2018-06-22 18:25


Dragnea a prezentat RAPORTUL complet al vizitei în Israel

 |  18:51
Dragnea a prezentat RAPORTUL complet al vizitei în Israel

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a explicat într-un document depus la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor detaliile vizitei oficiale efectuate în Statul Israel în perioada 25-26 aprilie 2018.

El a precizat că acţiunea a avut loc la invitaţia premierului Statului Israel, Benjamin Netanyahu, în contextul aniversării, în 2018, a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-israeliene, precum şi a 70 de ani de la declararea Independenţei Statului Israel."Programul vizitei a cuprins convorbiri cu domnul Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Statului Israel, şi respectiv cu domnul Reuven Rivlin, preşedintele Israelului. Întrevederile avute cu înalţii demnitari israelieni s-au concentrat, în principal, asupra următoarelor aspecte: dialogul bilateral româno-israelian, inclusiv la nivel interparlamentar, cooperarea sectorială, cooperarea economică şi investiţiile israeliene în România, cooperarea strategică, situaţia din Orientul Mijlociu, precum şi evoluţiile regionale de interes comun", a arătat Dragnea în document, scrie Agerpres.Potrivit acestuia, discuţiile cu privire la dialogul politic bilateral au evidenţiat legăturile tradiţionale de prietenie dintre România şi Statul Israel, precum şi nivelul excelent al cooperării dintre cele două state, consolidat pe parcursul a 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte."În acest sens, a fost subliniată determinarea părţii române de a continua aprofundarea relaţiei cu Israelul, cu scopul de a o întări şi extinde, şi de a folosi instrumentele diplomaţiei parlamentare în susţinerea obiectivelor comune. În context, a fost evidenţiată dorinţa de a continua şi diversifica cooperarea dintre instituţiile legislative din cele două ţări, bazată pe existenţa unui dialog interparlamentar structurat, consolidat de noul format de cooperare P2P, lansat în anul 2017. Astfel, au fost evocate schimburile la nivel parlamentar ce urmează să se desfăşoare, în cursul anului 2018, la nivelul comisiilor de specialitate, precum şi la nivelul conducerii forurilor legislative din România şi Statul Israel. Totodată, a fost amintit faptul că partea română aşteaptă vizita la Bucureşti a Preşedintelui Knesset-ului, domnul Yuli-Yoel Edelstein", explică Dragnea în document.Un alt subiect de actualitate aflat pe agenda cooperării româno-israeliene a fost legat de mutarea ambasadei României la Ierusalim."În cadrul discuţiilor privind mutarea ambasadelor tuturor statelor de la Tel Aviv la Ierusalim, premierul israelian şi-a exprimat dorinţa ca România să fie prima ţară europeană care îşi va muta ambasada la Ierusalim. De remarcat că alte trei state europene şi-au exprimat intenţia de a-şi muta ambasadele, dar relaţia israeliano-română este o relaţie specială, de aceea acest gest ar avea o valoare simbolică deosebită. Cu această ocazie, în cadrul discuţiei au fost menţionate, demersurile pe care guvernul român le-a iniţiat, prin adoptarea unui Memorandum, în şedinţă de Guvern, cu privire la propunerea de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României la Ierusalim. De asemenea, s-a amintit că partea română a comunicat deja partenerilor existenţa unor consultări în curs pe această temă, atât la nivel guvernamental, cât şi cu alţi actori implicaţi, Memorandumul urmând ordinea instituţională. În linia susţinerii Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, decizia mutării Ambasadei României la Ierusalim este o decizie cu valenţe strategice evidente, motiv pentru care aceasta a fost anunţată public, fiind susţinută de coaliţia de guvernare PSD-ALDE", a subliniat documentul depus de preşedintele Camerei.Totodată, a fost evidenţiat faptul că România are nevoie de sprijinul Israelului şi SUA, în acest sens fiind necesar un dialog mai amplu şi mai nuanţat cu partenerii strategici pe această temă. "Domnul Prim-ministru Benjamin Netanyahu a fost de acord cu această viziune, domnia sa amintind faptul că Statele Unite, care-şi vor inaugura ambasada la Ierusalim în data de 14 mai, au adresat un apel partenerilor strategici, cerându-le să facă un gest similar. în aceeaşi linie, Preşedintele Israelului, domnul Reuven Rivlin, a mulţumit Guvernului român pentru iniţierea consultărilor interne cu privire la mutarea ambasadei la Ierusalim şi şi-a exprimat speranţa că ea va putea fi pusă în practică în curând", se arată în documentul citat.Un alt aspect al relaţiei româno-israeliene abordat a fost cel al cooperării economice şi atragerea de investiţii în România, prilej cu care au fost prezentate o serie de proiecte importante de interes strategic naţional în domeniul medical, respectiv dezvoltarea infrastructurii medicale, a industriei farmaceutice şi de medicamente, în domeniul cercetării ştiinţifice la nivel înalt, precum si domeniul industrial, a mai explicat Liviu Dragnea."Domnul Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Statului Israel, a exprimat interesul ţării sale pentru cooperarea cu România în domeniul medical, Israelul având unul dintre cele mai dezvoltate şi inovative sisteme de sănătate din lume, bazat pe colectarea datelor medicale de la populaţie, conectivitate şi folosirea pe scară largă a inteligenţei artificiale în domeniu. Israelul este în curs de creare a unei baze de date extensive, conţinând informaţii detaliate despre pacienţi, de ordin clinic, biologic şi comportamental. Colectarea acestor date va facilita alcătuirea unui algoritm de cercetare pentru dezvoltarea tratamentelor personalizate. Guvernul israelian preconizează reducerea costurilor medicale pe această bază, printr-o corelare a medicinii preventive cu tratamentele personalizate. Premierul israelian a subliniat că medicina personalizată reprezintă medicina viitorului şi a făcut referiri la programele de tip- "24/7 Home health" dezvoltate în ţara sa, bazate pe tehnologie avansată, capabile să efectueze analize complexe la distanţă, pacientul nemaifiind nevoit să se deplaseze la spital. El a opinat că acest tip de programe ar putea fi implementate şi în România. Un alt proiect care a suscitat interesul părţii israeliene a fost construcţia de parcuri industriale, partea israeliană fiind interesată de un sistem de impozite corporatiste reduse, prim-ministrul israelian insistând că acest proiect poate funcţiona doar dacă România modifică sistemul de taxare, prin stabilirea unor impozite corporatiste reduse", a arătat Dragnea în document.Referitor la cooperarea strategică, au fost salutate relaţiile excelente de cooperare bilaterală în domeniul apărării, reflectate inclusiv de o dinamică activă a dialogului la nivel înalt. În acest sens, au fost aduse în atenţie acţiunile pe linie de apărare, cuprinse deja în Programul de Guvernare, din perspectiva prezervării şi consolidării statutului României de garant al stabilităţii regionale.Un alt subiect prioritar, inclus pe agenda discuţiilor, a făcut referire la intensificarea cooperării în domeniul securităţii cibernetice. În acest sens, a fost afirmat interesul guvernului român pentru semnarea unui Memorandum de colaborare între National Cyber Directorate din Israel şi Secretariatul General al Guvernului prin CIO Office, în vederea îmbunătăţirii securităţii cibernetice a administraţiei publice şi a infrastructurilor critice din România, de a furniza know-how în acest domeniu, precum şi asupra semnării unui alt Memorandum pentru asigurarea de suport tehnic în vederea realizării unui portal guvernamental care să ofere acces online la serviciile oferite cetăţenilor de către administraţia publică, pe modelul de succes israelian."Premierul israelian a exprimat şi interesul ţării sale pentru încheierea acestei colaborări, propunând iniţierea demersurilor imediate în acest sens. Totodată, prim-ministrul israelian şi-a exprimat acordul privind semnarea Parteneriatului România-Israel în domeniul Noilor Tehnologii. Această decizie favorabilă va permite elaborarea de proiecte comune în principalele domenii ale Parteneriatului (energie, securitatea infrastructurii critice, managementul apei şi agricultură sustenabilă, inovaţie antreprenorială pentru domenii high-tech)", a adăugat documentul.În cadrul discuţiilor purtate cu Preşedintele Israelului, domnul Reuven Rivlin, înaltul demnitar s-a referit la evoluţiile din Orientul Mijlociu, îndeosebi la situaţia din Siria şi extinderea prezenţei militare şi a influenţei politice iraniene, recunoscând că acestea rămân o provocare la adresa securităţii naţionale a Statului Israel, a ai arătat preşedintele Camerei Deputaţilor.Programul vizitei a cuprins şi o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Israel, domnul David Melech Friedman, în cadrul căreia au fost discutate, cu precădere, aspecte privind cooperarea pe linia comunităţii Romania-Israel-SUA. în contextul în care israelienii originari din România formează o comunitate puternică şi activă, cu un rol important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, în special în domeniul economic, România va continua să. valorizeze relaţia specială cu comunitatea cetăţenilor israelieni de origine română, ca punte de legătură privilegiată între cele două ţări, acest obiectiv fiind menţionat şi în actualul Program de Guvernare al executivului de la Bucureşti.Totodată, programul vizitei a cuprins şi o întrevedere cu reprezentanţii AIPAC (The American Israel Public Affairs Commitee), respectiv cu Preşedintele AIPAC, CEO -ui si CO-CEO-ul Organizaţiei. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-09

