2018-11-17 15:10


Cine îl va înlocui pe Nicuşor DAN la şefia USR

 |  11:57
Cine îl va înlocui pe Nicuşor DAN la şefia USR

Conform statului Uniunii Salvaţi România, după demisia lui Nicuşor Dan, şeful formaţiunii va fi vicepreşedintele care a obţinut cel mai mare număr de voturi la congresul partidului. Iar el se numeşte Elek Levente, preşedintele USR Cluj.

Acesta a fost votat vicepreşedinte de 226 dintre cei 260 de delegaţi ai Congresului, obţinând un număr mai mare de voturi chiar decât Nicuşor Dan, care a fost ales preşedinte cu 173 de voturi ”pentru”, scrie news.ro.

Elek Levente are 46 de ani şi este student în anul IV la Facultatea de drept a Universităţii Babeş-Bolyai şi în prezent lucrează în domeniul transporturilor rutiere. Potrivit descrierii de pe site-ul USR, în decursul timpului a trecut prin diferite posturi în companii de transport atât cu capital de stat, cât şi cu capital privat. De 9 ani este managerul de transport al unei companii private de transport rutier de mărfuri cu activitate exclusiv pe teritoriul UE, operând în special pe pieţele de transport din Germania, Franţa şi Benelux. 

Levente este membru fondator şi presedinte al Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Clujului (APUC), organizaţie civică, în cadrul căreia a militat împotriva abuzurilor urbanistice din oraş.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-06-01

TAGURI: nicusor dan, demisie, usr, inlocuitor, presedinte, elek levente
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...