2016-12-08 20:21

POLITICA


Dan Voiculescu le dă un ultimatum lui Crin Antonescu şi Victor Ponta. Termenul-limită pentru Alianţa Social-Liberală: 31 ianuarie 2011

 |  20:06
Dan Voiculescu le dă un ultimatum lui Crin Antonescu şi Victor Ponta. Termenul-limită pentru Alianţa Social-Liberală:  31 ianuarie 2011

Conservatorii au avansat ieri, prin vocea lui Dan Voiculescu, un calendar pentruunirea Opoziţiei într-o Alianţă Social-Liberală, care să fie capabilă sărăstoarne Guvernul Boc şi pe preşedintele Traian Băsescu. Termenul-limită datde preşedintele fondator al PC este 31 ianuarie 2011. Liberalii şisocial-democraţii nu se grăbesc să-şi pună însă pirostriile.

În ziua în care în Parlament, Opoziţia înregistra un noueşec prin respingerea celei de-a treia moţiuni de cenzură depuse în acest an,Dan Voiculescu le-a transmis liderilor PSD şi PNL, Victor Ponta şi CrinAntonescu, un ultimatum în care le spune că prioritatea Opoziţiei esterealizarea unei alianţe politice înregistrate la tribunal până la 31 ianuarie2011. “Opoziţia trebuie să devină oalternativă serioasă şi responsabilă la actuala putere. Eu m-am săturat de moţiuni de cenzură în care nu maicrede nimeni. M-am săturat, în egală măsură, de proteste simbolice, devehemenţă la televizor şi capete plecate în Parlament. M-am săturat de rivalităţile din interiorulOpoziţiei. Dacă nu vrea să se compromită definitiv, Opoziţia trebuie să seunească, trebuie să propună un proiect politic coerent şi credibil. Încă din 28 ianuarie 2010, am propus public realizareaunităţii Opoziţiei în cadrul unei Alianţe Social Liberale”, a explicat Dan Voiculescu. El a susţinut că lideriiOpoziţiei se joacă de-a lupta împotriva Guvernului şi că au intrat într-un „jocsinucigaş”. Pentru că social-democraţii sunt refractari la formarea acesteialianţe, Voiculescu i-a avertizat că va rupe protocolul cu PSD şi se va formaAlianţa PNL-PC. “Ideal ar fi ca aceastăAlianţă să fie compusă din PSD,PNL şi PC, însă dacă PSD nu sedecide în acest sens, cred şi în soluţia PNL-PC”, a conchis conservatorul. PreşedintelePC, Dan Constantin, i-a făcut şi o ofertă publică lui Mircea Geoană să vinăalături de conservatori, dacă va fi exclus din PSD. Ponta a reacţionat, spunândcă dacă acest lucru se va întâmpla, protocolul dintre cele două partide va firupt. Preşedintele PSD a spus că nu este normal ca Voiculescu “să dea termenepentru formarea viitoarei Alianţe”.

PSD vrea Alianţa

Discursul social-democraţilor în privinţa Alianţei cu PNL este unul confuz.Dacă preşedintele PSD, Victor Ponta, nu este fanul acestei idei, secretarulgeneral, Liviu Dragnea, a făcut un lobby permanent în sprijinul ei.Preşedintele de onoare, Ion Iliescu, a declarat în exclusivitate pentru“Puterea” că nu vrea în mod special o alianţă cu PNL, dar că între cele douăpartide ar trebui să existe o colaborare permanentă care să ducă la răsturnareaGuvernului condus de premierul Emil Boc. În ciuda declaraţiilor belicoaselansate de Crin Antonescu, Iliescu a spus că îl apreciază pe liderul PNL, pecare îl vede drept “un om de stânga”. Totodată, fostul preşedinte a spus că înviitor, liberalii vor trebui să renunţe la cota unică de impozitare, element cedesparte în acest moment cele două partide. Surse din PSD au declarat pentru“Puterea” că o alianţă între cele două partide este posibil să apară dupăalegerile locale din 2012, pentru a maximiza astfel şansele ca Traian Băsescusă nu mai numească un premier tot de la PDL.

Crin se mai gândeşte

În tabăra liberală, lucrurile încep să se precipite. Preşedintele PNL, CrinAntonescu, a început să primească semnale de la mai mulţi lideri ai partiduluică este timpul să decidă care va fi calea de urmat: cu PDL sau cu PSD. Lăudatde Iliescu, Antonescu a lăsat pentru prima dată portiţa deschisă pentru oalianţă cu social-democraţii. “Eu şi nu doar eu, m-am sfătuit mult cu colegiimei, pericolul unui Băsescu şi al unui PDL care să fraudeze alegerile, să cumperevoturi, să nu respecte rezultatele alegerilor este mult mai mare decât oricefel de pericol de fricţiuni ideologice între PSD şi PNL. Eu cred că PSD şi PNL,într-o formă pe care o stabilim împreună, trebuie cumva să mergem împreună laaceastă bătălie", a declarat Antonescu. Afirmaţia sa reprezintă un primsemnal că liberalii şi social-democraţii se pregătesc să formeze o Alianţă,capabilă să se opună PDL la viitoarele alegeri parlamentare. Miza ei oreprezintă fotoliul de premier, pe care nici unul dintre cele două partide nuîl poate obţine singur, atât timp cât la Palatul Cotroceni se află preşedinteleTraian Băsescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-04-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

PREMIUM
21 Dec 2010

Si noi, cetatenii de rand alaturi de Voiculescu le dam un ultimatum pentru crearea unei aliante social -liberale pentru ca avem nevoie sa fim reprezentati in fata unui guvern abuziv de o opozitie bine coagulata, centrata pe oferirea unei alternative. Sper ca cei doi lideri sa faca abstractie de varsta tanara pe care o au si care se reflecta in bajbaielile politice si sa se hotarasca asupra unei opozitii unite.
CORNELIUS
21 Dec 2010

este nevoie de un ultimatum ca altfel treaba nu s-ar pune niciodata pe picioare, tot timpul trebuie sa fim impinsi de la spate, e o alianta binevenita care ar avea mult mai multe de zis decat au acum separat
STELIAN TUDOSE
21 Dec 2010

opozitia trebuie sa inteleaga faptul ca numai un efort sustinut poate sa aiba sanse in a dobori regimul mafiot a lui basescu si pdl. ma bucur ca voiculescu a pus punctul pe i.
PEPPERONI
21 Dec 2010

Opozitia trebuie sa fie mai unita. Liderii opozitiei trebuie sa lupte pentru inlaturarea sistemului totalitar impus de Basescu.
PEPPERONI
21 Dec 2010

Opozitia trebuie sa fie mai unita. Liderii opozitiei trebuie sa lupte pentru inlaturarea sistemului totalitar impus de Basescu.
PERLA NEAGRA
21 Dec 2010

Abia a?tept ... parafarea ... la Tribunal ... a acestei alian?e ... for?a ... în alegeri ... este adus? ... de unitate !
NEGATIV
22 Dec 2010

E nevoie de un lider determinat, vizionar si cu certificata competenta economica precum Dan Voiculescu pentru a coagula Opozitia, a-l inlantui pe Basecu si a scoate Tara din recesiune.
NEGATIV
22 Dec 2010

Bravo Voiculescule. Multa bafta.

Adauga un comentariu

Random image