2018-10-16 02:47


Demnitatea lui Dragnea, refuzată temporar. Acceptarea demisiei preşedintelui PSD s-a amânat pentru CEx

 |  21:01
Demnitatea lui Dragnea, refuzată temporar. Acceptarea demisiei preşedintelui PSD s-a amânat pentru CEx
Daniel Măgureanu

Început ezitant de săptămână pentru membrii PSD veniţi luni la sediul partidului pentru şedinţa Biroului Permanent Naţional, în care Liviu Dragnea urma să îşi depună mandatul de preşedinte executiv. După două ore de discuţii între liderii partidului, membrii social-democraţi au fost informaţi că nu va mai avea loc şedinţa BPN, iar o decizie în cazul lui Dragnea va fi luată în Comitetul Executiv, programat pentru miercuri, de la ora 16.00.

Înaintea discuţiei, Dragnea a reiterat că nu renunţă la ideea de a-şi depune mandatul de preşedinte executiv al PSD, fiind o problemă de demnitate, chiar dacă mai mulţi colegi de partid au insistat să rămână în funcţie. Acesta a susţinut că mandatul său de preşedinte executiv a fost „depus pe masa PSD”, dar „absolut toţi colegii” au decis să discute această demisie în Comitetul Naţional, el spunând că se bucură că după 15 ani de muncă pentru PSD are asemenea susţinere. Întrebat dacă se va mai gândi până miercuri referitor la retragerea din funcţia de preşedinte executiv, Dragnea a arătat că şi-a depus mandatul şi va merge şi la CEx, adăugând însă: „Pe de altă parte, normal că mă gândesc, pentru că sunt un om ca şi voi, care gândeşte”. La insistenţa presei de a afla dacă va rămâne în funcţie, Dragnea a replicat: „Să ajungem acolo”.

Dosar cu victime colaterale

Condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, Dragnea afirmă că simte o mare nedreptate şi regrete uriaşe, inclusiv pentru că fratele său „a murit din cauza acestui dosar”. „Simt o mare nedreptate şi am de asemenea două regrete uriaşe. Nu am zis-o până acum, tocmai din dorinţa mea permanentă de a nu influenţa justiţia sub nici o formă: fratele meu a murit din cauza acestui dosar, familia mea este aproape distrusă. Am trecut peste toate astea”, a spus Dragnea, duminică seara, la Antena 3. Fratele lui Liviu Dragnea a decedat în august 2013, la 58 de ani, presa relatând că suferea de cancer şi că a avut o lungă perioadă de suferinţă din cauza bolii. Dragnea a reiterat că se simte nevinovat faţă de acuzaţiile pentru care a fost condamnat de instanţă în Dosarul "Referendumul" şi că a trăit cu speranţa că va fi achitat. Altfel, acesta a precizat că se va întâlni cu avocatul său pentru a stabili dacă va depune recurs la decizia instanţei, precizând în acelaşi timp că nu vede motivul pentru care să nu depună recurs. „Probabil că da. Sunt nevinovat, nu văd de ce nu aş depune, dar voi discuta cu avocatul”, a adăugat Dragnea.

Ponta şi Creţu decid succesorul lui Dragnea

Ministrul demisionar al Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a declarat că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu comisarul UE pentru politici regionale, Corina Creţu, despre succesorul său la minister, astfel încât persoana care va fi nominalizată să aibă susţinerea tuturor. „La Ministerul Dezvoltării susţin pe cineva - şi am vorbit cu prim-ministrul - cineva care să continue toate programele începute, pentru că sunt programe importante, negocierea cu Programul Operaţional Regional este finalizată informal. Am avut o discuţie şi cu Corina Creţu şi cine va fi acolo are susţinerea în primul rând a premierului, şi a mea, şi a doamnei Corina Creţu - informal, normal - şi a tuturor colegilor de astăzi cu care am vorbit”, a precizat Dragnea. Despre această situaţie, mai multe voci din PSD au vehiculat nominalizarea Sevilei Shhaideh, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, şi a Rovanei Plumb, preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi ministru al Muncii, drept posibile propuneri pentru Ministerul Dezvoltării.

Premierul, avocatul apărării

Despre subiectul retragerii lui Dragnea de la şefia social-democraţilor, liderul PSD, Victor Ponta, a indicat că acesta şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte executiv, dar membrii de partid nu au fost de acord, spunând că suspendarea lui Traian Băsescu din 2012 a fost condusă de ambele partide, PSD şi PNL, iar funcţia politică este pierdută doar la corupţie. „Am avut o discuţie cu colegii mei din Biroul Permanent Naţional şi absolut toţi nu au fost de acord cu demisia lui Dragnea şi, atunci, mergem miercuri şi ne întâlnim în forum mai mare, în Comitetul Executiv Naţional. Situaţia este extrem de importantă, suntem sancţionaţi tot PSD-ul că l-am suspendat pe Băsescu şi pentru referendumul din 2012, cei de la PNL s-au fofilat în stilul lor obişnuit şi nu mai ştiu nimic. Dragnea şi-a prezentat demisia şi toţi am spus că am fost PSD cu PNL care l-am suspendat pe Băsescu, nu l-a suspendat Dragnea singur pe Băsescu”, a declarat Ponta. Întrebat cum este aplicată Rezoluţia PSD de sancţionare politică a membrilor de partid condamnaţi în instanţă, Ponta a răspuns: „Cred că ştiţi să citiţi limba română şi ştiţi că acea decizie se referă la fapte de corupţie.”

Olguţa nu vede corupţia

La rândul său, vicepreşedintele PSD, Olguţa Vasilescu, a transmis că toţi membrii formaţiunii s-au opus oricărei discuţii legate de demiterea sau autosuspendarea lui Liviu Dragnea din PSD, cu argumentul că nu este vinovat de o faptă de corupţie incriminată de Rezoluţia PSD. „Liviu Dragnea trebuie susţinut, nu a făcut niciun fel de infracţiune. Noi am avut o Rezoluţie la Consiliul Naţional, dar pe teme de corupţie, ori aici nu discutăm despre o temă de corupţie în nici un caz şi i-am spus cu toţii lui Dragnea că nu suntem de acord să discutăm despre o eventuală autosuspendare, demisie, demitere, ci se convoacă şi CEx, care să susţină acelaşi lucru, probabil”, a spus Vasilescu. Ea a mai afirmat că sistemul informatic folosit în 2012 a fost „descoperit” cu patru ani înainte de PDL, fără ca atunci să fi fost formulate plângeri. „Cred că este o problemă politică, în sensul că noi trebuie să scoatem oamenii la vot, asta trebuie să fie obligaţia noastră, până la urmă a tuturor politicienilor. În nici un caz să le interzicem dreptul la vot, nici măcar prin declaraţii politice, cum a făcut Băsescu. Dragnea nu a făcut altceva decât ceea ce face clasa politică de 25 ani, să încerce să convingă populaţia să voteze în favoarea unui partid sau a altuia, în favoarea unei idei sau a alteia”, a  adăugat Vasilescu. Întrebată de jurnalişti cum îşi explică atunci că dosarul acestuia a fost instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie, Olguţa Vasilescu, după un moment de tăcere, a răspuns: „Şi? Care este problema ? DNA, la ora actuală, porneşte de la mai multe speţe care ar putea să fie corupţie şi care în final se dovedesc a nu fi corupţie.”

Oprişan. Victima Dragnea

Preşedintele CJ Vrancea şi vicepreşedintele PSD, Marian Oprişan, a susţinut că Liviu Dragnea este victima propriilor decizii din partid şi trebuie să suporte lucruri nedrepte, având în vedere decizia propusă la Consiliul Naţional de conducerea partidului privind sancţionarea celor cu probleme în justiţie. „Când eu am spus că nu trebuie încălcate principii, pentru ca aşa este normal într-o ţară democratică, unii colegi de ai mei nu au fost de acord şi iată consecinţa”, a spus Oprişan luni, la sediul PSD.

Geoană. PSD umilit

„Şarada” pusă în scenă de Ponta și Dragnea este umilitoare pentru membrii și votanții PSD și, din păcate, stânga românească are de pierdut, afirmă senatorul Mircea Geoană. „Liviu Dragnea are o condamnare penală, chiar dacă este în primă instanță. Din acest motiv trebuie să plece din viața politică din România. Tot jocul acesta de-a "adio, dar rămân cu tine" riscă să cadă în zona penibilului. Liviu Dragnea nu a fost condamnat pentru că a îndemnat oamenii să meargă la vot, ci pentru fapte de corupție”, susține Geoană.

Guvern. Candidaţi verificaţi

Potrivit premierului Victor Ponta, toate persoanele propuse pentru postul de ministru sunt verificate de „instituţiile specializate” înaintea nominalizării, aceeaşi procedură urmând să fie aplicată şi pentru funcţia de ministru al Dezvoltării şi Administraţiei, vacantă după demisia lui Liviu Dragnea. Întrebat de jurnalişti dacă a trimis demisia lui Liviu Dragnea către preşedintele Klaus Iohannis, premierul a răspuns că se va vedea cu preşedintele imediat ce va avea o propunere pentru acest portofoliu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-18

TAGURI: demnitate, liviu, dragnea, presedinte, psd, cex
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


HOTI PESTE TOT ???
18 Mai 2015

Jaful continua: "Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania a semnalat de nemumarate ori despre jaful de la CFR Calatori , dar conducerea Ministerului Transporturilor, in frunte cu Ioan Rus, a ignorat semnalele sindicalistilor. Intre timp, operatorii privati de transport feroviar de calatori continua sa pirateze pe multi bani publici CFR Calatori cu ajutorul baietilor destepti din minister si compania de stat. De fapt, prin Ministerul Transporturilor se vehiculeaza ideea ca de la numirea lui Iosif Szentes la sefia CFR Calatorii, adevaratul director este tot Valentin Dorobanu, aflat astazi la butoanele societatii private Regiotrans Brasov. O dovada in acest sens este faptul ca dupa suspendarea rutelor deservite de Regiotrans, CFR Calatori ar fi trebuit sa preaia acele trasee. Dar , din dispozitia lui Szentes, multe din aceste rute nu au fost operate de compania de stat din cauza faptului ca nu existau locomotive. In realitate, existau locomotive dar, fie ca nu aveau mecanici sau combustibil au fost tinute in depou. In plus, mai multe locomotive de la CFR Calatori erau inchiriate la firme private de transport feroviar de marfa. De parca nu ar fi suficient, in urma unei licitatii controversate s-a ajuns ca o firma sa faca salubrizarea vagoanelor de calatori dupa bunul sau plac(asa este modelul general la CFR Calatori). Adica o luna se face curatenia, iar luna urmatoare pauza. Insa, acea firma de salubrizare nu are obligatia sa faca si vidanjarea vagoanelor de calatori. Astfel, din cauza mirosului greu de suportat, calatorii evita sa se urce in aceste trenuri. Cum s-a ajuns in aceasta situatia? Stie doar directorul general Iosif Szentes si sefa logisticii si achizitiilor publice- Carmen Maria Popescu "
Random image



Ultimele stiri






loading...