2016-12-09 08:05

POLITICA


Controverse privind declaraţia ministrului ungar de interne despre aderarea României la Schengen. A fost sau nu a fost decisă amânarea?

 |  19:06
Controverse privind declaraţia ministrului ungar de interne despre aderarea României la Schengen. A fost sau nu a fost decisă amânarea?

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiulSchengen va fi amânată faţă de data stabilită, 31 martie 2011, a sugerat ministrulungar de interne Sandor Pinter, a cărui ţară a preluat la 1 ianuariepreşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene într-un moment delicat şi plin decontroverse. Ministrul ungar face parte din Consiliul JAI, organismul care artrebui să aprobe la sfârşitul lunii februarie, cu unanimitate de voturi,aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Biroul lui Sandor Pinter adezminţit informaţia potrivit căreia preşedinţia ungară a UE susţine amânareapână în octombrie a aderării României şi Bulgariei la Schengen. Cu toateacestea, premierul ungar, Viktor Orban, a admis, ieri, că este"dificil" pentru România şi Bulgaria să adere la Schengen din cauzaopoziţiei unora dintre statele membre, dar a promis că Ungaria va depune toateeforturile pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Spusele oficialului ungar au avut rezonanţăcu atât mai puternică cu cât Ungaria, care până acum a declarat că sprijinăferm aderarea României şi Bulgariei la Schengen în martie 2011, deţine în acestsemestru preşedinţia Consiliului UE şi va coordona agenda Uniunii. PreşedinteleComisiei Europene, Jose Manuel Barroso, se va afla azi la Budapesta şi va aveaîntâlniri cupoliticienii ungari. Potrivit unei declaraţii a lui Pinter, deciziaar fi fost luată deja şi ambele ţări trebuie să mai îndeplinească "unelesarcini", motiv pentru care nu pot accede în spaţiul Schengen în aceastăprimăvară. Conform ministrului ungar, ar trebui ca "până în luna iunie săfie clar ce sarcini mai trebuie să îndeplinească România şi Bulgaria", dinspusele sale reieşind că nu se mai pune problema termenului din martie.Termenul din martie nu se mai află, în orice caz, în discuţie, citează DPA şiun diplomat european, sub rezerva anonimatului” .

“Specialiştiişi-au terminat munca; specialiştii au dat o primăcitire concluziilor lor, iar la sfârşitul lunii ianuarie îşi vor face cunoscutăconcluzia finală. Abia atunci, în lumina acestei concluzii, va trebui săparcurgem pasul următor şi să dezbatem, în faţa Consiliului, potrivit acesteiconcluzii, în legătură cu ce ar mai avea de facut România şi Bulgaria pentru aputea adera la Spaţiul Schengen. Procedura, în acest sens, este foarte clară:sunt 100% necesare părerea şi votul tuturor statelor din spaţiul Schengenpentru extinderea acestuia prin aderarea unor noi state. Dacă aceastăunanimitate nu poate fi atinsă, în mod natural, aderarea celor două state nu seva produce. Consider că, cel mai târziu până în luna iunie, trebuie să adoptămo asemenea declaraţie politică din care să rezulte ce sarcini mai trebuieîndeplinite de cele două ţări, care sunt termenele, pentru a putea modificaopinia Franţei şi Germaniei”, spune Pinter.

Comisia Europeană a evitat să se pronunţe pe marginea declaraţiilor atribuiteministrului ungar de interne cu privire la amânarea aderării României laSchengen, dar a precizat că decizia finală privind extinderea spaţiului Schengenaparţine statelor membre, CE având doar un rol de observator în acest proces.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639233-11-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image