2018-07-22 21:43


Carrefour pleacă din Grecia

 |  13:54
Carrefour pleacă din Grecia

Grupul francez de distribuţie Carrefour, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat vineri că îşi va vinde participaţia pe care o deţine la joint venture din Grecia către partenerul Marinopoulos din cauza provocărilor puse de mediul economic dificil din Grecia.

Anunţul vine la o zi după ce compania franceză a informat că are de gând să achiziţioneze supermarketuri în Argentina.

Compania a adăugat că, în urma reorganizării operaţiunilor sale din Grecia, va înregistra costuri de aproximativ 220 milioane de euro. Carrefour Marinopoulos va deveni franciza exclusivă a grupului în Grecia, Cipru, Bulgaria, Albaniaşi alte state din Balcani.

Economia Greciei s-a contractat cu 6,5% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care economia elenă traversează al cincilea an consecutiv de recesiune.

Duminică, în Grecia vor avea loc noi alegeri parlamentare după ce în urma scrutinului din 6 mai nu s-a reuşit formarea unui guvern. Syriza, formaţiunea condusă de Alexis Tsipras care se opune măsurilor de austeritate impuse Greciei, s-a clasat pe poziţia a doua la ultimele alegeri.

Carrefour este cel mai mare distribuitor european şi cel de-al doilea la nivel mondial. Prezent în 32 de ţări din lume cu peste 9.500 magazine, compania numără aproximativ 471.000 de angajaţi. În România, grupul francez operează opt magazine de proximitate, 25 hipermarketuri şi 52 supermarketuri.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-11-30

TAGURI: Carrefour, grecia, Romania





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova