2016-12-07 22:21

POLITICA


Cristian Horia (PNL) s-a răzgândit şi nu mai demisionează din Parlament

 |  17:14
Cristian Horia (PNL) s-a răzgândit şi nu mai demisionează din Parlament

Cristian Horia este unul dintre deputaţii liberali care şi-au anunţat demisiile din Parlament, fără să le fi înregistrat totuţi în mod oficial. Acesta a confirmat pentru ziarul „Puterea“ că demisia sa nu va fi înregistrată la Camera Deputaţilor, ci va rămâne la dispoziţia conducerii partidului său.

„Eu am înmânat demisia din partid domnului Antonescu. Am fost mai mulţi parlamentari care am ales să facem asta. Acum eu nu ştiu exact ce s-a hotărât la nivel de USL. Dacă PNL va continua pe această linie, cu demisiile, a mea este deja dată. Mandatul meu este în mâinile lor. Ei decid ce vor face cu demisiile mele, atât a mea, cât şi a celorlalţi colegi care au mai demisionat”. Informat despre decizia Adrianei Săftoiu de a demisiona din Parlament, indiferent de deciziile luate în PNL sau USL, acesta a replicat: ”Este o decizie personală, eu voi respecta decizia luată de partid”, a declarat pentru „Puterea” deputatul PNL de Timiş, Cristian Horea.

Reamintim că pe 23 ianuarie, acelaşi deputat Horia Cristian declara că toţi parlamentarii liberali de Timiş sunt decişi să se retragă din forul legislativ, pentru a forţa declanşarea alegerilor anticipate. „Teoretic, dacă noi ne vom retrage din Parlament, este obligatoriu să se organizeze alegeri anticipate în colegiile respective, chiar dacă vorbim şi numai despre o perioadă limitată, de până la data fixată pentru scrutin - un fel de interimat”, spunea în urmă cu patru zile deputatul Horia Cristian.

Adriana Săftoiu a anunţat în urmă cu două zile că ea nu va reveni asupra demisiei deja anunţate. ”Demisia e un act individual, de minimă demnitate şi onoare şi când ai spus că o faci, nu te retragi zicând «ştiţi, aşa mi-a spus partidul»”. Aceasta susţine că îşi va citi demisia la proxima sedinţă a Plenului.

Un alt parlamentar PNL, care a anunţat că demisionează indiferent ce fac colegii săi, este Ludovic Orban. Ludovic Orban a scris pe 23 ianuarie pe pagina sa de Facebook că va demisiona din Parlament. „Mi-am scris demisia şi am pus-o la dispoziţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, cu precizarea că ea operează cu începere din data de 1 februarie, irevocabil, indiferent de ce vor face colegii din PSD”.

Victor Ponta a anunţat joi că parlamentarii USL vor demisiona doar dacă se va semna un acord parlamentar cu cei din Coaliţia de guvernare, prin care toţi parlamentarii vor trebui să renunţe la mandat.  În schimb, Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL, a spus că parlamentarii Puterii exclud propria demisie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-06-14

TAGURI: Adriana_Săftoiu, USL, demisie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

YOYO
28 Ian 2012

Clasa politica ar trebui sa gaseasca solutii, nu sa chiuleasca sa organizeze greve si haos, demagogie.Rusine USL!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Premierul Franței și-a anunțat demisia Premierul francez, Manuel Valls, a anuntat, luni seara, ca va demisiona marti de la sefia... 05 Dec 2016 | (0)
Care schimbare? După tragedia de la Colectiv și demisia Guvernului Ponta, apăruse așa, ca un consens, ideea că... 22 Noi 2016 | (0)