2016-12-06 05:04

POLITICA


De ce nu a cerut Ministerul Public dizolvarea PDL

 |  19:32
De ce nu a cerut Ministerul Public dizolvarea PDL

Parchetul General răspunde în mod oficial ziarului „Puterea” în chestiunea litigiului privind dizolvarea partidului de guvernământ.

Deşi Legea partidelor politice spune că Ministerul Public poate cere dizolvarea unui partid în cazul în care acesta nu înştiinţează la timp instanţa că şi-a modificat statutul, procurorii conduşi de Kovesi nu se grăbesc să solicite oprirea activităţii PDL. „Ministerul Public nu a formulat la Tribunalul Bucureşti o solicitare de încetare a activităţii PDL”, a răspuns ieri Parchetul unei adrese oficiale a ziarului „Puterea”, făcută luni. În acelaşi răspuns, ni se comunică faptul că „la data de 6.09.2011 a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizarea Uniunii Social Liberale prin care a solicitat «aplicarea prevederilor art. 24 - 26 din Legea partidelor politice». În cuprinsul sesizării au arătat că se impune ca «la cererea Ministerului Public, cu luarea în considerare a situaţiei de fapt şi de drept, Tribunalul Bucureşti să dispună încetarea activităţii PDL şi radierea din Registrul Partidelor Politice» . Această sesizare se află în curs de soluţionare”.

Reamintim că Partidul Democrat Liberal a înştiinţat instanţa de modificările statutului abia pe 1 septembrie, deşi acestea s-au produs pe 14 mai. Conform legii, înştiinţarea trebuia transmisă în termen de 30 de zile. Chiar dacă Ministerul Public nu a demarat procedurile de dizolvare a Partidului Democrat Liberal, o cerere de încetare a activităţii PDL a fost făcută, totuşi, de o persoană fizică – Viorel Rînghilescu, preşedintele unui partid anonim, Partidul Democrat. Ieri a avut loc prima înfăţişare la Tribunalul Bucureşti în acest caz. Aflat însă faţă în faţă cu judecătorii, Rînghilescu a cerut recuzarea lor. Cererea de recuzare se judecă vineri, 9 septembrie.  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-04-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

COTUMBEANU VASILE CORNELIU
09 Sep 2011

La titlul articolului dvs raspunsul este cat se poate de simplu: Din cauza ca institutiile publice sunt subordonate PDL
SIR
09 Sep 2011

si pana la urma de ce ,ba,idiotilor?
JHON_DOE
10 Sep 2011

Obligatia de a cere acest lucru,este a ministerului public,nicidecum a unei persoane fizice sau a unei formatiuni politice. Sincer mi-e scarba de tot ce se intampla in romania acum. USL va primi acelasi raspuns de la instanta,NU AU CALITATE PROCESUALA. Min.Public,nu trebuia sa trimita cererea catre ICCJ,ci trebuia sa se sesizeze si fa faca ce ar trebui facut. NU MAI CRED IN STATUL DE DREPT DIN ROMANIA........a incetat sa mai existe,somn usor dragi concetateni,VA MERITATI SOARTA

Adauga un comentariu

Random image