2017-11-24 00:28


Călin Popescu Tăriceanu: Pentru ALDE, alegerile locale în două tururi ar fi avantajoase

 |  07:24
Călin Popescu Tăriceanu: Pentru ALDE, alegerile locale în două tururi ar fi avantajoase

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Timişoara, că pentru partidul său, alegerile locale în două tururi ar fi avantajoase deoarece le-ar creşte rezultatele. Preşedintele Senatului a precizat totodată că „modificarea alegerilor înainte de alegeri nu este o practică democrată”.

”Pentru noi, scrutinul în două tururi ar fi avantajos, pentru că ne-ar creşte rezultatele. Scrutinul într-un singur tur îi favorizează pe cei deja aleşi. Modificarea alegerilor înainte de alegeri nu este o practică democrată. Anul trecut, când s-a aprobat modalitatea de alegeri locale s-a ajuns la un acord politic în care cele două partide, PSD şi PNL, au ajuns la un punct de vedere comun. Nu pot schimba regulile jocului în favoarea lor. Trebuie să existe o stabilitate legislativă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Acesta a ţinut să precizeze că ALDE nu va forma alianţe electorale pentru alegerile locale.

”Ideea este simplă şi clară, mergem singuri în alegeri, mergem cu proprii noştri candidaţi, propriile noastre liste şi propriul nostru program. Noi considerăm că există un singur partid liberal şi acela suntem noi. Reprezentanţii PNL nu mai sunt, au trecut la familia populară, au cu totul alte valori pe care le îmbrăţişează acum. În România există un electorat liberal, care are nevoie de o valoare politică, iar pentru noi este foarte important şi dorim să promovăm aceste principii. Dacă cineva este profund serios ancorat în lucruri consistente va vedea că PNL nu mai are de-a face cu liberalismul. Acestea sunt motivele pentru care noi considerăm că trebuie să mergem singuri în alegeri”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE a mai spus că, până în prezent, nu au fost stabiliţi candidaţii partidului pentru alegerile locale. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-30
Citeste si:
Călin Popescu Tăriceanu, întrevedere cu ministrul de Externe din Ungaria. Problema refugiaţilor, printre subiectele abordate
Mişcarea Populară: Guvernul Cioloş să îşi asume răspunderea în Parlament pe legea privind alegerea primarilor în două tururi

TAGURI: calin popescu tariceanu, alde, alegeri, locale, doua, tururi, avantajoase



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova