2018-05-22 01:39


UPDATE. Conducerea PNL a decis nominalizarea lui Ovidiu Silaghi ca ministru al Transporturilor

 |  13:44
UPDATE. Conducerea PNL a decis nominalizarea lui Ovidiu Silaghi ca ministru al Transporturilor

UPDATE, ora 15.46: Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunţat marţi că deputatul liberal Ovidiu Silaghi este propunerea liberalilor pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

"Îmi face mare plăcere să vă anunţ că s-a luat hotărârea cu o mare majoritate de voturi. S-a votat colegul nostru Ovidiu Silaghi care este astfel propunerea oficială pentru funcţia de ministru al Transporturilor", a spus Iohannis, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL. 

UPDATE, ora 15.17: Biroul Politic Naţional al PNL a decis marţi să-l propună pe deputatul liberal Ovidiu Silaghi pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Decizia a fost luată cu 47 de voturi favorabile şi cinci împotrivă, au declarat pentru Agerpres surse liberale.

Şedinţa conducerii PNL a fost condusă de prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, în contextul în care preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a absentat, fiind plecat din ţară.

Reuniunea BPN al PNL a fost amânată timp de o oră faţă de momentul la care era programată să înceapă, reprezentanţii partidului motivând că acest lucru a avut loc din motive obiective. 

Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL în care va fi nominalizat un nou ministru al Transporturilor a început marţi, la Palatul Parlamentului. Reuniunea este condusă, în absenţa preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis şi de vicepreşedintele executiv Daniel Chiţoiu.

Ovidiu Silaghi, unul dintre numele vehiculate a ocupa portofoliul de la Transporturi, a declarat presei, înainte de deschiderea şedinţei, că are emoţii. "Evident. Nu se ştie niciodată. Votul este vot", a declarat Silaghi.

La BPN al PNL participă şi fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, precum şi majoritatea membrilor conducerii liberale.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat vinerea trecută, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare a lui Relu Fenechiu, că Biroul Politic Naţional al liberalilor se va reuni la începutul acestei săptămâni pentru a face o propunere pentru conducerea Ministerului Transporturilor, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-16

TAGURI: PNL, sedinta, ministru, transporturi





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova