2016-12-03 19:51

POLITICA


Ce riscă USL. De ce vor suspendarea preşedintelui

 |  20:59
Ce riscă USL. De ce vor suspendarea preşedintelui

Cristian Pîrvulescu şi Alfred Bulai au analizat pentru „Puterea” demersul USL de a-l suspenda pe Traian Băsescu. Pîrvulescu nu crede că preşedintele va putea fi demis şi susţine că iminentul eşec al demersului Opoziţiei ar putea costa USL voturile alegătorilor nehotărâţi în alegerile din 2012. Şi el sceptic în privinţa suspendării, Alfred Bulai susţine că tema va fi încheiată până anul viitor şi că, în realitate, e doar un „joc” al USL de a acoperi scandalul Geoană. Citind interviul cu cei doi sociologi, puteţi afla de ce PNL „joacă” mai bine decât PSD. Plus detalii despre dilema în care se va afla Mircea Geoană în eventualitatea în care va trebui să se exprime pro sau contra suspendării preşedintelui Băsescu.

Puterea: Demersul Opoziţiei de suspendare a preşedintelui Băsescu e unul pe bune sau e mai degrabă de imagine?

Cristian Pîrvulescu: Aş spune că e şi un demers tactic, şi un demers strategic. Un demers tactic pentru că, pe de o parte, ceea ce doreşte USL este să preia iniţiativa, pentru că până acum iniţiativa atât în domeniul politic, cât şi în cel legislativ a aparţinut PDL şi majorităţii parlamentare. Dar şi un demers strategic, pentru că, dincolo de încercarea efectivă de suspendare a lui Traian Băsescu, ar putea însemna şi începutul campaniei electorale.

Discutând acum strict aritmetic, Opoziţia nu are voturile necesare pentru a-l suspenda pe Traian Băsescu. Mai are nevoie de 17 voturi teoretic, în realitate, are nevoie de mult mai multe. Aş risca chiar o cifră: ar mai avea nevoie de încă 30-40 de voturi, greu de obţinut.

Dacă nu vor obţine majoritatea parlamentară pentru suspendarea preşedintelui, se va întoarce acest demers ca un bumerang împotriva lor? Riscă să piardă alegerile din acest motiv?

Eşecul suspendării preşedintelui nu le va fi fatal. În schimb, vor avea o problemă foarte importantă şi care este legată de „spirala tăcerii”. Dacă vor eşua în această încercare, atunci ideea că Traian Băsescu este imbatabil şi că prin prezenţa sa PDL va putea obţine orice se va instala în opinia publică românească. Şi atunci, alegătorii USL nu vor mai avea curajul să se exprime. Spirala tăcerii funcţionează în favoarea celor daţi câştigători, fără să fie câştigători. Îi consideră câştigători chiar dacă nu-i votează, şi atunci oamenii nu se mai exprimă public împotriva lor.

Cu alte cuvinte, un eşec al suspendării poate produce scăderea la vot a electoratului USL?

Nu neapărat în demobilizarea prezenţei la vot. Îi demobilizează în manifestările lor publice, în grupul de prieteni, la serviciu ş.a.m.d., ceea ce contează pentru că există două blocuri de alegători, cei care sunt hotărâţi cum votează (susţinătorii USL şi PDL), dar şi cei care fac diferenţa – nehotărâţii. Or, nehotărâţii sunt influenţaţi de spirala tăcerii.

Dacă eşuează demersul suspendării, credeţi că se accentuează posibilitatea ca înainte sau după alegerile din 2012 să crească numărul de parlamentari care să migreze de la USL către majoritatea coalizată în jurul premierului pe care îl va desemna preşedintele Băsescu?

Vorbim de o împuţinare a numărului de parlamentari şi, fix în bătălia aceasta a suspendării, sunt unii parlamentari, destul de mulţi, care sunt convinşi că nu se vor mai întoarce în Parlament. Matematic nu mai au cum. Toate partidele vor pierde, dar în momentul de faţă, când îşi fac ei calculul, şansele să piardă dacă sunt în barca PDL sunt mai mari decât dacă sunt în cealaltă barcă. Traian Băsescu încearcă să-şi atragă o majoritate confortabilă acum. Pentru alegeri se gândeşte la altceva.

Cum credeţi că ar vota Geoană la suspendarea lui Băsescu? Împotrivă sau pentru?

Ha haa, grea întrebare! Geoană are toate motivele personale să voteze pentru suspendarea lui Băsescu. Deci, teoretic, ar trebui să voteze în favoarea suspendării. Însă, în politică, contează cel mai mult raţiunea politică. Or, cum Mircea Geoană doreşte să candideze la preşedinţie în 2014... Românii spun simplu: „Ca să treci puntea, te faci frate şi cu dracu’”.

Puterea: Credeţi că demersul de suspendare a preşedintelui e unul real sau are mai degrabă o tentă electorală?

Alfred Bulai: E unul de imagine. Din punctul meu de vedere, e mai mult o terapie de a ieşi din povestea aceasta cu Geoană.

Credeţi că dacă nu vor reuşi suspendarea, există un risc pentru USL de a pierde alegerile?

A, nuuu! Nu discutăm în termenii ăştia. Lumea uită. Acum suntem în 22 noiembrie, ei vor da un semnal că nu ştiu ce analize şi comisii fac pe 29. Nu uitaţi că săptămâna viitoare vine 1 decembrie, vom avea cu totul alte preocupări, după care vine decembrie. Interesul poveştii ăsteia pentru opinia publică va scădea dramatic. Deja mulţi politicieni din ambele tabere şi-au luat biletele de avion pentru vacanţe.

Cât timp credeţi că va dura acest demers?

Foarte puţin. Ei o lungesc acum special ca să acopere agenda până la începutul lui decembrie. Din decembrie, gata: se termină totul, se taie porcul...

Dacă eşuează suspendarea, putem vorbi de un Băsescu întărit?

Întărit nu are cum să iasă. Dar e o pierdere de imagine pentru USL.

Dumneavoastră credeţi că vor ajunge cu supunerea suspendării la vot în Parlament?

Acum, prostia-i mare. Eu în locul lor n-aş ajunge.

Deci, dacă se ajunge la vot în Parlament şi eşuează, Opoziţia va ieşi slăbită?

Şifonată. Pentru că eşti puternic doar dacă demonstrezi că poţi. Gândiţi-vă la chestia cu Roberta Anastase. Au spus că nu mai participă la şedinţele ţinute de ea. Şi acum uite-i, vorbesc cu ea cu „Doamnă”. Păi, mergi, nene, până la capăt! Până la urmă e un joc de putere. Dacă ei nu participau până la capăt, PDL trebuia s-o sacrifice. O sacrificau, doar nu erau nebuni. Mare brânză, îi dădeau ceva acolo că nu murea Roberta Anastase şi puneau pe unul poate mai rău decât Anastase. Dacă reuşeau s-o schimbe, creşteau (USL, n.r.) zece procente. Aşa, n-au crescut zece procente, dar s-a mai pus o bilă de incapacitate pe USL.

Cine pierde mai mult la gesturile ratate ale Opoziţiei? Crin Antonescu sau Victor Ponta?

Depinde cine le iniţiază, ei acum apar de mânuţă amândoi. În comisia care va judeca incorectitudinea lui Băsescu, liberalii şi-au pus oameni mult mai tari. Mircea Diaconu nu are foarte multă experienţă ca politician, dar ştie cum să vorbească publicului. Iar experţii jurişti, nu-s de televiziune. Din punctul acesta, liberalii s-au adaptat. Domnul Antonescu în anumite situaţii joacă mai bine.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-14

Mai multe imagini:
Ce riscă USL. De ce vor suspendarea preşedintelui
zoom

TAGURI: cristian pirvulescu, alfred bulai, traian basescu, suspendare



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DUMITRU IUGA
23 Noi 2011

Presupunand, teoretic, ca se ajunge la referendum cu suspendarea ... Nimeni nu are curajul sa spuna ca referendumul nu va fi validat! Romanii, exceptand electoratul captiv - mititel in raport cu jumatate plus unu din electoratul romanesc - lumea are alte preocupari decat demiterea lui Basescu. Si, in primul rand, cel care ajunge in locul lui le va mari pensiile si salariile ? Romanii, asa cum sunt, calitati si defecte, nu mai pot fi prostiti asa usor. Si se mai ignora un lucru, Traian Basescu este un elefant politic, nu un soricel ...

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Băsescu: pe generali nu îi ia DNA Fostul preşedinte, Traian Băsescu s-a lăudat din nou, sâmbătă, la Suceava, că a... 20 Noi 2016 | (6)
Traian Băsescu, călătorie cu trenul până la Braşov Traian Băsescu a mers, marţi, la Braşov, cu trenul, pentru a ajunge la comemorarea Revoltei... 15 Noi 2016 | (2)