2017-11-22 09:36


Codrin Ştefănescu: UNPR şi ALDE să ştie că nu se pot lua decizii în coaliţie fără acordul lui Liviu Dragnea

 |  08:38
Codrin Ştefănescu: UNPR şi ALDE să ştie că nu se pot lua decizii în coaliţie fără acordul lui Liviu Dragnea

Secretarul adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu a ţinut să le „reamintească” UNPR şi ALDE că în coaliţia de guvernare nu se pot lua decizii fără consultarea şi acordul lui Liviu Dragnea. Reacţia lui Ştefănescu vine după ce Gabriel Oprea a lansat o invitaţie la dialog partidelor parlamentare pe tema Codului Fiscal.

"UNPR, ca şi ALDE, face parte din coaliţia de guvernare. Reamintesc celor interesaţi că, în coaliţie, nu se poate lua nicio decizie fără consultarea şi acordul lui Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al PSD -principalul partid de guvernământ. De altfel, la şedinţele coaliţiei participă şi Victor Ponta în calitate de prim-ministru din partea PSD. În concluzie, săptămâna viitoare, când vor reveni în ţară atât Liviu Dragnea, preşedintele PSD, cât şi Victor Ponta, premier din partea PSD, va exista, cu siguranţă, o consultare în cadrul coaliţiei de guvernare cu privire la toate subiectele stringente de interes public, se vor stabili priorităţile, dacă sunt sau nu necesare negocieri şi cu cine trebuie negociat. Punct”, a precizat Codrin Ştefănescu, într-o declaraţie de presă.

Social-democratul a mai afirmat că „liberalii, înainte de a constitui tot felul de grupuri de lucru şi comisii de negociere ticsite cu foştii miniştri PDL ai guvernelor Boc şi Ungureanu din timpul regimului Băsescu, ar trebui să spună românilor, foarte clar, dacă mai susţin sau nu acest proiect pe care şi l-au asumat şi l-au votat în Parlament". 

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, joi, că formaţiunea pe care o conduce lansează o invitație la dialog pentru a obține o viziune comună asupra noului Cod fiscal. Oprea a ţinut să precizeze că UNPR poate fi „o punte între palate – Palatul Cotroceni, Victoriei şi Parlamentului”.

''UNPR lansează o invitație la dialog pentru a obține o viziune comună asupra noului Cod fiscal. UNPR poate fi o punte între palate — Palatul Cotroceni, Palatul Victoria și acum și Palatul Parlamentului. Vom face tot posibilul să ieșim din logica conflictului politic, vom aduce la aceeași masă toate punctele de vedere pentru a obține cel mai bun rezultat pentru România și români. Decizia reprezintă o încercare de a obține cel mai bun rezultat. (...) Vom trimite o scrisoare tuturor partidelor (...) să armonizăm părerile, să obținem ce este mai bun pentru țara noastră. Sunt mai multe opinii, este important să ne întâlnim și, înainte de a da vot, să luăm în calcul tot ce spun specialiștii. Vrem dialog pe Codul fiscal'', a precizat Gabriel Oprea, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-07
Citeste si:
Gabriel Oprea: UNPR vrea dialog pentru o viziune comună asupra Codului fiscal. Putem fi o punte între palate

TAGURI: codrin stefanescu, unpr, alde, decizie, coalitie, acord, liviu dragnea



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SOCIALISTUL
07 Aug 2015

Pacaliciul asta de CS nu scapa nici o ocazie ca sa arate cat este de prost. Singura lui calitate este ca intotdeauna devine pupatorui in cur ,de serviciu pentru toti sefii ce se perinda la conducerea PSD
DAN
19 Aug 2015

Cine a vazut un limbric gras, intelege...
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova