2016-12-04 06:11

POLITICA


“Dezertorul” Mutu vorbind despre trădare: “Ponta e un bolşevic”

 |  17:51
“Dezertorul” Mutu vorbind despre trădare: “Ponta e un bolşevic”

Senatorul GabrielMutu, proaspăt demisionar de la PDL şi înscris în PSD, scria nu demult peblogul personal că Victor Ponta este un “bolşevic”. Pe atunci, Ponta nu eraîncă şeful politic al lui Mutu. Pasajul de text în care îl eticheta pepreşedintele social-democrat e unul interesant, în contextul plecăriisenatorului din PDL: Mutu vorbea despre trădare.

Senatorulscria în luna august că Victor Ponta este un “bolşevic” şi plasa etichetarea încontextul “trădării”. Mutu făcea aluzie la faptul că actualul preşedinte PSD nuîl mai are în graţii pe predecesorul său, Mircea Geoană, după ce anterior i-afost purtător de cuvânt. Gabriel Mutu este unul dintre politicienii care auabandonat recent corabia PDL. Aseară a fost prezentat de Marian Vanghelie canou prim-vicepreşedinte al PSD Bucureşti, după ce, până de curând a fostsenator al liberal-democraţilor.

“Mai degrabă bolşevic decât social-democrat,domnul Ponta ne sugerează faptul că istoria poate fi decupată acolo undeconvine mai puţin actualului preşedinte. După cum declară explicit, în istoriaacestui partid la secţiunea lideri, de la Iliescu şi Năstase se va sări directla Ponta, pentru că, nu-i aşa, numele Geoană nu este unul destul de demn pentruei”, scria Mutu pe blogul personal. “În aceste condiţii, nu pot decât să măîntreb: oare discipolul (Ponta, n.r.) nu a fost atent la faptul că maestrului(Năstase, n.r.) nu îi place trădarea? Pentru că altfel nu poate fi numităatitudinea lui Ponta faţă de Geoană. Nu poţi, ca fost purtător de cuvânt al luiGeoană în campania electorală să vii acum şi să împroşti cu noroi”, mai afirmaMutu în luna august, pe vremea când Victor Ponta nu era încă şeful său politic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-10-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image