2016-12-05 14:36

POLITICA


Deputat PNL: „Refacem Alianţa D.A., dar din 2014!”

 |  17:08
Deputat PNL: „Refacem Alianţa D.A., dar din 2014!”

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, surprinde afirmând că Alianţa D.A. trebuie refăcută. El asigură că mulţi lideri liberali gândesc la fel. Declaraţia sa nu e criticată de deputatul PNL Dan Motreanu. Acesta vede, însă, drept cel mai apropiat termen de reapropiere a vechilor aliaţi anul 2014.

Sever Voinescu mărturisea, joi, la postul B1 TV, că a fost unul dintre fanii Alianţei D.A. şi a rămas cu această nostalgie şi în prezent. „Chiar şi când s-a destrămat credeam că trebuie refăcută. Şi astăzi cred că trebuie refăcută şi asta e şansa României.” În opinia vicepreşedintelui PDL, o astfel de construcţie politică rămâne „calea spre progres”. „Credeţi-mă, în 2009, când am intrat în Parlament şi am văzut că partidul meu decisese să facă alianţă cu PSD, mi-a venit să plâng, aproape am înnebunit”, mai spune Voinescu, ferindu-se, totuşi, să se iluzioneze. „S-au întâmplat multe de atunci. Nu ştiu dacă PNL-ul de astăzi mai e PNL-ul care era atunci. Nu mai ştiu cum va fi primit în PDL asta", recunoaşte democrat-liberalul, deşi consideră că partidul său e mediul care i-a adunat, firesc, pe partizanii vechii Alianţe.

Declaraţiile sale au fost făcute în contextul unei discuţii pe marginea textului publicat recent de Mircea Cărtărescu, în care o apropiere între Traian Băsescu şi Dinu Patriciu era prezentată drept o cale de refacere a vechii structuri politice.

Voinescu se mai întreba, totuşi, dacă „Dinu Patriciu mai are sau nu în PNL influenţa pe care o avea atunci” şi dacă „relaţia PNL-PDL este perfect corespondentă relaţiei personale dintre un lider autentic politic Traian Băsescu şi un lider economic cu mare influenţă politică, Dinu Patriciu”.

Motreanu: „Nici Patriciu nu poate schimba nimic până în 2012”

Pentru deputatul PNL Dan Motreanu, nostalgia lui Voinescu este explicabilă. „Probabil că Alianţa D.A. a rămas, totuşi, un moment important pe scena politică românească în ultimii 20 de ani. A fost un proiect care, printre altele, urmărea şi consolidarea eşichierului politic în zona de centru dreapta. Acest proiect a realizat destul de multe lucruri pentru România însă, din păcate, nu a putut fi dus la capăt. Azi ne aflăm într-o situaţie cu totul diferită”, rezumă liberalul, pentru „Puterea”. Acesta vede totuşi, refacerea Alianţei firească, dacă situaţia actuală se va modifica. „După ce se va reaşeza scena politică, forţele de dreapta vor încerca, probabil, să se regrupeze”. „Reaşezare” înseamnă pentru fostul secretar general al PNL „alegerile din 2014”. „Când vom avea un preşedinte arbitru şi nu un preşedinte-jucător, echilibrul pe scena politică se va reaşeza, iar partidele se vor polariza şi doctrinar”, mai prevede el. În privinţa capacităţii lui Dinu Patriciu de a dirija PNL spre reapropierea de PDL, Motreanu crede că şi pentru mogul „va fi imposibil până la alegerile din 2012” să realizeze acest lucru.

Alianţa D.A. a “murit” politic în aprilie 2007, odată cu instalarea guvernului Tăriceanu II - fără P.D. Ruptura între PNL şi PD începuse, din 2005, de când Traian Băsescu l-a acuzat public pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că îl preferă drept aliat în locul său pe Dinu Patriciu. În decembrie 2009, preşedintele a declarat că „regretă” lipsa PNL de la guvernare, lăsând deschisă oferta refacerii alianţei pentru când liberalii vor lua „altă decizie” privind orientarea lor. Despre Dinu Patriciu, Băsescu a declarat, în urmă cu o lună, la postul B1 TV, că trebuie să-i fie pe plac politica executivului din ultima vreme, întrucât omul de afaceri „nu poate fi suspectat că nu e liberal”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-08-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image