TAGURI: liviu dragnea, raport, vizita, israel





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


DA
09 Mai 2018

grand Marabout féticheur Maitre spirituel occulte vodoun, je vous aiderai à résoudre vos problèmes: Amour – Affection – Argent – Jeux – Examens – Invincibilité et retour immédiat de la personne aimée. Avez-vous un problème de mariage? Avez-vous des problèmes avec la justice? Avez-vous des problèmes avec votre patron? Vous vous sentez menacer par votre entourage? Vous gaspillez de l'argent sans faire de réalisation? Vous avez des problèmes pour accoucher? Vous avez des problèmes pour être enceinte? Vous vous poseZ des questions sur les fausses couches? Vous voudriez connaitre votre avenir? vous voudriez de la valise magique multiplicateur des billets de banques? vous voudriez gagner à un jeu? EuroMillions? PMU?CASINO? Vous ne satisfassiez pas votre conjointe…. vous avez envie de connaitre ce que 2016 vous réserve? vous avez envie de connaitre sur votre vie future vous avez envie de connaitre ce que l'avenir vous réserve? Vous ne vous sentez pas aimez pas les autres ? VOus cherchez un bon boulot.. vous êtes déranger par les mauvaises Esprits? (maris ou femme de Nuit) vous avez été ensorceler? Votre patron vient de vous renvoyez du boulot… Votre copain (e ) vient de vous quittez. Voudriez-vous que la chance vous sourire aux jeux et au boulot ? voudriez vous que je vous fasse briller votre étoile pour un épanouissement sans fin de votre vie professionnel et affectif et vous débarrasse de la malchance par une purification sans précédent? Voudriez vous êtes un initié du vaudoun? Je suis célèbre pour le retour d'affection. Doté des pouvoirs de voyance et de guérison, je propose de résoudre les problèmes rencontrés par les personnes qui me consultent. Travail sérieux et efficace résultat sous 4 jours! Mon pouvoir et mes connaissances occultes garantissent mes interventions à la date prévue. Mettez-moi à l'épreuve
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
10 Mai 2018

da..Urmeaza experimente medicale ca la aUSChWITZ pe populatia idioata care voteaza PSD..dizidentii vor fi exterminati cu metode moderne,organele vandute,mai rau ca in Koreea lui KIM-JONG..totul condus de mafia tiganeasca prietenii lui psdrac-nea.vezi protocoalele secrete incheiate de Dragnea si MUTA docila la TEL-AVIv despre experimente medicale pe populatia din Romania
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova