2016-12-03 21:54

POLITICA


Constituţia muabilă

 |  21:00
Constituţia muabilă

La aniversarea a 20 de ani de la aprobarea noii Constituţii a României, preşedintele Traian Băsescu invită partidele la o nouă modificare a ei.

Ieri s-au împlinit 20 de ani de la referendumul prin care a fost aprobată noua Constituţie a României. Se întâmpla pe 8 decembrie 1991. Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi un mesaj în care subliniază că Legea fundamentală nu trebuie privită ca fiind ceva care nu se schimbă niciodată şi că normele acesteia trebuie adecvate periodic la realităţile politice, economice, sociale. Este, practic, o invitaţie publică oferită partidelor parlamentare de a modifica textul Legii fundamentale.

„Dezvoltarea unui sistem politic pluralist, crearea unui cadru instituţional democratic şi aderarea României la sistemul de valori promovat de instituţiile euroatlantice au fost posibile şi datorită acestei Constituţii. O Constituţie reflectă însă starea unei naţiuni şi afirmarea valorilor fundamentale ale statului de drept. Ea nu trebuie privită ca fiind ceva imuabil. Acesta este şi motivul pentru care cred că adecvarea normelor sale fundamentale la realităţile politice, economice sau sociale trebuie regândită periodic“, spune şeful statului.

Limitele de revizuire

Potrivit raportului Comisiei prezidenţiale de analiză a sistemului constituţional, eleborat în 2009, trei ar fi domeniile în care revizuirea Constituţiei să nu fie posibilă. Cităm din raport: “Comisia recomandă declararea ca nerevizuibilă a următoarelor elemente: forma republicană de guvernământ; democraţia constituţională; pluralismul politic”. Cu toate acestea, Constituţia României în vigoare prevede o plajă mai largă a domeniului nerevizuibil. Articolul 152 din textul Legii fundamentale arată că: „(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război”.

Este posibilă revizuirea?

Un răspuns foarte probabil la această întrebare este „Nu”. Sau, mai exact, „nu în acest mandat al Legislativului”. Pentru o modificare a Constituţiei este necesară o majoritate parlamentară de două treimi, care în ciuda tuturor încercărilor din ultimii doi ani, nu a fost posibil de realizat. Parlamentarii PSD s-au opus vehement unei revizuiri a Constituţiei. Cităm dintr-o recentă rezoluţie adoptată de liderii PSD: „Vrem modificarea Constituţiei României, dar vrem ca acest proces să înceapă doar după alegeri, din 2013, cu un nou Parlament legitimat prin vot. Numai un Parlament rezultat din alegeri corecte are legitimitatea de a-şi asuma astfel de proiecte. O majoritate formată prin fraudă electorală şi întărită prin oportunism şi migraţie politică, ce nu se bucură de sprijinul cetăţenilor români, nu are dreptul să forţeze nici modificarea împărţirii administrativ-teritoriale, nici comasarea alegerilor, nici modificarea Constituţiei“.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-25

TAGURI: constitutia romaniei, basescu constitutie, imuabil, limite revizuire, alegeri 2012, PSD constitutie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GRIGORE
09 Dec 2011

Cu ce drept poarta uniforma de colonel de infanterie un fost si actual actor?
DUMITRU IUGA
10 Dec 2011

Ce va faceti mai prostanacilor (uslasi) daca o luati in barba la alegeri? Matura Basescu cu voi pe jos!
CONSTANTIN
12 Dec 2011

Constitutia trebuie RAPID corectata! Puterile din Stat sunt gresit definite. De aici apare functionarea schioapa a societatii.Prin Constitutie sunt recunoscute 3( trei ) puteri in stat. 1) Puterea Legislativa, 2)Puterea Judecatoreasca si 3)Puterea Executiva. INTREB, unde este Puterea Administrativa cu toate drepturile si oblgatiile ei? Propunere: definirea a 4(patru) puteri sepatate din STAT cu drepturile, oblgatiile si raspunderi. 1) Puterea Legislativa ( definită de alegeri )- asigura legi – formata din Parlamentul Romaniei cu 1-2 camere si Presedintia – asigura verificarea si promulgarea legilor. 2) Puterea Administrativa ( definita prin numire politica ) -Guvernul tarii -este numita si validata. 3) Puterea Judecatoreasca- magistratii de la diferite nivele - ( definita prin concursuri profesionale )- Judeca faptele penale din societate conform legilor statului. 4) Puterea Executiva –formata din specialisti pe domenii- inspectorate de specialitate, politia nationala, I.S.U, jandarmeria e.t.c.(definite prin concursuri profesionale )- Pune in executie legile tarii, aplica sanctiuni contraventionale si sesizeaza puterea judecatoreasca pentru faptele penale. ULTIMELE DOUA PUTERI ASIGURA FUNCTIONAREA STATULUI INTRE ALEGERI. Angajaţii STAT-ului au voie sa aibe un singur angajament de munca pentru a folosi integral timpul de munca in favoarea statului. La inchiderea unei guvernari, obligativitatea predarii-primirii a activitatii ministeriale in mod punctual pentru stadiile fizice cat si financiare, precum si a fostului premier catre noul premier, activitate validate de Parlament.

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

PNL, de acord cu PSD în privinţa organizării referendumului pentru modificarea Constituţiei Şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, a declarat, luni, că liberalii susţin organizarea... 14 Noi 2016 | (1)
Poziţia USR privind referendumul pentru modificarea Constituției pe tema familiei Președintele USR Nicușor Dan a declarat luni seara, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV,... 15 Noi 2016 | (1)