2017-05-28 06:00


Cum vrea DRAGNEA să îl aducă la ordine pe ministrul JUSTIȚIEI: “Întârzie foarte mult!”. La ce anume se referă șeful PSD

 |  16:48
Cum vrea DRAGNEA să îl aducă la ordine pe ministrul JUSTIȚIEI: “Întârzie foarte mult!”. La ce anume se referă șeful PSD

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a afirmat joi că ministrul Justiției întârzie foarte mult cu pachetul de propuneri pentru îmbunătățirea situației din penitenciare, care trebuie inclus în legea grațierii, și a menționat că o să ceară o audiență la ministrul Tudorel Toader ca să-i explice că "Parlamentul nu e anexa Guvernului".

"Ministerul Justiției să ne prezinte care este planul dumnealor pentru a rezolva problema de la care s-a pornit această dezbatere, și anume situația din penitenciare. Este suficientă legea grațierii sau nu? Au stabilit un program de investiții, de construire de noi penitenciare, au stabilit un program de pedepse alternative, un pachet de propuneri, au stabilit un program de modernizare a penitenciarelor existente? Aștept și eu să văd dacă ministrul Justiției până acum a făcut acest plan sau acest pachet legislativ, după care o să spun un punct de vedere. Se pare că dl. ministru întârzie foarte mult și cred că nu se mai poate întârzia. A zis că vine în trei săptămâni cu un pachet de propuneri, n-a venit, până la urmă legea grațierii o să fie aprobată tacit, că nu vine Ministerul Justiției", a declarat Liviu Dragnea la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

„PARLAMENTUL nu e anexa Guvernului!”

 

El a spus că o să ceară o audiență la ministrul Justiției pentru a-i atrage atenția că este așteptat la Parlament cu un set de propuneri legislative.

"O să cer o audiență la ministrul Justiției, după ce în prealabil mi-o avizează prim-ministrul, ca să-i explic că totuși Parlamentul nu e anexa Guvernului. O să am îndrăzneala să fac lucrul acesta, pentru că întârzie nepermis de mult. Se lungește foarte mult discuția despre un subiect care nu mai începe. Și cred că ar trebui să ne ocupăm în mod serios de toate lucrurile care sunt anunțate public și finalizate într-un fel sau altul", a arătat Dragnea.

Pe de altă parte, întrebat dacă ministrul Justiției mai beneficiază de susținere, Dragnea a răspuns: "Beneficiază de orice susținere în condițiile în care este o coerență și un termen cât de cât realist, dar nu poți să beneficiezi de susținere la nesfârșit".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-04-20

GALERIE MEDIA

Dragnea

TAGURI: dragnea, psd, ministrul justitiei, tudorel toader, legea gratierii



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri