.

Între timp, Italia încearcă să se ţină departe de acordarea unui ajutor financiar din partea instituţiilor europene, anunţând măsuri care se vor transforma în economii de 59,8 miliarde de euro realizate printr-un amestec de reduceri cheltuieli bugetare şi creşteri ale taxelor, cu scopul de a echilibra bugetul până în 2014. Printre aceste măsuri se numără creşterea TVA cu un procent, la 21%, îngheţarea salariilor din sectorul public până în 2014, creşterea graduală a vârstei de pensionare pentru femei în sistemul bugetar de la 60 în 2014, până şa 65 de ani în 2026, precum şi introducerea unei taxe speciale în sectorul energetic şi reducerea evaziunii fiscale prin impunerea unei limite de 2.500 de euro la tranzacţiile cu bani lichizi.

Mario Monti a fost învestit senator pe viaţă de către preşedintele Napolitano, urmând ca dacă Parlamentul italian va concluziona implementarea măsurilor de austeritate până la sfârşitul şedinţei de sâmbătă, Silvio Berlusconi să îşi prezinte ulterior demisia. Cel mai probabil, Mario Monti va primi sarcina de a forma un guvern de tehnocraţi care va avea ca sarcină principală redresarea economică a Italiei, dar şi pregătirea viitoarelor alegeri anticipate din 2012, scrie BBC.

Soluţiile salvării în opinia „profetului crizei”

Nouriel Roubini a susţinut, într-un editorial publicat vineri în Financial Times, că doar dacă liderii UE vor stabili ca Banca Centrală Europeană să devină creditor în ultima instanţă, pe lângă implementarea unor stimulente fiscale şi asigurarea că ratele BCE vor fi păstrate la nivelul zero, moneda euro ar putea fi salvată. Roubini a mai subliniat şi că fondul special de salvare implementat de Uniunea Europeană, EFSF, este un instrument care nu consideră că poate funcţiona, acesta reprezentând mai degrabă „o pasăre care nu poate zbura”. Acesta a mai precizat că o deflaţie rezultată ca urmare a restructurării datoriilor nu este suficientă pentru stimularea creşterii economice, iar Italia şi Spania sunt două state care deţin economii mult prea mari astfel încât întreaga zonă euro să nu se afle în pericol, aşa cum aceasta îşi permite o eventuală intrare în faliment ale unor state precum Grecia, Irlanda sau Portugalia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-09-28

TAGURI: buget, criza, silvio berlusconi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

BNR: “România nu a ieșit din criză, se află într-o perioadă de tranziție!” Adrian Vasilescu, consilier strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), a făcut,... 23 Noi 2016 | (15)
Criză în încălzirea populației. O treime din locuințe, fără lemne de foc Lipsa lemnelor de foc din mai multe zone ale țării este o situație care afectează în jur de o... 15 Noi 2016 | (1)