2016-12-05 00:29

POLITICA


Criza financiară, mai înfricoşătoare decât terorismul

 |  21:00
Criza financiară, mai înfricoşătoare decât terorismul

Organizaţia pentruCooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a avertizat că factorii de decizie politică din întreaga lume trebuie „să fie pregătiţi pentru ce e mai rău“, în condiţiile în care impactul economic al crizei datoriilor din Europa ameninţă să se răspândească la nivel global. În timp ce Germania luptă pentru protejarea „ţărilor-elită” din UE, cetăţenii europeni au ajuns să se teamă mai mult de criza financiară decât de terorism.

Piaţa obligaţiunilor guvernamentale din zona euro a încetat să funcţioneze, iar sectorul bancar este de asemenea în colaps, scrie „Financial Times“. Părţi importante ale economiei zonei euro sunt tăiate de la creditare, iar zona euro suportă acum efectele unei retrageri din partea investitorilor globali, dar şi ale unei retrageri tăcute în ceea ce priveşte băncile, din partea cetăţenilor. Această eroziune masivă a încrederii a distrus, de asemenea, principalul instrument al strategiei de salvare, Fondul European de Stabilitate. Pe măsură ce criza s-a extins în Franţa, Belgia, Olanda şi Austria, Fondul este la rândul său afectat de răspândirea bolii contagioase. Cu excepţia cazului în care se întâmplă ceva foarte radical, zona euro s-ar putea destrăma foarte rapid.

Avertisment OECD

OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Organizaţia a avertizat că zona euro pare să fi intrat în recesiune urmând să stagneze în 2012 din cauza crizei datoriilor, iar un eveniment negativ în zona euro ar putea avea consecinţe devastatoare pentru toate ţările dezvoltate. Raportulbianual publicat luni recomandă creşterea în regim de urgenţă a fondului de salvare al UE şi solicită Băncii Centrale Europene să facă mai mult pentru a opri criza.

Obligaţiunile de elită

Germania ia însă în calcul emiterea unor „obligaţiuni de elită“, împreună cu anumite ţări din zona euro care au încă triplul A din partea agenţiilor de rating: Franţa, Finlanda, Olanda, Luxemburg şi Austria. Prin emiterea de obligaţiuni de elită s-ar crea „o linie de apărare credibilă“ în ochii investitorilor. Scopul vizat este ca statele din acest „grup de elită“ să se împrumute cât mai mult de pe pieţele externe la o rată a dobânzii cât mai scăzută. În felul acesta, Germania nu şi-ar pierde credibilitate garantând datoriile uriaşe ale celorlalte state şi nici nu ar risca să se împrumute mai scump. Totodată, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, au avut discuţii secrete privind crearea unei uniuni fiscale mai stricte cu zona euro, un club al „super-europenilor“. Un tratat interguvernamental, după modelul Schengen, ar urma să fie semnat de către cei care doresc să respecte regulile acestui club, din care nu vor face parte obligatoriu toate cele 17 state euro.

Criza a ajuns coşmarul europenilor

Potrivit unuisondaj al Comisiei Europene, peste 35% dintre intervievaţi consideră criza ca fiind „cea mai importantă provocare la adresa securităţii cetăţenilor UE“. Urmează terorismul, cu 33%, crima organizată, cu 21%, în vreme sărăcia şi imigraţia au fost indicate de 16% din participanţii la sondaj.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-04-13

TAGURI: criza, terorism



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

BNR: “România nu a ieșit din criză, se află într-o perioadă de tranziție!” Adrian Vasilescu, consilier strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), a făcut,... 23 Noi 2016 | (15)
Criză în încălzirea populației. O treime din locuințe, fără lemne de foc Lipsa lemnelor de foc din mai multe zone ale țării este o situație care afectează în jur de o... 15 Noi 2016 | (1)