2017-10-20 11:54


DEMISIE ÎN PNL. Deputatul liberal Cristina Pocora a renunţat la funcţiile din partid

 |  13:40
DEMISIE ÎN PNL. Deputatul liberal Cristina Pocora a renunţat la funcţiile din partid

Cristina Pocora, deputat PNL de Ialomiţa, a postat pe blogul său, vineri, demisia din toate funcţiile politice deţinute. Documentul este datat 20 februarie, dar abia pe 1 martie s-a decis deputatul liberal să facă public gestul său. Ea va rămâne simplu membru PNL.

 “La baza deciziei mele, stau evenimentele din ultima lună, în care orice încercare de reconstrucţie în cadrul organizaţiei PNL Slobozia, în calitate de preşedinte interimar, a fost blocată şi, de asemenea, atmosfera tensionată din cadrul BPJ PNL Ialomiţa”, se arată în demisia înaintată Biroului Judeţean al PNL Ialomiţa.

“Când, în luna decembrie, am acceptat din partea BPJ Ialomiţa interimatul la organizaţia de Slobozia şi, implicit, proiectul de a revigora organizaţia municipală, am crezut că toată lumea doreşte să avem o organizaţie puternică la Slobozia, o organizaţie pe care să o întărim prin atragerea unor oameni noi, o organizaţie care alături de organizaţiile municipale ale partenerilor din USL (PSD Slobozia şi PC Slobozia) să facă o echipă puternică pentru alegerile prezedenţiale din 2014 şi, mai mult decât atât, să oferim cetăţenilor din Slobozia şi din Ialomiţa  o alternativă de dreapta, serioasă şi cu proiecte solide, pentru alegerile din 2016”, spune deputatul PNL.

Ea mai explică: “Maniera în care unele persoane au înţeles reorganizarea filialei PNL Slobozia precum şi tonul şi jignirile din cadrul şedinţelor BPJ sunt  incompatibile cu modul meu de a înţelege şi de a face politică.  Eu cred în echipe formate din oameni serioşi, oameni care au principii, oameni care muncesc, nu oameni care au alergat întotdeauna doar după funcţii şi nu şi-au testat niciodată capacităţile în confruntări electorale. Din păcate, prezenţa unor astfel de oameni în BPJ reprezintă un disconfort pentru toţi ceilalţi membri ai Biroului”. Cristina Pocora mai scrie; “Atât de la nivelul organizaţiei PNL Feteşti, cât şi în calitatea mea de deputat liberal de Ialomiţa, voi continua să susţin acele proiecte corecte ale organizaţiei PNL Ialomiţa şi îmi voi exprima întotdeauna punctul de vedere, chiar criticând acţiunile care nu slujesc celor care simpatizează sau susţin PNL, celor care gândesc sau acţionează liberal”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-11-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri