2018-09-20 08:43


Ce au STABILIT premierul Tudose și șeful Consiliului European, Donald Tusk

 |  18:28
Ce au STABILIT premierul Tudose și șeful Consiliului European, Donald Tusk

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat marţi, în contextul întrevederii cu premierul Mihai Tudose, importanţa respectării valorilor europene şi a luptei împotriva corupţiei.

Într-un mesaj publicat marţi pe contul său de Twitter, Donald Tusk a publicat o fotografie de la întâlnirea pe care a avut-o la sediul Consiliului European cu Mihai Tudose, făcând referire, totodată, la "valorile europene şi aşteptările societăţii româneşti privind lupta împotriva corupţiei".

La întâlnirea de la Bruxelles, premierul român şi preşedintele Consiliului European au discutat despre lupta împotriva corupţiei, fiind subliniat faptul că orice iniţiativă legislativă se va face după consultarea prealabilă a tuturor celor implicaţi în decizie, respectiv cu implicarea societăţii civile, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Conform surselor citate, în cadrul întrevederii a fost transmis şi mesajul că Ministerul Justiţiei este însărcinat să pună în aplicare deciziile Curţii Constituţionale, iniţiativele urmând să fie adoptate de către Parlament şi nu de Guvern, cu respectarea transparenţei.

Pe de altă parte, în cadrul întâlnirii s-a afirmat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, fiind amintite eforturile comune pentru un proiect european al acestei ţări. De asemenea, a fost prezentat şi planul privind o apropiată vizită a premierului în Republica Moldova, au mai spus sursele citate.

O altă temă abordată la întâlnirea lui Tudose cu Tusk a fost pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului UE de către România, conform aceloraşi surse.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-11

TAGURI: mihai tudose, intalnire, donald tusk, coruptie
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...