2018-04-21 14:32


Daniel Buda: Cer demisia ministrului Agriculturii, nu a reuşit să cumpere softul APIA

 |  13:25
Daniel Buda: Cer demisia ministrului Agriculturii, nu a reuşit să cumpere softul APIA

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL) cere demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca urmare a incapacităţii instituţionale de a finaliza achiziţionarea softului de la APIA, astfel încât plăţile directe să nu fie în pericol

Comisia Europeană a avertizat Ministerul Agriculturii că trebuie să respecte regulile privind disciplina financiară în concordanţă cu prevederile regulamentelor europene, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Daniel Buda.

"Domnule ministru Petre Daea, vă solicit public demisia ca urmare a incapacităţii instituţionale de a finaliza achiziţionarea softului de la APIA, astfel încât plăţile directe să nu fie în pericol! Ministerul Agriculturii condus de Petre Daea nu a reuşit finalizarea achiziţionării sistemului informatic care să permită finalizarea efectuării plăţilor directe din fondurile europene gestionate de APIA, conform solicitărilor venite de la Comisia Europeană. Aceasta a avertizat Ministerul Agriculturii încă din vara anului trecut că trebuie să respecte regulile privind disciplina financiară în concordanţă cu prevederile regulamentelor europene şi a solicitat cu insistenţă să se elaboreze corecţiile necesare în declaraţiile de cheltuieli", spune deputatul.

Daniel Buda a subliniat că au trecut mai bine de 7 luni şi nu s-a corectat nimic, "punându-se în pericol însăşi finanţarea de bază a agriculturii româneşti şi anume plăţile directe care vin în România fără depunerea unor proiecte".

"Din cauza deficienţelor sistemului informatic, fermierii sunt nevoiţi să returneze deja banii înapoi în condiţiile în care o parte i-au cheltuit deja pentru nevoile fermelor. Din păcate, întreg sistemul informatic din agricultură şi nu numai se pare că fusese subsumat intereselor de partid, respectiv a PSD-ului iar plecarea lui Victor Ponta şi a prietenilor săi au lăsat suficiente goluri încât să îi ia cu ameţeala pe cei obligaţi să finalizeze achiziţionarea sistemul informatic", a menţionat eurodeputatul PNL.

Buda a susţinut că actuala guvernare este incapabilă să gestioneze eficient programele finanţate de către Uniunea Europeană pe bază de proiecte şi este strigător la cer că neputinţa acesteia poate îngropa peste 900.000 de fermieri.

"Posibilitatea pierderii plăţilor directe, cele mai accesibile surse de finanţare care pot deveni istorie pentru fermierii din România, poate însemna îngroparea definitivă a acestui sector şi aşa greu încercat raportat la fermierii din Uniunea Europeană. Fermierii şi sectorul agricol din ţara noastră mai au o singură şansă pentru a nu pierde fondurile europene: să plecaţi din fruntea ministerului", a conchis Daniel Buda.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-29

TAGURI: Daniel Buda, demisia ministrului Agriculturii, softul APIA





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
29 Mar 2018

Prin ce acuzatii adice acest buda, nu vad nimic care necesita demisia lui d'aia, (sau nu inteleg eu?) individul si macar inca 5-6 "inalti" functionari din agricultura( macar), trebuie trimisi in judecata pentru sabotaj la nivel national...Puscaria este locul lor si nu iesitul la pensii speciale... Dar cum -am spus de zeci de ori- si chiar dragnea a anuntat, "legile justitiei au trecut si nu mai poate opri nimeni procesul", adica marii banditi si incompetenti, vor iesi la pensii grase si vor ramane si cu milioanele furate...Dar "societatea civila" se pregateste de noi proteste, le spun acelasi lucru, PUTEREA are timp si toate celelalte resurse incat isi va pune in aplicare planurile, voi ,"societatea civila", doar intariti ce spun eu, sunteti luati doar de fraieri( semne de "libertatea in exprimare" de pa protesta, , etc.), singura solutie este -ca ultima instanta- iesitul in strada cu furcile si topoarele, distrugerea fizica a amploiatilor corupti,etc...Totusi, varianta soft, "revolutia de catifea" , este de preferat, adica apel catre UE, NATO si ONU, intoarcerea la MOnarhie cu aport Englez si judecarea normala a ceastor 5-6 mii de mari banditi, care au distrus Romania si vor sa se asigure ca nu mai poate fi recladita...
L
29 Mar 2018

daca acest buda chiar are bune intentii si nu urmareste doar rating prin iesitul in frunte, ar putea sa actioneze la modul personal, pe acesti indivizi, in judecata...
LEVST.
29 Mar 2018

mai sus, LevSt.
LEVST.
29 Mar 2018

mos d'aia are aproape 80 de ani, daca ar fi avut bun-simt ar fi iesit deja la pensie, sunt destui, si mai tineri si -definit- chiar mai capabili decat el, pentru a conduce acest minister... Pesemne ca el vrea sa ramana in istorie ca si "melescanu-oaie', in paralel cu "melescanu-bou"...
BUDA IN FUNDU CURTII
29 Mar 2018

Ministrii kakanari de la pnl, oare ce realizari profesionale au avut ?
ANONIM
29 Mar 2018

TOT GUVERNUL SI PARLAMENTUL ESTE O BATAIE DE JOC LA ADRESA ROMANILOR. NUMAI O REVOLTA CA IN COREEA DE SUD DIN ANII '90 MAI POATE REZOLVA CEVA IN RO.
STEP BY STEP
29 Mar 2018

UȘOR : VINDE MEGATONELE DE lână ȘI VĂ DIGITALIZEAZĂ !!!
ARDELEANUL
30 Mar 2018

pentru prostul LEVST. Daea are 68 de ani. in schimb tu, se pare ca n-ai depasit anii de gradinita.
LEVST.
31 Mar 2018

da, din viteza l-am imbatranit , ii ofer (ca recompensa)un borcanel cu Elysium (sau o tona de Tuna fish), oricum, la "performantele" sale, tot ar fi trebuit sa-si ia singur valea, insa nu o face fie ca-i e teama ca si odraslele (bagate pe pile) isi vor pierde sinecurile, fie ca- iesit din siguranta imunitatii functiei - cineva va incepe sa sape la "micile lui mari " talharii, asa ca se tine de functie, precum orbul de gardul parlamentului...Sau, cine stie, este posibil sa se creada vr'un geniu imposibil de inlocuit, iar el este plin de compasiune pentru tara...Altfel, pentru interventie" Hai siktir excrement fermentat si gunoi superamputzit, mai behaie, rage si grohaie si pe sub alte mese!
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova