2018-09-23 19:27


Carmen Dan, RAPORT FINAL privind violenţele de la PROTESTE: 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut; cinci cazuri de abuzuri

 |  19:48
Carmen Dan, RAPORT FINAL privind violenţele de la PROTESTE: 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut; cinci cazuri de abuzuri

Ministrul de Interne Carmen Dan a prezentat duminică date din raportul privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, din care rezultă că au fost deschise 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut, fiind identificate cinci cazuri de abuzuri împotriva unor persoane care nu erau vioente. Ministrul a cerut scuze tuturor celor care au avut de suferit în urma evenimentelor.

"Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit în urma violenţelor de săptămâna trecută", a declarat Carmen Dan.

Ea a precizat că i-a fost prezentat raportul pe care l-a solicitat săptămâna trecută, dar că acesta nu are rolul de a stabili vinovăţii şi că nu are nicio ezitare să îl prezinte comisiilor din parlamentare, Guvernului sau CSAT.

E spus că nu a fost invitată la comisie încă.

"Pentru ce s-a întâmplat în acea seară, au fost deschise 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut. Trei persoane au fost arestate, două sub control judiciar. Au fost aplicate 64 de amenzi. Poliţia şi Jandarmeria au lucrat în toate aceste zile petnru găsirea persoanelor violente. De mâine vom începe şi vom merge la parchetele civile şi cu alte sesizări, informaţii, date obţinute în aceste zile. Este un proces dificil să vizualizezi atâtea imagini, 2 TB de filmări în care au fost surprinse persoane violente", a afirmat ministrul.

Carmen Dan a afirmat că sute de persoane care au comis violenţe sunt surprinse în imaginile văzute şi sunt în proces de identificare.

"Faţă de jandarmi are loc o verificare internă, existând cinci situaţii susceptibile de comitere de abuzuri împotriva unor persoane nevinovate. Verificările continuă", a relatat Carmen Dan.

Ea a subliniat că, deşi iniţial s-a dorit ca adunarea publică să fie legală, protestul nu a fost asumat de niciuna dintre multele organizaâii care au promovat acest eveniment şi că nu trebuie omis un aspect, respectiv acela că legea reglementează şi adunările publice spontane, dar nu am fost într-o astfel de situaţie, protestul fiind anunţat cu mult înainte.

Ea a spus că raportul este un document clasificat pentru unele informaţii vizează datele pe care MAI le-a solicitat celorlalte instituţii din domeniul securităţii naţionale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-19

TAGURI: carmen dan, violente proteste,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
19 Aug 2018

Analfabeta secretara de ""VITELE"" a comis iar dezacorduri gramaticale in citirea pseudo-raportului prin care vrea sa se salveze ea si mafia psd-alde. Multa muie mitomani ai mafiei psd-alde-udmr-minoritati , dusmani ai democratiei si LIMBII ROMANE.
MARCEL
19 Aug 2018

SOROS...SE DORESTE DEMISIA GUVERULUI. NU ARE IMPORTANTA CINE CASTIGA ALEGERILE . SE SCHIMBA PRIN FORTA ORICE. ....VOTEZI CU CINE VREI SI IESE CINE TREBUIE PRESEDINTE ...FARA ALTE COMENTARII....AM INCEPUT SA INTELEGEM SI NOI ...NU SUNTEM PROSTI
ANONIM
19 Aug 2018

Asa sa-ti ajute dumnezeu , tie si familiei
RELAX!
19 Aug 2018

”Noi, râdem, glumim și-n Piața Victoriei unii oameni luptă pentru viitorul țării ăsteia...bravo! Nu pot să vă cert acuma, pentru c-ați plătit bilet...voi, cum ar veni luptați pentru viitorul meu! Este îngrozitor ce se întâmplă...am văzut și pe Antene...m-am uitat ieri seară pe Antene...a fost îngrozitor! Doamne! A fost o seară groaznică...l-am văzut pe Badea cum și-a dat un șut singur în gură! Nu mai râdeți în p..a mea, era un ciumpalac acolo, deci am văzut un ciumpalac...râdeți în p..a mea ca niște oi proaste! Era un ciumpalac în Piață și a vrut să (arată cum ar fi vrut să șuteze sau să facă pasul mare...) și a alunecat pe...niște bani lăsați de Șoros, acolo! Evreii sar pe coji și și-a dat singur cu piciorul în eeee....e un erou mă, e un erou! Domn Mircea Gâdea...nu e unul singur?
DOMNUL GâDEA
19 Aug 2018

a făcut apel la pace, dar după aceea A CEDAT, A CEDAT MĂ, că nu se mai poate cu javrele-astea! Îndemna ca cetățenii țării să vină să dea în tefeliști cu ce au acasă: cu proteze, să le dea cu Corega-n față, dă-i în...șobolanii p..ii care vor anarhie, dă-i dracului! Să le facă AȘA în față cu fluturașul de la pensie (arată rapid, ca și cum ai face aer cu palma cuiva care-a leșinat sau e ”pe cale”...) PÂNĂ RĂCESC DE LA CURENT! Asta trebuie să facă cetățenii dă bine, băăăă! Cetățenii de bine ai acestei patrii, trebuie să se-adune și să...nu te mai uita așa, trădătorule! Ți-ai făcut PLINUL de la Șoroș! Ai mâncat ONG! Așa trebuie făcut! Jandarmii ăștia...a fost groaznic! Am înțeles că au fost răniți, S-A ARUNCAT CU STICLE CU APĂ MINERALĂ! UNII AU FĂCUT PIATRĂ LA RINICHI! NU te joci cu asta...au băut, normal c-au băut...și le-au aruncat șobolanii ăștia cu conținut ridicat de minerale! Că, na...până să se-arunce cu pietre, am aruncat cu MINERALE DIZOLVATE ÎN...APĂ, ĂȘTIA AU BĂUT ȘI AU FĂCUT PIETRE LA RINICHI, BĂĂĂ! ȘI-ACUMA, ȘTIȚI CUM ÎI DOARE CÂND SE PIȘĂ?
NU SE POATE
19 Aug 2018

-așa ceva! Au bătut o femei-jandarm, nu știu dacă ați văzut așa-ceva...au avut un nou super-erou = femeia-jandarm! Așa au prezentat-o peste tot – femeia-jandarm! Și au făcut-o praf băieții ăia, pentru că n-au bătut un jandarm, au bătut pe femeia-jandarm! Bineee...era în ținută de intervenție, avea pistol la ea, dar era femeie, măi p...ă! DAI ÎNTR-O FEMEIE! Bine, hai că urma să-ți de un pulan în cârcă, dar e femeie, mă! Bine, nu sunt de acord nici cu Jandarmeria română...că N-AU SEMNALIZAT-O CUM TREBUIE! Deci, la următorul protest = căști ROZ, femeia-jandarm, cască roz, da? Armură cu țâțe, da? Și să se știe, să nu se dea în ele! Că, de ce credem noi că la un protest, relația cu un jandarm trebuie să fie alta, decât într-o relație?! Te duci acolo în Piață, vine femeia-jandarm, dă cu spray în tine, îți arde un pulan în creștet și zici ”am făcut eu ceva...???”.
DACă VINE BăRBATUL
19 Aug 2018

-jandarm și dă în tine, cu ălalt te iei, îi dai cu maoașii-gheri, dă-l în morții mă-sii...dar la o femeie, nu dai într-o femeie, bă! Nu contează, îți ceri scuze! Ai făcut, n-ai făcut...îți ceri scuze! ”Doamnă, îmi pare rău, nu mai dați, doamnă!” Nu se poate așa-ceva...să dea în femeia-jandarm...au lovit fememia-jandarm... Și au fost ELEMENTE PROVOCATOARE, au fost oameni care n-au venit să protesteze, au venit să facă...bă, au prins jandarmii și au bătut o GALERIE întreagă... de artă! Ăia nu venise să protesteze, doar atârnau acolo...picturi! Normal c-au dat...voi trebuie să înțelegeți o chestie – JANDARMII BAT CE NU-NȚELEG ȘI JANDARMII NU ÎNEȚELEG MULTE!
EXISTă FILME
19 Aug 2018

pe face-book cu jandarmi care au bătut un ABECEDAR...că stătea pe jos și făcea litere, la ei...dar, cum să spun, domne sunt structură militară domne, ăștia nu pricep orice! Au văzut ABECEDARUL ĂLA PE JOS CE STĂTEA OSTENTATIV DESFĂCUT LA ”A”...”Ana are mere”, și de ce aruncă domne cu mere-n Jandarmi? Aruncă cu mere-n jandarmi? S-o batem pe Ana...și-au bătut-o pe Ana! După aia era ceva cu ”Bogdan merge-ntr-o barcă...”, l-au bătut și pe Bogdan...nu se poate așa-ceva! Incredibil! Credeți voi că vă duceți acolo...Nu vreau să zic acuma, Doamne ferește că sunt (arată cu degetul la cap...)...apropo, dacă sunt jandarmi în sală în momentul ăsta - Bravo! Bravo! Bravo! Voi aveți pile, adică...dacă e vreun jandarm în sală, înseamnă că ăla are un unchi care cunoaște pe CINEVA și i s-a zis ”lasă, domne nu-l trimite la...” ĂIA DAU CU BORSEC, ACOLO!
DETAșEAZă-L
19 Aug 2018

să se infiltreze undercover la un spectacol de comedie să vadă unde e pericolul în țara asta! Deci, îmi pare rău, nu vreau să zic nimic rău de Jandarmi, Doamne ferește! Na, SUNT NIȘTE OAMENI CARE N-AU PUTUT SĂ FIE POLȚIȘTI! AIA E! NU TRECE TOATĂ LUMEA TESTUL ĂLA DE COLORAT ÎNCONTINUU...BĂ, nu mă aplaudați că nu pot să fac ce fac ei, Doamne ferește! E un test acolo de aptitudini pe care ți-l dă acolo, un desen cu Michey Mouse cu carioci și, dacă ai colorat cum trebuie...frumos, în contur, cum trebuie...așa, BRAVO – APTITUDINI PENTRU DIICOT, ANTI-DROG, S.R.I., d-astea, da? Dar dacă ai ieșit din contur și ai făcut așa...te-a luat pe tine imaginația făcând pe unul cu fața verde și cămășuță de culoarea pielii sau altceva...ei, hai că ne mai descurcăm cu tine...O RUTIERĂ d-asta, se găsește! IAR ĂIA CARE N-AU COLORAT NIMIC ȘI AU RUPT CARIOCILE, bravo tatii! Domnule, omul a dat dovadă de un spirit de apărare a patriei care-l recomandă pentru a fi ȚESTOASĂ, DA?
I SE Dă SOLDă
19 Aug 2018

niște pizza și un șobolan care să-i explice care-i treaba! ȚESTOASE-NINJA, ASTA AVEM NOI CA JANDARMI! Ar trebui să nu mai venim cu flori, ar trebui să venim cu pizza, dacă asta le place...te duci așa, să le dai cu pizza pe la nas...eeee? Hai, c-a zis șeful vostru: toată lumea în canal, toată lumea în canal! AȘA SE CUCEREȘTE GUVERNUL = CU PIZZA ȘI CU ZVONURI DESPRE UN ȘOBOLAN! Doamne ferește! Noi, ca cetățeni nu facem destule ca să fim recunoscători! V-ați întrebat voi ce-ați făcut pentru țară? Lasă că n-ați plecat, că munciți aici...ce-ați făcut pentru țara asta? Lasă că plătiți taxe...te piși pe ele de taxe! Voi știți cum nu vă convine să vă luați salariul pe cartea de muncă? Da? Ei, nici la ăștia din Guvern nu le convine să le vină banii pe Buget! Da? Deci, cu ce ai ajutat tu Guvernul, așa...cu NIMIC bă în p...a mea, cu nimic! CÂND A FOST ULTIMA OARĂ CÂND V-AȚI DUS CU O ATENȚIE LA DOAMNA VIORICA?
AșA, S-O îNJURAțI
19 Aug 2018

pe doamna Viorica, ”să-ți iau freza-n ...” puteți TOȚI! Dar un pachet de Kent, o cafea, i-ați dus mă în p...a mea, trădători de neam și patrie, f...vă, că n-ați ajuta-o pe doamna Viorica cu nimic! Te duci cu un Kent și cu un Donecafe și-i zici: ”Sărut mâna, doamna Viorica! Să treacă și ăsta micu, clasa...” Vă bateți joc de doamna dirigintă, asta faceți! Domnul Dragnea este un om extraordinar! NU de bun...ne relaxăm, nu s-a-ntâmplat nimic, da? Probabil că un protestatar împuțit a furat un pulan de la un jandarm și și-a dat cu el în cap, până când a leșinat ca muistul în mijlocul Pieței, ca să obțină atenție, f...i în gură de terminați, de cumpărați de la Bruxelles, dă Șoroș....că n-ar sta acasă să se uite la Capatos...nu, se duc în Piață să răcească! Probabil s-a dus să lingă niște gaz de pe jos...s-a dat cu gaze, s-a dat cu gaze domne, pentru că AVEM GAZE, DOMNE! Avem zăcăminte de gaz în Marea Neagră să se dea la români! Să se dea la popor, nu să dea la OMV să le iei de la pompă! Nu, tată...te duci și iei gaz direct din mare, din Marea Neagră! Cel mai bun gaz...se plânge lumea că-i ustură! Păi așa-i gazul!
NU-L MAI TRAGE
19 Aug 2018

pe nas! Drogaților! Toți drogații ăștia plătiți de Șoroș s-au dus în Piață și se plâng că au luat gaz pe nas ca drogații care ESTE! Bă, știi vorba aia, că gospodarul își face vara car și iarna sanie? Așa a făcut și guvernul – a dat gaze în august! A dat gaze în august, a dat la toată lumea! La bătrâni, la copii, la femei, la sărmani, la toată lumea a dat gaze! Și trebuia ca toată lumea să pună gazele frumos în punguță, să se ducă cu ele acasă...după aia veniți bă și vă plângeți că n-aveți bani să plătiți întreținerea, f...vă de viermi! -Păi nu v-a dat guvernul gaze în august? Ce-ați făcut cu ele? -Le-am tras pe nas! -DROGATULE! De ce le-ai tras pe nas? Alea se luau ”la punguță”, se luau frumos în altă pungă să nu scape gazele, venea noiembrie, venea frigul, desfăceai un pic punguța și dădeai foc la gaz! Drogatule! Ai tras pe nas și-ai plând ca prostu! Să se dea domne gaze, că d-aia avem gaze, să nu le ia străinii! Avem gaze, să se dea la români! Noi ca români, avem gaze!
DA...TREBUIA
19 Aug 2018

să fie petrol în tunul ăla! Au pus apă că, nah...nu ne lăfăim în bani, n-avem cum să dăm cu petrol, dăm cu apă! Da? Și, d-aia vă zic: domnul Dragnea este un om extraordinar! A pus-o pe doamna Viorica Dăncilă șef de stat..nu e chiar de prim-ministru, e șef de stat! Eu sunt convins că ea, încă nu s-a prins! Eu cred că doamna Viorica Dăncilă este nedumerită de ce o înjură lumea! Fondul de rulment e la zi! Interfonul, merge! N-am avut o spargere de 6luni în bloc și ăștia, la toți cu HUOO, HUOO...dar mai taci! Blocul e-anvelopat, huoo, atâta știți! Eu sunt convins c-a fost un fel de Miss concurs, PE DOS! A pus-o domnul Dragnea pe doamna Viorica Dăncilă șef de scară, și n-o mai judecă nimeni ca prim-ministru! Ați văzut că toată lumea se pișă pe freza ei? Cum o vede lumea: ”ooo, ce freză! Piș..m..aș pe freza ei” –Domne, e prim-ministru! –Nu contează! Cu freza aia?! Freza aia, n-o suport!
ĂSTA-I UN POPOR
19 Aug 2018

de hair-stiliști! Adică...ne fuți, ne fuți da....frumos aranjată, nu cu freza aia de mamaie! Vino și tu...tunde-te-n TENDINȚE! Ați văzut că și la Băsescu...că flota, că dosare, că ”servicii”...ce ne-a ofticat pe noi 50%, a fost șuvița aia! DISTRUGE BĂ ȚARA AIA, DAR AI BUNUL SIMȚ SĂ TE RAZI ÎN CAP, DĂ-TE-N MORȚII MĂ-TII, CĂ AȘA DISTRUGI POPORUL ȘI ARĂȚI ȘI CA UN KK-T! D-asta l-am vota pe domnul Johanis că are o tunsoare corectă,domnule! În momentul în care ne judecăm conducătorii, asta-i problema – arată domne, într-un FEL! Noi ne judecăm conducătorii după cum arată! Dragnea – dă-l în...mustață și dinții ăia, se poate-așa-ceva? PĂI CU DINȚII ĂIA DISTRUGI TU, ȚARA? DISTRUGE-O, DAR PUNE-ȚI DRACULUI NIȘTE....PLACHETĂ, FĂ-ȚI O DANTURĂ FRUMOASĂ, CÂND MĂ SCUIPI, SĂ-MI PLACĂ!
Vă JUR,
19 Aug 2018

la cum ne judecăm conducătorii, părerea mea e că, dacă Hitler era român, noi, încă ne pișam pe mustăcioară! Deci, noi, încă eram blocați la mustăcioară! BĂ, DICTATOR, DICTATOR...DAR VEZI CĂ TE MUU ȘI DE KK-T DE... nu se poate așa ceva! Era Radu Banciu la televizor: ”e-o prostie domnule, e-o prostie! Al treilea Reich, dar rade-ți mustăcioara! ” Luația-ți tablourile în....”Despre jandarmi, gaze si sobolani | 18+ NSFW | Teo Stand Up Comedy https://www.youtube.com/watch?time_continue=256&v=frK_r2m-b0o
@ ANONIM
19 Aug 2018

Asa sa-ti ajute DUMNEZEU si TIE SI FAMILEI. MULTA SANATATE , CA E MAI BUNA DECAT TOATE...IN REST POLITICIENII FAC CE VOR . IN ROMANIA NU MAi este iubire de tara..Toti fac orice pentru binele lor...Ceausescu a fost patriot ...Fara alte comentarii
AL 2 LEA
19 Aug 2018

Dacă C. Dan ordona treceţi PRUTUL;Ţestoasele impingeau BOLȘEVICII la Polul Nord ;acasă venea şi cu TEZAURUL ...
CAMELEON
20 Aug 2018

ACEASTA FEMEIE LA LASAT PE BARBASU GRAV BOLNAV , IN ROSIORI DE VEDE SI NU IA DAT UN TELEFON CITEVA ZILE . CIND SA DUS TASU LUI , LA GASIT MORT DE CITEVA ZILE . CUM SE POATE NUMI O FEMEIE , CIND LASI SA MOARA UN OM BOLNAV . DAR SI POVESTEA CU MICROFOANELE IN VILA DATA DE POLITIE , DAR SI VERIFICATA DE EI . O INTREGA POVESTE CUSUTA CU ATA ALBA SI MINCIUNI DE LA INCEPUTUL MANDATULUI .
@CAMELEON
20 Aug 2018

PE VAGABOANDA DAN , O DUREA DREPT IN MADUVA CURULUI DE BARBASU ATITA TIMP CIT EA TREBUIA SA-I TIE COAIELE CALDE PORCULUI DE DRAGNEA . VITA ASTA VA AVEA DE TRAS FOARTE TARE DUPA PROTESTUL DIN 10 AUGUST . ARE MIINILE PLINE DE SINGE , DAR VA PLATI IN CURIND .
SOCIAISTUL
20 Aug 2018

In sfarsit a. afinalizat si Carmen. Sant convins ca face si propunerea ca cocosii din Teleorman sa aibe statui . Scarba.
ANONIM
20 Aug 2018

ARE VARSAT DE VINT SI GAURI PE FATA . A STAT IN APARTAMENT DE BLOC , COL STR . HORIA CLOSCA SI CRISAN , AL PRIMARIEI ALEXANDRIA . DEA MOACA O VIATA INTREAGA CU P.S. DRAGNEA
ANONIM
20 Aug 2018

DEVORATOARELE DE PENIS NU POT FACE POLITICA PENTRU STABILIREA NORMALITATII IN ROMANIA..................
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...