2017-09-25 20:07


Bușoi anunță ceasul SCHIMBĂRII în PNL. Ce șanse are moțiunea sa

 |  21:14
Bușoi anunță ceasul SCHIMBĂRII în PNL. Ce șanse are moțiunea sa

Candidatul pentru funcţia de preşedinte al PNL, Cristian Buşoi, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că moţiunea sa a fost semnată de 17 preşedinţi de filiale din teritoriu, dar că nu se poate spune, în acest moment, spre cine înclină balanţa în competiţia internă.

"Eu cred că, în toate filialele, opiniile sunt împărţite. Nu cred că există nicio filială, poate câteva sectoare care mă cunosc foarte bine, sunt preşedinte la Bucureşti şi, mă rog, par foarte hotărâte, dar acolo sunt delegaţii mai puţini. În ceea ce priveşte judeţele, în toate organizaţiile noastre sigur că există păreri împărţite şi, oricum, nu există peste tot opinii definitive şi finale. Urmează ca fiecare dintre noi să mergem, să ne expunem punctul de vedere şi moţiunile. Vorbim de un congres cu 5.000 de oameni, un congres foarte mare, în care, până la urmă, opţiunea va fi individuală, a fiecărui delegat. (...) Cred că e greu în acest moment să spunem că balanţa se înclină într-o direcţie sau alta", a spus Buşoi, scrie agerpres.ro.

Acesta a adăugat că se bazează pe echipa sa, formată în marea majoritate din tineri, printre susţinători nominalizându-l şi pe preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, care l-a însoţit la conferinţa de presă, alături de liderul PNL Neamţ.

"Echipa din jurul meu este formată, în mare parte, din oameni foarte tineri. Din cei 17 preşedinţi de filiale care au semnat moţiunea, cei mai mulţi sunt oameni cu care am crescut în Tineretul Naţional Liberal sau chiar oameni mult mai tineri decât noi sau decât Nelu (Ioan Turc - n.r.) sau decât Mugur Cozmanciuc, preşedintele de la Neamţ, sau decât alţi colegi şi care vrem, împreună, să construim un partid al viitorului, pe baze mult mai solide, un partid care nu doar să aibă un aer de tinereţe, de modernitate, pro-european, dar în primul rând să aibă o identitate de partid serios, consistent, de partid care se focusează pe adevăratele probleme ale românilor şi care se concentrează pe o direcţie şi rămâne consecvent pe acea direcţie", a afirmat Buşoi.

În ceea ce priveşte politica de alianţe, Cristian Buşoi este de părere că liberalii ar trebui "să se abţină în a mai face oferte publice de alianţe sau de fuziune a unor partide, riscând să fie refuzaţi", mai ales că se vorbeşte despre alianţe cu "partide mai mici şi mai puţin solide din punct de vedere electoral şi organizaţional", considerând că PNL trebuie, în primul rând, să se întărească şi să devină "un partid solid, pe propriile picioare".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-19

TAGURI: alegeri, pnl, busoi, candidatura, teritoriu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


DUMI
22 Mai 2017

Vai de capul lui molicau.
Random image



Ultimele stiri