2017-11-21 08:25


Cătălin Predoiu: Guvernul Cioloş e supus unui şantaj politic şi unei abordări parşive din partea PSD

 |  07:38
Cătălin Predoiu: Guvernul Cioloş e supus unui şantaj politic şi unei abordări parşive din partea PSD

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seara, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, că nu înţelege de ce PSD are o atitudine "belicoasă" şi "complet imatură" pe tema alegerii primarilor în două tururi. Liberalul a ţinut să precizeze că Guvernul Cioloş este supus „unui şantaj politic şi unei abordări extrem de parşive”, din punct de vedere politic din partea PSD.

"Nu văd de ce această atitudine belicoasă a PSD, imatură complet, incorectă pentru că, într-un fel, împreună partidele au spus <>. Oamenii au nevoie de un guvern neutru câteva luni, până la alegeri. Dacă îl sprijinim, îl sprijinim până la capăt, nu-l sprijinim doar cât îmi convine mie. (...) Eu, PNL, nu am spus că dacă nu se rezolvă cu turul doi, dau jos Guvernul Cioloş, noi nu gândim aşa, noi gândim corect", a afirmat Cătălin Predoiu.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că că guvernul Cioloş este supus unui "şantaj politic" din partea PSD.

"Văd că Guvernul Cioloş e supus unui şantaj politic şi a unei abordări extrem de parşive, din punct de vedere politic din partea PSD. Aş vrea cumva să transferăm mai mult curaj către acest guvern pentru că el este învestit cu încrederea nu numai a Parlamentului, dar şi cu încrederea cetăţenilor care au vrut un guvern neutru din punct de vedere politic şi are întemeierea morală să spună <<aşa e mai democratic, cu două tururi, nu cu un tur, chiar dacă vă supăraţi, domnul Dragnea>>", a susţinut Cătălin Predoiu. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-29

TAGURI: catalin predoiu, guvern, ciolos, supus, santaj, politic, abordare, parsiva, psd



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova