2017-11-19 21:57


Dacian Cioloş: Vom depune toate eforturile pentru ca alegerile pe care le vom organiza să fie un exemplu

 |  07:27
Dacian Cioloş: Vom depune toate eforturile pentru ca alegerile pe care le vom organiza să fie un exemplu

Premierul Dacian Cioloș a transmis comunității românești din Germania că Guvernul pe care îl conduce va depune toate eforturile pentru a se asigura că alegerile pe care le va organiza în toamnă să poată să fie un exemplu cum sunt organizate alegerile.

"Acest an pe care acest guvern și l-a asumat este un an electoral, un an complicat (...) pentru că știm cât de important este de a asigura alegeri, nu doar alegeri transparente, oneste, dar și alegeri organizate bine, în așa fel încât cu toții să poată să își asume rolul de cetățean. Aici vreau să vă asigur că vom depune toate eforturile — și legătura cu dumneavoastră va fi foarte importantă pentru a învăța din experiența trecutului — mai mult sau mai puțin bună — pentru a ne asigura că alegerile pe care le vom organiza în toamnă, la care veți participa și dumneavoastră, să poată să fie un exemplu cum sunt organizate alegerile, chiar dacă va fi pentru prima dată când vom aplica și legea votului prin corespondență și, ca orice început, pot să fie dificultăți, dar împreună vom încerca să ne pregătim în așa fel încât să vă putem da posibilitatea tuturor și dumneavoastră să beneficiați de aceste noi oportunități", a afirmat premierul Dacian Cioloș, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul a mai spus că şi-ar dori să existe acelaşi tip de comunitate de români ca în Germania şi în alte state membre UE.

"Faptul că am reușit să organizez această vizită atât de repede se datorează și faptului că pentru lideri germani România înseamnă, într-o foarte mare măsură, comportamentul dumneavoastră aici și prezența dumneavoastră aici și modul cum dumneavoastră sunteți apreciați și cum reprezentați, într-un anumit fel, ceea ce înseamnă România. Mi-aș dori să avem același fel de comunitate și aceeași apreciere și în toate celelalte state membre pentru că atunci cu siguranță România ar fi văzută și percepută altfel de-a lungul și de-a latul Uniunii Europene", a afirmat Dacian Cioloş. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-08

TAGURI: dacian ciolos, efort, alegeri, organizeaza, exemplu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
09 Ian 2016

Deoarece s-a dovedit ca in Romania TRANZITIA e fara de SFARSIT si ca DEPOLITIZAREA functiei publice este un obiectiv fundamental vital, pentru a face loc performantei politicilor publice si reformei in administratia statului in vederea gestionarii riguroase a banului public si utilizarii cat mai eficiente a resurselor bugetare, este necesar ca, la nivel Guvernamental, sa se infiinteze un colectiv de lucru format din experti, denumit “BIROUL NATIONAL pentru STUDIU BUGETAR” asemanator cu cel ce activeaza, de cand a inceput criza, in Marea Britanie, care sa optimizeze organigramele, statele se functii, supradimensionate din toate structurile statului precum si repartizarea fondurilor publice disponibile in functie de prioritati obiective. Acest colectiv de lucru trebuie sa aiba doar scopuri de dezvoltare social-economica si sa cuprinda specialisti (auditori) din toate domeniile de functionare a statului si din sectorul privat (fara pretentii de plata) cu experienta dovedita, buna credinta, onoare, demnitate, putere de creatie si care sa manifeste multa stiinta si omenie in actiunile lor. Managementul public neperformant, “exercitat pe bijbite” trebuie inlocuit cu cel eficient si progresist. Este vremea când trebuie să ieşim urgent pe cale pasnica din această rutină politica santajista, mocirloasa si paguboasa pentru destinul Romaniei. Consideram ca a venit timpul să punem capăt atat monopolurilor politice care functioneaza ca niste grupari infractionale de crima oragnizata de 26 de ani în stil bolosevic mimand democratia cat si “dictaturii pluraliste” care ajuta la instalarea anarhiei .
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova