2016-12-04 18:25

POLITICA


Ce păcăleli ne-au tras politicienii de 1 aprilie

 |  15:33
Ce păcăleli ne-au tras politicienii de 1 aprilie

ZiuaPăcălelilor i-a găsit pe politicieni la datorie la fel de încrâncenaţi ca înorice altă zi. Atacuri la persoană, false îngrijorări pentru electorat, vorbegoale precum plângere penală, răspundere politică, statul de drept, moţiune decenzură, combaterea sărăciei, au caracterizat activitatea celor mai combatanţi dintre ei. Deşipar farse, declaraţiile unor lideri politici precum Victor Ponta, Călin PopescuTăriceanu, Varujan Pambuccian au fost făcute la modul cel mai serios.

PreşedintelePSD, Victor Ponta, i-a spus vineri premierului Emil Boc că va depune plângerepenală împotriva lui în cazul în careGuvernul îşi va asuma răspunderea pe o lege care să plafoneze salariileprofesorilor. “Dacă Emil Boc va face acest lucru, suntem obligaţi să depunemplângere penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Cei care vorsusţine acest lucru, în momentul în care legea se va aplica în România, vortrebui să plătească din punct de vedere penal. Aici nu mai e vorba doar de orăspundere politică, aici e mult mai grav, pentru că nerespectarea hotărârilorjudecătoreşti e infracţiune”, a spus Ponta exact în oraşul natal al lui Boc,Cluj-Napoca.

Lideruldeputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a spus şi el că dacă Guvernul îşi vaasuma răspunderea pe o lege de plafonare a salariilor profesorilor, aceasta vafi atacată la CCR şi a subliniat că deciziile instanţelor trebuie respectate. Liberalulasubliniat că s-a confruntat în mandatul său de premier cu situaţii similarecelei în care se află Executivul, dar că, “dacă funcţionează statul de drept,trebuie respectate deciziile justiţiei”, apreciind că angajarea răspunderii peun astfel de act normativ ar fi “o gravă greşeală politică”. El a adăugat că iniţiereaunei moţiuni de cenzură în acest caz ar atrage atenţia publicului şi ar creaposibilitatea unei dezbateri publice serioase.

Liderulgrupului minorităţilor din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, ne-aasigurat că în perioada următoare va exista un program de relansare economică “făcutcu cap”. Pambuccian a mai spus că susţine o eventuală decizie a Guvernului deasumare a răspunderii în Parlament pe legea privitoare la plafonarea salariilorprofesorilor. “Nu avem încotro... Dacă nu au fost bani în 2008, vă daţi seamacă acum este imposibil (să se acorde drepturile salariale câştigate îninstanţă, n.r.). Nu sunt bani pentru a se asigura asemenea măriri de salarii”,a declarat liderul deputaţilor minorităţilor.

PreşedinteleUDMR, Kelemen Hunor, a menţionat că în şedinţa de luni a Coaliţiei se vaanaliza care va fi procedura cea mai bună, proiect de lege sau asumare, pentrusalarizarea în educaţie, dar tot el spune că, oricum, deja s-a stabilit că vafi asumarea răspunderii. “În principiu, am luat o decizie (în privinţaangajării răspunderii - n.r.),dar vom discuta luni în coaliţie despreagenda asumării şi despre text”, a afirmat liderul UDMR.

PreşedinteleConsiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a povestit pe blogul său cum aparticipat “cu bucurie”, joi, la festivitateade deschidere a lucrărilor celui de-al zecelea Congres ECOSY. “La Bucureşti seaflă, zilele acestea, peste 300 de tineri socialişti din toată Europa, dar şiun grup de invitaţi speciali din China. ECOSY este organizaţia tinerilorsocialişti şi social-democraţi din Europa, înfiinţată în anul 1992. Congresuldin acest an are ca temă centrală măsurile de combatere a sărăciei, în specialîn rândul tinerilor”, a mai scris el.

Deputatulliberal, Alina Gorghiu, s-a bucurat la ea pe blog că bucureştenii merg lareferendum în mai. “Am tot auzit păreri pro şi contra, argumente pro şi contra,înverşunaţi în ambele tabere… cred că e corect şi de bun-simţ să vedem ce spunebucureşteanul despre Legea Capitalei. Vrea sau nu vrea să-şi aleagă primarul desector? Vrea sau nu ca toţi banii să fie strânşi la bugetul unic almunicipalităţii?”

Un alt deputat liberal, Diana Tuşa, ne anunţă pe blogulpropriu că “oficial, astăzi am ieşit dinrecesiune”. “Curios, însă anul trecut pe vremea aceasta, pe când ne aflam înplină criză, parcă o duceam mai bine.TVA-ul era mai mic, firmele încă îşi mai puteau plătiobligaţiile, salariile nu erau reduse cu 25%, erau mai multe locuri de muncă,şomajul era mai mic, fiecare mamă putea sta alături de copilul său 2 ani cuindemnizaţia integrală şi nu redusă cu 15%, pensiile nu erau “impozitate” cuCASS, cei aflaţi în şomj nu aveau indemnizaţia redusă cu 15%, chiar te puteaiduce la medicul de familie atunci când aveai nevoie şi nu “cu programare” pestedouă săptămâni, oamenii nu se luau la bătaie pentru 2 kg de zahăr în plus,gazele şi energia electrică erau mai ieftine…”, a constatat liberala.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-03-30



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VLAD
02 Apr 2011

Vlad : Nu doresc sa comentez aici declaratia lui Ponta despre Boc deoarece el, « Sarpele cu ochelari », este mult mult mai periculos decat obedientul Boc. Vreau sa atrag atentia opiniei publice romanesti despre faptul ca prietenia lui Ponta cu Adrian Nastase ascunde in fapt o crima oribilia ca a avut loc in ziua de 10 aprilie 2002. Iata despre ce este vorba : La aceea vreme, Ponta era procuror iar Adrian Nastase era prim-ministru. Datorita escrocheriilor pe care Nastase le facea in calitatea sa de prim-ministru si mai ales a practicarii de spalare de bani pe care sotia acestuia le facea cu dezinvoltura, la un moment dat, Parchetul General a fost sezizat si ca urmare, colegul lui Ponta, Cristian Panait a fost desemnat sa ancheteze asupra acestei afaceri. Urmarea acestei anchete a reliefat faptul ca Nastase si sotia acestuia au prejudiciat statul roman cu importante sume de bani. Desigur ca descoperirea respectiva trebuia inabusita chiar din fase si in acest scop Nastase a intervenit prin intermediul a diverse persoane pentru ca procurorul Panait sa inchida dosarul. Interventiile respective nu au dat insa rezultatul scontat si atunci Nastase care era prieten cu Ponta l-a rugat pe acesta sa intervina pentru solutionarea problemei tinand cont ca Ponta era coleg si prieten cu Panait. Nu cunosc discutiile care au avut loc intre cei doi colegi insa acestia s-au intalnit la locuinta lui Panait in ziua de 10 aprilie 2002 cand dupa o discutie aprinsa Panait a fost aruncat de pe terasa casei sale situata in strada Logofat Stroici nr. 35 sector 2 Bucuresti. Nu mult dupa aceasta crima, Panait a apucat sa-i sopteasca matusii sale inainte de a murii urmatoarele cuvinte : « Câinele ?sta de Ponta m-a omorît ! ». In aceste conditii, Adrian Nastase a intervenit promt si cu ajutorul ministresei Rodica St?noiu afacerea a fost inchiasa. Nu peste mult timp Ponta era numit ?ef al Corpului de Control al primului-ministru. Daca doritri mai multe infor*editat* despre acest caz puteti citi un articol ilustrator in ziarul de azi Tricolorul. Iata care este fata adevarata a lui Ponta pe care niciodata nu l-am apreciat.
MENATWORK
02 Apr 2011

Da, stiu, cazul LELE. Pacat ca nu se poate face ceva, gunoaiele de Nastse si Ponta ar trebui judecate pentru crima. Ce sa mai vorbim de subordonarea justitiei...

Adauga un comentariu

Random image