2018-05-22 20:50


Consecinţele noului Statut asupra confortului aleşilor. 200 de deputaţi pleacă din camerele de hotel

 |  20:19
Consecinţele noului Statut asupra confortului aleşilor. 200 de deputaţi pleacă din camerele de hotel

La doar două ore după ce parlamentarii au votat adoptarea Statutului senatorilor şi deputaţilor, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat imediat că noile reglementări din Statut prevăd reduceri de cheltuieli, astfel încât deputaţii vor trebui să părăsească hotelurile în care stau, urmând să-şi negocieze alte contracte sau să se mute în chirie, având la dipoziţie 4.000 de lei pe lună.

Potrivit normelor de aplicare ale noului statut, cei 200 de deputaţi care au fost cazaţi la hotel în sesiunea legislativă februarie-iunie sunt nevoiţi să renunţe la confortul oferit de camerele de lux, fiind nevoiţi să îşi caute chirie sau să se cazeze la hotel, dar în cuantumul sumei de 4.000 de lei, decontată de bugetul Camerei Deputaţilor. Decizia survine ca urmare a deficitului bugetar de 13 milioane de lei pe care l-a înregistrat Camera Deputaţilor, iar o evidenţă disponibilă pe www.cdep.ro  arată că doar pe luna aprilie au fost decontate 1.547.000 de lei pentru cazarea deputaţilor. Totodată, o evidenţă a Camerei Deputaţilor citată de Mediafax arată că aleşii au fost cazaţi în sesiunea care tocmai s-a încheiat la hoteluri care au tariful cuprins între 190 şi 235 de lei pe noapte.

Termen de 21 de zile

 

Valeriu Zgonea a anunţat după şedinţa Biroului Permanent de luni că a fost aprobată toată documentaţia de reziliere a contactelor pe care Camera Deputaţilor le avea cu hotelurile, astfel încât, după ce, legal, Statutul va fi publicat în Monitorul Oficial, deputaţii vor trebui să părăsească hotelurile: „Am aprobat iniţierea unei sume forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în muncipiul Bucureşti, de 4.000 de lei. (..) În acest moment sunt toate documentele pregătite, astfel încât secretarul general să informeze grupurile politice parlamentare şi deputaţii care locuiesc la hotel că în următoarele două săptămâni, maxim trei săptămâni, vor trebui să părăsească hotelul, pentru că din punct de vedere legal Camera nu-şi va putea permite să plătească acea sumă şi nici nu mai are o relaţie contractuală, după publicarea Statutului, cu companiile hoteliere“.

Cazarea în vacanţă

 

În schimb, Zgonea a mai menţionat că deputaţii vor primi suma de 4.000 de lei aferentă cheltuielilor de cazare şi pe perioada vacanţei parlamentare, invocând posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare în timpul vacanţei parlamentare. „Suma este valabilă şi pentru cele trei luni de vacanţă parlamentară, pentru că este posibil să fie sesiune extraordinară. Este o chestiune normală. Suma se acordă pentru cele 12 luni, există posibilitatea ca Parlamentul să fie convocat într-o şedinţă de urgenţă pe orice articol din Constituţie chiar şi, Doamne fereşte, într-o problemă de interes naţional şi atunci trebuie să le asigurăm cazarea, pentru că aceasta este obligaţia statului faţă de cei care au fost aleşi în demnitatea politică de deputat sau senator”, a mai spus Zgonea.

Cota de carburant, plafonată

 

Parlamentarilor care au locuinţe în judeţul Ilfov nu li se va mai deconta cazarea, cota de carburant pentru aleşi va fi plafonată la 7,5 litri, va fi permisă o singură călătorie cu avionul pe săptămână, iar în vacanţa parlamentară se decontează cheltuielile doar pentru opt zile în circumscripţie. O altă decizie prevede că, pe perioada vacanţei, cheltuielile parlamentarilor să nu mai fie decontate pentru 15 sau 16 zile, ci doar pentru 8 zile. Deputaţii şi senatorii care nu au maşină de la Parlament sau renunţă la maşină vor primi o sumă în cuantum de 1.000 de lei, reprezentând cheltuielile de transport din circumscripţia electorală.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-02

Mai multe imagini:
Consecinţele noului Statut asupra confortului aleşilor. 200 de deputaţi pleacă din camerele de hotel
zoom

TAGURI: Valeriu Zgonea, statut, reduceri cheltuieli, parlamentari, cazare hotel





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GICA
08 Iul 2013

INCĂ O BILA ..ALBA usl!
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova