2016-12-10 16:52

POLITICA


Chef cu Elena Udrea într-un local de manelişti

 |  21:00
Chef cu Elena Udrea într-un local de manelişti

Ministrul turismului, Elena Gabriela Udrea, a dat o petrecere de Sfinţii Mihail şi Gavriil împreună cu pedeliştii din colegiul ei de deputat. Locul ales: un restaurant din Capitală, unde cântă de obicei regii manelelor şi muzicii lăutăreşti. S-a dorit a fi o petrecere ferită de ochii presei.

La Hanul Drumeţului din Bucureşti îşi etalează frecvent talentul manelişti de top precum Florin Salam, Vali Vijelie, Sorinel Puştiu, Marius Babanu şi mulţi alţii. Acesta a fost restaurantul unde, marţi, Elena Udrea a dat un chef împreună cu pedeliştii locuitori ai colegiului său de deputat. Sărbătoriţi au fost purtătorii numelor Sfinţilor Mihail şi Gavriil, însă de departe ministrul dezvoltării a fost vedeta chefului. Petrecerea a început pe la ora 14.30, iar Elena Udrea a ajuns în jurul lui 17.30. „Elena, preşedinte!“, aşa a fost întâmpinată ministra de cei care o aşteptaseră cu sufletele la gură. Cele câteva sute de participanţi au avut parte de un meniu obişnuit românesc: salată de icre, brânză şi roşii ca aperitive, sarmale şi friptură, iar ca desert plăcintă cu brânză, după cum ne-au mărturisit participanţii la eveniment.

Curioşi din fire, am încercat şi noi să vedem cu ochii noştri cum se distrează Elena Udrea împreună cu locuitorii care în 2008 i-au dat votul şi de la care speră să-l mai primească şi în 2012. Curiozitatea noastră nu a putut fi satisfăcută, întrucât bodyguarzii restaurantului nu ne-au permis accesul, intrarea desfăşurându-se pe bază de invitaţii. Ni s-a replicat ferm că presa nu are voie în local. Bodyguarzii aparţineau firmei Drumeţul Guard. Atât firma de pază, cât şi restaurantul sunt patronate de Marin Pârcălabu, un apropiat al lui Cristian Poteraş, primarul PDL al sectorului 6.

Ce spune Udrea

Ministrul turismului a scris pe blogul personal despre petrecere. „Niciodată nu am avut body-guarzi, ofiţeri de protecţie etc. Şi nici nu consider necesar să am. Nu am cerut niciodată protocol sau pază şi sunt printre demnitarii care merg singuri, atât în timpul liber, cât mai ales la evenimente publice, aşa cum a fost şi aseară.  Deci, le spun celor care vor să îşi vândă fiţuicile pe seama mea să o lase mai uşor cu minciunile şi exagerările“, scrie Elena Udrea.

Chiar dacă ministrul turismului susţine că nu a avut niciodată bodyguarzi şi că nu a cerut niciodată „protocol sau pază“, imaginile în care a fost surprinsă de-a lungul timpului o contrazic. Recent, când a organizat o zi a mersului pe bicicletă, Udrea a fost fotografiată având în spate un ofiţer de protecţie. Mai amintim şi că în aprilie 2009, ministra mărturisea presei că „SPP-ului i s-a făcut milă şi i-a pus la dispoziţie o maşină, cu durată limitată de timp“.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-09-05

Mai multe imagini:
Chef cu Elena Udrea într-un local de manelişti
zoom
Chef cu Elena Udrea într-un local de manelişti
zoom

TAGURI: elena udrea, manelisti, local, chef



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SIR
10 Noi 2011

un articol da kkt al unui ziarici pe masura!
OVIDIUS
10 Noi 2011

Elena Udrea este iubita de si apreciata de oamenii din colegiul 25 pentru toate lucrurile pe care le-a facut acolo...parcul de distractii drumul taberei este doar un exemplu...Dna Udrea vrut sa-si serbeze onomastica alaturi de oameni obisnuiti care rar au ocazia sa manace o felie de tort alaturi de un ministru! Bravoo Elena!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Udrea: ”PMP are un tată, Traian Băsescu şi o mamă, Elena Udrea” Candidata independentă la alegerile parlamentare Elena Udrea spune că şi-ar dori să voteze un... 24 Noi 2016 | (6)
Elena Udrea: Actualul Parlament a fost apogeul laşităţii Elena Udrea a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că actualul Parlament a fost "apogeul... 02 Dec 2016 | (5)