2016-12-11 04:21

POLITICA


Crin urmăreşte atent maturizarea lui Ponta

 |  16:56
Crin urmăreşte atent maturizarea lui Ponta

CrinAntonescu i-a pus şi el astăzi lui Victor Ponta eticheta de imatur.Preşedintele PNL se alătură astfel altor politicieni din primul eşalon cares-au îndoit public de maturitatea şefului PSD - Traian Băsescu şi Ion Iliescu.

Liderul PNL adeclarat astăzi că acuzaţiile lui Victor Ponta, cum că liberaliiau pactizat cu PDL retrăgându-şi semnăturile de pe Legea pensiilor, denotăimaturitate. Antonescu crede că de fapt ţinta acuzelor lui Ponta este MirceaGeoană.

Faptul că domnul Ponta a fost iritat cădomnul Geoană a comunicat public pe tema asta (retragerea semnăturilor pentrumoţiunea de cenzură, n.r.) şi îl face acum pe domnul Ponta să ne acuze pe noide înţelegere cu PDL arată şi imaturitate şi, după părerea mea, o ţintă greşităa domnlui Ponta. Dar asta îl priveşte! Nu cred că sunt, personal, sau PNL nueste în situaţia să se disculpe public de acuzaţii de cârdăşie cu PD-ul venitede la domnul Ponta. Domnul Ponta are mult încă până când să poată da lecţii înaceastă privinţă. Şi, în orice caz, nu nouă! Domnul Victor Ponta are pânăuna-alta un alt mare adversar. Adversarul domnului Ponta pare a fi domnulGeoană”, a afirmat preşedintele liberal la Antena 3. Preşedintele PSD, VictorPonta, declarase luni seară că PSD nu şi-aretras semnăturile de pemoţiunea de cenzură, spre deosebire de PNL, pentru că „nua căzut la înţelegere cu PDL”. Subiectul retragerii semnăturilor a devenit înultimele zile un motiv de dispută între conducerea PSD şi Mircea Geoană,preşedintele Senatului declarând la sfârşitul săptămânii trecute că PSD s-arputea retrage şi el din acţiunea sprijinirii moţiunii de cenzură. Afirmaţiilelui Geoană l-au iritat pe Victor Ponta îndeajuns de mult încât să declarepentru Puterea că „Mircea Geoană nuvorbeşte niciodată cu acordul PSD”.

Antonescu,ca Băsescu şi Iliescu

Crin Antonescu nu este primul lider politiccare vorbeşte public despre imaturitatea lui Victor Ponta. Una dintre cele mairecente afirmaţii în acest sens îi aparţine lui Traian Băsescu. Recent, şefulstatului declara la Radio România Actualităţi că „VictorPonta nu e matur încă, e un copil cu care se joacă unii. Îi spun: fă aia, făaia şi el le face vesel”.

Cea mai de impact portretizare a tinereţii politicea lui Ponta a făcut-o, însă, Ion Iliescu. Rămâne celebră expresia “cârlan fărăminte” pe care a folosit-o fostul preşedinte la adresa şefuluisocial-democraţilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638949-06-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VLAD
30 Noi 2010

Ponta, " carlanul fara minte ", foarte bine etichetat de Iliescu, in afara de gafele pe care le face continuu este si un mare dansator. L-am vazut la emisiunea lui Tatulici cum dansa si mai ales cum dadea din fund mai ceva ca o cocota. Este exact cum face si in politica. Tot timpul da din fund, insa nu atat de bine cum se misca in ritmul havaian. Ponta, in disperarea sa de a-l distruge pe Geoana este in stare sa faca cele mai mari deservicii partidului pe care-l conduce ca un carlan. Inca nu a inteles ca in politica diplomatia si mai ales bunul simt trebuie sa primeze in detrimentul acceselor de disperare si de acuze pe care le face pe fata si fara menajamente. Desigur, toate acestea provin din deformatia profesionala de fost procuror cand se lua la tranta cu acuzatii in stilul specific al acestei bresle. Domnule Ponta, las-o mai moale ca nu esti tu buricul pamantului. Pe zi ce trece te faci de ras si nu realizezi ca in partidul pe care, chipurile, il conduci nu reprezinti decat a cincea roata a carutei pe care Iliescu si Nastase o conduc. Nu esti decat un simplu curier al ideilor acestor doi demoni care au pus bazele distrugerii tarii si care l-au impins pe Basescu, cu sau fara voia lor, pe culmile unde azi acest parazit patroneaza destinele romanilor. Constat ca inca nu realizezi ca Nastase te manevreza si te manipuleaza in ideia ca el sa devina presedintele Romaniei iar tie sa-ti dea postul de prim ministru exact cum Basescu a procedat cu Boc, adica de a fii un executant obedient al acestuia. Degeaba faci intelegeri cu americanii sau cu alte organizatii externe pentru a te sprijini deoarece acestia s-au miscat numai in interesul lor asa cum au facut si cu Basescu. Dupa ce si-au atins scopurile acum uneltesc debarcarea acestuia. Vezi documentele publicate pe sita Wikileaks in ce priveste scandalul diplomatiei americane care face referire si la Romania. Asa ca, las-o mai moale !

Adauga un comentariu

Random image