2018-11-21 02:26


Dăncilă anunţă APROBAREA studiului de fundamentare privind autostradă Ploieşti – Braşov. Care este COSTUL ESTIMAT

 |  14:39
Dăncilă anunţă APROBAREA studiului de fundamentare privind autostradă Ploieşti – Braşov. Care este COSTUL ESTIMAT

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi aprobat studiul de fundamentare privind construirea segmentului de autostradă care va lega Ploieştiul de Braşov, urmând ca din luna spetembrie să înceapă procedurile de atribuire şi dialogul cu investitorii, astfel ca până la finele acestui an să fie semnat contractul. Premierul a mai spus că durata de execuţie a autostrăzii este de maximum 4 ani, iar costul estimat este de 1,36 de miliarde de euro.

"Astăzi (miercuri –n.r.), aprobăm studiul de fundamentare privind construcţia şi operarea segmentului de autostradă Ploieşti – Comarnic – Braşov, precum şi operarea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Studiul de fundamentare a fost întocmit în conformitate cu prevederile OUG nr. 39/2018, privind parteneriatul public-privat. (...) Din luna septembrie vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii, astfel încât, până la finalul acestui an, să reuşim semnarea acestui contract deosebit de important”, a afirmat Viorica Dăncilă, conform News.ro.

De asemenea, premierul a precizat că durata de proiectare şi execuţie este stabilită la maximum 4 ani, cu începere din anul 2019.

Dăncilă a precizat că sunt prevăzute şi bonusuri din partea statului dacă lucrările sunt finalizate înainte de termen, dar şi penalităţi în cazul unor întârzieri.

„Totodată, sunt prevăzute şi bonificaţii din partea statului dacă lucrările de execuţie se efectuează în avans, dar şi penalităţi pentru o eventuală întârzire. Durata de operare de către investitorul privat este de 20 de ani”, a mai anunţat premierul.

Costurile totale aferente ale autostrăzii se ridică la aproximativ 1,36 de miliarde de euro, iar Viorica Dăncilă spune că cei de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză au în lucru şi alte studii de fundamentare pentru proiectele în parteneriat public-privat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-29

TAGURI: studiu de fundamentare, autostrada ploiesti brasov, cost estimat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


PESEDISTILOR
29 Aug 2018

o mai bagati pe proasta si analfabeta asta in seama
@ PESEDISTILOR
29 Aug 2018

O mai baga in seama giuliani cand ii ia banii romanilor pentru salvarea puscariasului drak-nea. Tot in seama o mai baga haznaua 3 cand primeste malaiul din banii romanilor pentru sustinerea mafiei psd pe tv. O mai baga in seama propagandistii de serviciu al closetelor tv (ciuvici, militieni, savu si abraham) tot cand primesc malaiul. Si mai nou pentru malai s-a transferat de pe dreapta pe stanga bolsevica si pipidi.Toti unitzi pentru malai public. Pensionarii Parkinson asteapta la olguta faramiturile. He he he........
Random image



Ultimele stiri






loading...