2018-12-18 19:23


Cioloș, semnal de ALARMĂ pentru Guvern: ”Pușculița bugetului e GOALĂ”

 |  20:49
Cioloș, semnal de ALARMĂ pentru Guvern: ”Pușculița bugetului e GOALĂ”

Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat miercuri că "puşculiţa bugetului naţional e goală", iar fondurile europene "nu vin nici de dragul propagandei şi nici pe minciuni".

"Al treilea guvern PSD/ALDE de mai bine de 16 luni îşi justifică neputinţa să absoarbă fonduri europene cu acelaşi motiv - guvernul tehnocrat. Scandalul şi vorbele în vânt nu rezolvă nimic şi nici nu pot ascunde la nesfârşit problemele de incompetenţă evidentă ale guvernării. Puşculiţa bugetului naţional e goală, iar fondurile europene nu vin nici de dragul propagandei şi nici pe minciuni", a scris Cioloş, pe Facebook.Totodată, el a distribuit un comunicat al Platformei România 100, în care se spune că 1,6 miliarde de euro riscă să fie pierdute definitiv de România din alocarea financiară pentru perioada 2014 - 2020."Această sumă se va adăuga celor peste 1,2 miliarde euro pierdute de România anul trecut, din alocarea pentru perioada 2007 - 2013. Echivalentul costului a 14 spitale moderne, cu peste 800 de paturi fiecare sau costul construirii autostrăzii Bucureşti-Iaşi", se arată în comunicat.Totodată, Platforma România 100 susţine că actuala coaliţie de guvernare "continuă să gestioneze dezastruos programele europene şi nu are un plan de redresare a situaţiei"."Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat ieri că România ar avea o rată de absorbţie de 16%, în condiţiile în care media UE este de 18%. Deşi ne aflăm la mijlocul celui de-al cincilea an al actualei perioade de programare, România a absorbit aproximativ 13% din alocarea sa financiară (+4% pre-finanţare plătită automat). Dacă excludem fondurile alocate Programului Naţional de Dezvoltare Rurală prin Politica agricolă comună, absorbţia reală coboară la 5,6%, una din cele mai mici din Europa. Desigur, doamna Plumb dă vina pe greaua moştenire. Nu numai logica, dar şi cifrele demonstrează contrariul. Din 2012 PSD/ALDE a avut un control total asupra guvernării şi parlamentului cu excepţia anului guvernării tehnocrate când absorbţia a fost şi cea mai ridicată. De atunci au mai trecut trei guverne", se afirmă în comunicat.Potrivit Platformei România 100, "situaţia este atât de proastă", încât comisarul european pentru Politica Regională, Corina Creţu, "a fost obligată să transmită o scrisoare oficială colegilor de partid, premierului Viorica Dăncilă şi miniştrilor Lucian Şova şi Rovana Plumb, în care se declară 'extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER)'"."Incompetenţa Guvernului PSD-ALDE cumulată cu credibilitatea foarte scăzută pe care actuala majoritate parlamentară o are la Bruxelles măreşte riscul ca România să piardă sume mari de bani inclusiv pentru următoarea perioadă financiară 2021-2027", se mai arată în comunicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-23

TAGURI: ciolos, buget, fonduri europene, minciuni, fonduri europene
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
23 Mai 2018

e goala de mult, insa o mai zornaiati voi , pe la urechile populatiei, ca sa-i mentineti sub control, e goala chiar inainte de a mari TU salariile la 30 mii/luna, desi nici tu nici ioanis , nici popa-sapca si nici alti vreo zece mii de inalti amploiati , nu aveati nevoie de acea marire, voi ati golit bugetul statului, sistematic si permanent, insa "salvarea" este pe drum, tarattzeanu si chiar iohanis, sunt maestri in imprumuturi externe de minim ZECE MILIARDE euro...
ANONIM
26 Mai 2018

Ai lasat o goala tu, buba urata,tu cu omoiul tau la sfarsitul anului 2016 cand dupa o prosteala de guvernare ati alocat 10 miliarde euro pe arme si avioane second handAi venit la guvernare dupa ce ati dat foc la clubul Colectiv si ati ucis 65 de tineri ,ticalosilor Nu va e rusine deloc Veti plati pentru asta cu varf si indesat n avea grija!
Random image



Ultimele stiri






loading...