2018-07-19 14:55


Cristian Adomniţei, cercetat în arest la domiciliu, a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Iaşi

 |  14:54
Cristian Adomniţei, cercetat în arest la domiciliu, a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Iaşi

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost suspendat din funcţie, printr-un ordin al prefectului judeţului Iaşi, emis marţi dimineaţă. Adomniţei, cercetat pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, este în arest la domiciliu.

Prefectul judeţului Iaşi, Dan Cârlan, a precizat, într-un comunicat de presă, că a emis marţi ordinul privind constatarea suspendării din funcţie a preşedintelui CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, pe durata cât acesta este arestat la domiciliu.

"Grupul de lucru constituit la nivelul Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi, analizând documentele comunicate de către instanţă (Curtea de Apel Iaşi) precum şi prevederile legale aplicabile, a constatat că, în condiţiile în care prevederile art. 71 din Legea nr. 215/2001 se referă doar la situaţia arestului preventiv, în comunicarea adresată instituţiei prefectului instanţa de judecată a înţeles să indice în mod expres luarea măsurii suspendării mandatului, prin aplicarea corelativă a art. 22 din Legea nr. 255/2013”, se arată în comunicatul Prefecturii Iaşi.

Prefectul de Iaşi a convocat pentru miercuri plenul Consiliului Judeţean, pentru desemnarea vicepreşedintelui CJ care va prelua atribuţiile de şef al instituţiei. De asemena, în cadrul aceleiaşi sedinţe, consilierii vor desemna un nou vicepreşedinte al instituţiei în locul celui care preia atribuţiile lui Adomniţei.

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, cercetat pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Curţii de Apel Iaşi. Instanţa a dispus aceeaşi măsură şi pentru angajatele CJ Iaşi, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, precum şi pentru Letiţia Popa, administrator al Laser CO SRL, decizia instanţei fiind definitivă.

Cristian Adomniţei a fost reţinut, în 7 mai, de procurorii DNA, după aproximativ cinci ore de audieri, el fiind acuzat de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, după ce le-ar fi ajutat pe Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ale CJ, să acopere nereguli privind un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a judeţului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-19

TAGURI: cristian, adomnitei, cercetat, arest, domiciliu, este, suspendat, functie, presedinte, cj, iasi





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova