2016-12-06 14:17

POLITICA


Cum ai putea să te plimbi cu şalupa SPP

 |  21:00
Cum ai putea să te plimbi cu şalupa SPP

Aţi vrea să faceţi o croazieră la Marea Neagră cu şalupa SPP? Aşa cum a făcut preşedintele Băsescu. Aţi vrea să folosiţi la juma’de preţ serviciile de taxi-elicopter ale SRI? Aşa a făcut premierul Emil Boc. Staţi liniştiţi! De la instituţiile cu pricina ni s-a comunicat oficial că nu se poate.

A devenit un obicei ca aleşii neamului să folosească în interes propriu bunurile publice. Fără comentarii, fără justificări. Ca şi când ar fi ale lor. Ultimul caz concret: preşedintele Traian Băsescu şi-a plimbat soţia şi câţiva prieteni cu şalupa Serviciului de Pază şi Protecţie. S-a întâmplat în urmă cu o săptămână, la Neptun, după cum a relatat ziarul „Ring“, care a şi publicat fotografii în exclusivitate. Şalupa SPP a fost achiziţionată în 2008, a costat peste 25.000 de euro şi, după cum am fost informaţi de la Biroul de Presă al Serviciului, “ambarcaţiunile aflate în administrarea SPP sunt folosite exclusiv pentru îndeplinirea misiunilor specifice, pentru antrenamente şi aplicaţii, în conformitate cu reglementările interne şi cu legislaţia în vigoare”. Despre ce misiuni putea fi vorba în croaziera de vacanţă a preşedintelui Băsescu? Biroul de Presă al Administraţiei Prezidenţiale tace mâlc. „Pe agenda oficială a preşedintelui Traian Băsescu nu apare nimic în legătură cu weekendul 13-14 august. Cel mai bine ar fi să întrebaţi la SPP”, a declarat Claudia Cristache, reprezentanta Biroului de Presă al Cotrocenilor. Este singurul răspuns primit, deşi întrebarea era foarte clară: „A folosit preşedintele şalupa SPP în data de 14 august?”.

În demersul de a afla scopul pentru care preşedintele Traian Băsescu, împreună cu familia sa, au folosit şalupa Challenger 180, care se află în administraţia SPP, reporterii ziarului „Puterea” au trimis o solicitare scrisă către Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul SPP. Răspunsul acestora l-aţi putut citi mai sus. La fel de imprecis. La insistenţele noastre, Andra Troneci, de la Biroul de Informare al SPP, ne declară că  „acesta este răspunsul oficial pe care am fost îndreptăţită să îl comunic. Eu am trimis mai departe solicitarea trimisă, dar un alt răspuns nu mi-a fost comunicat. Încercăm să ne ţinem departe de astfel de subiecte”.

Am întrebat şi dacă şalupa SPP poate fi închiriată de oricine vrea o croazieră la Marea Neagră.  „Potrivit normelor interne, aceste mijloace de transport nu pot face obiectul închirierii şi nu pot fi folosite în alte scopuri”, ne-a mai spus SPP.

Potrivit ziuaveche.ro, şalupa SPP este o „barcă cu motor şi peridoc“, în valoare totală de 93.900 de lei, achiziţionată de Unitatea Militara 0149 F a SPP prin intermediul SEAP (site-ul de licitaţii publice). Conform datelor tehnice, şalupa Sea Doo Challenger 180 poate dezvolta o viteză de până la 140 de kilometri pe oră, are o capacitate de 8 locuri şi o greutate de aproape o tonă. Ambarcaţiunea are un sistem antialgă şi sistem de tractare a schiurilor nautice plus o cutie frigorifică, rezervorul de combustibil având o capacitate de 100 de litri.

La plimbare cu elicopterul SRI

Premierul Emil Boc este şi el un demnitar care s-a bucurat de bunurile publice. Pe data de 12 iulie, premierul ţării a efectuat o vizită oficială în Braşov, iar transportul a fost asigurat de către elicopterul Serviciului Român de Informaţii. În călătoria sa, Boc a fost însoţit de către fata lui cea mică şi nepotul său. După ce presa a relatat despre plimbarea cu elicopterul a premierului, acesta a declarat că a plătit pentru transportul celor doi copii suma de 2.130 lei.

Aflând despre cât costă o călătorie cu elicopterul SRI, reporterii “Puterea” au făcut o solicitare pe adresa Serviciului cu privire la condiţiile în care acesta poate fi închiriat.  “Dumneavoastră faceţi o glumă acum? Elicoperul SRI nu poate fi închiriat de nici o firmă sau persoana fizică din România. Pentru asta există firmele specializate în agrement”, ni s-a transmis de la Biroul de Presă al SRI.

De la firmele de aero-taxi aflăm însă că o călătorie pentru două persoane începe de la 1.100 de euro şi poate ajunge până la suma de 1.800 de euro pe oră. Şi nu 500 de euro, cât a plătit Emil Boc.

foto: Ziarul Ring

  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-07-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

BOGDAN
21 Aug 2011

Ce balarii atrag atentia publicului..
SILVIU
22 Aug 2011

parca traim pe vremea lui Ceausescu
VICTORAS
22 Aug 2011

Ce balarii... ziaristi?? de doi bani... in loc sa ia urma chestiilor care ne dor cu adevarat, si de care sufera si ei, tampitii astia, dumnealor vin cu turnatorii de genul " ... doamna, Costel a facut caca pe el !!" ; de acord ca presa trebuie sa fie ochiul si urechea, da ma fratilor, mai trebuie sa aveti si ceva creeras, ca ne-am tot saturat de ineptiile voastre.. Concret, cand cu salupa aia s-a plimbat colonelul Ionescu sapte ceasuri, si a julit-o, n-a fost nici cea mai mica problema, da cand a iesit Basescu cu ea, hopa, a produs un prejudiciu enorm SPP-ului - cum dracu gandesc ziaristii astia mai frate, ca eu nu mai pot sa le inteleg dobitociile...
MDA
22 Aug 2011

corect, prostie de articol. Cred ca e important pentru o tara ca liderii ei sa afiseze putere, intr-un mod opus decat ziaristii care pentru o dacie logan isi vand si mama. Ar trebui ca unul de la SPP sa spuna "da", l-am plimbat pe presedinte, si ce e cu asta? L-as fi plimbat si pe Antonescu sau Ponta sau Geoana daca era presedintele tarii fiindca lucrul acesta face o onoare institutiei si intareste imaginea tarii.
VLAD
27 Aug 2011

Boc a aratat factura pe numele lui, emisa de SPP. Dar la cum se face jurnalism in tara asta, e un amanunt neinteresant ... As vrea sa vad si eu facturi pe numele lui Ilici, Constantinescu, Geoana sau Nastase. Asa de-un moft ...

Adauga un comentariu

Random image