2018-07-16 19:40


Dezvăluiri inedite despre fostul preşedinte. „Cronică de Cotroceni”, cartea Adrianei Săftoiu despre timpul petrecut cu Băsescu

 |  21:01
Dezvăluiri inedite despre fostul preşedinte. „Cronică de Cotroceni”, cartea Adrianei Săftoiu despre timpul petrecut cu Băsescu
Daniel Măgureanu

În ciuda unui contract de confidenţialitate pe care îl semnează și ar trebui să îl respecte fiecare consilier prezidenţial, fost sau actual, Adriana Săftoiu a lansat duminică o carte în care oferă detalii despre atmosfera din biroul fostului preşedinte Traian Băsescu. Aceasta recunoaşte că i-a fost greu să se decidă asupra scrierii volumului, dar vorbeşte degajat despre alte aspecte.

„De fapt, ceea ce aș vrea eu să se înțeleagă după prima lectură, unde veți păstra, desigur, anecdoticul, e această mare dezamăgire a mea pe care am încercat-o la finalul mandatului de la Cotroceni. Un om nu devine rău singur, cum un om nu devine bun singur. Dacă cineva devine rău în politică, vă asigur că e foarte bine ajutat, de la electorat până la instituții. Iar dacă devine bun, chiar dacă unii spun «nu datorez nimănui nimic, m-am făcut singur!», nici el nu devine bun singur”, a afirmat Adriana Săftoiu.

Autoarea a relatat cum angajaţii de la Cotroceni se temeau de dispoziţiile proaste ale fostului preşedinte şi a descris unul din obiectivele lui Băsescu. „Parcursul său politic arată foarte mult cinism, un calcul rece în atingerea obiectivului. (...) Miza personală a lui Traian Băsescu a vizat şi libertatea sa. Era aproape convins că Adrian Năstase nu se va da în lături să folosească orice mecanism pe care îl va avea la îndemână pentru a-l trimite la închisoare. Avea nevoie de timp ca să îşi rezolve problema Dosarului Flota, piatră de moară în 2004”, a subliniat Săftoiu.

Udrea, personaj principal

„Elena Udrea reprezintă un capitol delicat în viaţa Preşedintelui. (...) Traian Băsescu s-a comportat însă în aşa fel încât o slăbiciune a sa ca om a devenit o vulnerabilitate pentru Preşedinte”, scrie Adriana Săftoiu. Săftoiu mai aminteşte că Elena Udrea îşi petrecea foarte mult timp în biroul preşedintelui. „Partea bună a faptului că Elena îl vizita aproape zilnic pe Preşedinte era că nu ne mai solicita după o anumită oră. (...) În mod evident, se comportă amândoi ca nişte adolescenţi pe care nu trebuie să îi prindă mama.” Câteva pasaje ale cărţii tratează relaţia lui Traian Băsescu cu Vasile Blaga şi Emil Boc. „Urma să se decidă componenţa conducerii Alianţei D.A. Emil Boc era propus de Cezar Preda să facă parte din acest for. Emil acceptă. Băsescu se înfurie şi suspendă şedinţa. Vorbesc după şedinţă cu el şi îmi spune că «piticul» e lacom”. „Măi, Vasile, dacă nu mă respecţi pe mine, măcar respectă funcţia Preşedintelui. Să vii în blugi e o nesimţire!”, i-a spus Traian Băsescu fostului strateg al PDL, Vasile Blaga, a doua zi de Crăciun, în 2006.

Întrebat despre acest subiect, Traian Băsescu a spus că nu a citit cartea, dar ar trage o concluzie: „Mulți oameni amărâți în ziua de azi”. „E o perioadă în care nu mai ai surse de venituri și să îți încalci principiile. Cu toți consilierii am avut despărțiri amiabile, dar cu Săftoiu e mult mai complicat (…)”, a mai spus Traian Băsescu, care a precizat că loialitatea înseamnă următorul aspect: „Ce ai văzut, ce ai auzit în Cotroceni, rămâne acolo!”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-25

TAGURI: dezvaluiri, cronica, de, cotroceni, adriana, saftoiu, traian, basescu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova