2017-11-21 01:04


Dacian Cioloş, despre aderarea României la Schengen: Sunt optimist. Putem apăra frontierele externe ale UE

 |  07:02
Dacian Cioloş, despre aderarea României la Schengen: Sunt optimist. Putem apăra frontierele externe ale UE

Premierul Dacian Cioloș a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la Ambasada României de la Paris, că este optimist în ceea ce priveşte posibilitatea ca România să adere la Spațiul Schengen cu frontierele aeriene în cursul acestui an. În opinia prim-ministrului, ţara noastră a demonstrat că este în măsură să apere frontierele externe ale UE.

Chestionat dacă, după întâlnirile cu cancelarul Angela Merkel și cu președintele Francois Hollande, România va avea susținerea Franței și a Germaniei pentru aderarea la spaţiul Schengen în acest an cu spațiul aerian, premierul Dacian Cioloș a spus că el este „optimist”.

"O să vedem. Eu sunt optimist. Există premise. Nu pot să mă pronunț. Am pus pe masă toate argumentele și nu am simțit contra-argumente consistente la ceea ce am spus până acum. Cred că mesajul din partea noastră s-a înțeles. Sigur că această decizie, dacă va fi luată și când va fi luată, va fi luată într-un context mai larg. Nu e vorba doar de solicitarea aceasta a României, care nu e una nouă. E una deja cunoscută. Cu siguranță se va ține cont și de alți factori decât de faptul că România și-a îndeplinit angajamentele", a precizat Dacian Cioloş, potrivit Agerpres.

Premierul a ţinut să menţioneze că România a demonstrat că este în măsură să apere frontierele externe ale UE.

"Și din discuțiile de la Berlin, și din discuțiile de aici (Franţa n.r.) am subliniat faptul că acceptarea României, cel puțin într-o primă etapă, așa cum au mai fost discutate aceste lucruri, cu intrarea în spațiul Schengen cu frontierele aeriene din aeroporturi, nu ar face decât să recunoască faptul că Spațiul Schengen suscită interes în continuare și că și noi suntem conștienți că e nevoie să fie luate măsuri ca spațiul Schengen să fie credibil mai ales prin capacitatea de a asigura protecția frontierelor europene. Eu cred că oricum suntem pe calea cea bună, cu atât mai mult cu cât apar semne de recunoaștere a faptului că România a făcut progrese pe un domeniu pe care și-a luat niște angajamente. (...) Progresele acestea nu au fost făcute pe timpul guvernului actual, ci ele sunt puse în valoare doar acum", a explicat premierul Dacian Cioloș. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-21
Citeste si:
Dacian Cioloş: Guvernul va fi judecat după modul în care va organiza alegerile parlamentare
Problema romilor, dezbătută de Dacian Cioloş în cadrul întâlnirii cu Francois Hollande

TAGURI: dacian ciolos, aderare, romania, schengen, optimist, apara, frontiere, externe, ue



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova