2018-04-27 11:19


Dacian Cioloş: Trebuie construite spitale noi, inclusiv prin parteneriate public-privat

 |  11:59
Dacian Cioloş: Trebuie construite spitale noi, inclusiv prin parteneriate public-privat

Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni, că România are o problemă de infrastructură în sistemul de sănătate, care trebuie abordată frontal, prin construcția de unități medicale noi, inclusiv prin parteneriate de tipul public-privat.

Prim-ministrul a participat, luni, la deschiderea noului an universitar, la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca.

'Dincolo de resursele umane, am identificat și suntem conștienți de faptul că avem o problemă de infrastructură în sistemul de sănătate, care, la fel, trebuie abordată frontal. Chiar și problema infecțiilor nosocomiale, dincolo de chestiuni legate de regulamente, de proceduri, de practici în spitale și în unitățile de sănătate publică, trebuie să recunoaștem că avem în primul rând o problemă sistemică, o problemă de infrastructură, care, dacă nu e abordată frontal, nu vom putea rezolva nici această problemă și nici alte probleme cu care ne confruntăm. Avem nevoie nu doar de a moderniza anumite spitale, ci și de a reconstrui anumite spitale, lucru care nu s-a mai întâmplat de decenii în România. Am încercat să peticim ceea ce aveam cu resursele limitate, fără o abordare strategică', a afirmat Dacian Cioloș, potrivit Agerpres.

Premierul a mai spus că în sistemul medical din România este nevoie de investiții.

„Ne propunem să venim cu o abordare strategică, cu o strategie și cu criterii de alocare a investițiilor și cu o abordare multianuală a acestor investiții. (...) Intenționăm să folosim, sper cu succes de data asta, pentru prima dată, sistemul de finanțare public-privat, pentru a veni cu investiții noi în spitale. (...) Sperăm ca prin acest sistem să reușim în anii care vin să stimulăm cât mai multe construcții noi de spitale, nu numai în orașele mari, ci și în orașele mai mici', a explicat premierul Dacian Cioloș.

Prim-ministrul a afirmat că parteneriatele de tipul public-privat nu înseamnă privatizarea sistemului medical, ci găsirea de soluții financiare. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-03

TAGURI: dacian ciolos, trebuie, construieste, spital, nou, parteneriat, public, privat





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova