2016-12-10 20:35

POLITICA


După o bătaie ca la Revoluţie, PNŢCD s-a rupt în trei

 |  20:28
După o bătaie ca la Revoluţie, PNŢCD s-a rupt în trei
Ţărăniştii s-au răsculat din nou sâmbăta trecută. Nuîmpotriva dictaturii, a comuniştilor, sau a lui Ion Iliescu. Ci chiar împotrivalor înşişi. Dorit a fi o mişcare în scopul unificării partidului ajuns la cotede încredere infime, Congresul PNŢCD de sâmbătă s-a transformat în cele dinurmă într-un scandal. Urmaşii lui Coposu şi Raţiu s-au îmbrâncit, s-au jignitşi s-au înjurat ca nişte mineri.

Până sâmbătatrecută, chiar şi aşa mic cum e, PNŢCD era divizat în două: aripa Aurelian Pavelescuşi gruparea Radu Sârbu. Ambii susţineau că sunt preşedinţii partidului. PNŢCDavea, deci, paralel, două conduceri. Aşa încât cele două facţiuni s-au gânditsă încheie pace. Au organizat un congres extraordinar al partidului, în scopulunei viitoare reunificări. Numai că, sâmbătă, propunerea de pace s-atransformat într-o bătaie jenantă pentru moştenitorii lui Coposu şi Raţiu. S-auîmbrâncit, s-au jignit şi s-au înjurat ca nişte mineri. Iar după congres, în locsă iasă întregit, partidul a ieşit întreit, cei prezenţi alegând încă unpreşedinte, pe Eugen Moiescu. Astfel că, acum, PNŢCD are trei preşedinţi.

„Securiştii afară!”

La PalatulParlamentului s-au strâns sâmbătă ţărăniştii pentru a ţine congresul. Au fost câtevasute, majoritatea membri ai aripii Pavelescu, însă susţinători ai înlocuiriilui cu Eugen Moiescu. Paralel, la sediul PNŢCD, Aurelian Pavelescu a organizatun consiliu naţional al partidului. Astfel încât, cei adunaţi la Parlament s-audeplasat la sediu, ca să-l conteste pe actualul lider. Însă, aici surpriză: Pavelescua venit braţ la braţ cu Victor Ciorbea, membru al aripii Sârbu! „Îi daucuvântul domnului Ciorbea, care este prezent ca invitat. Domnul prim-ministru Ciorbeavrea să spună câteva cuvinte!”. Cele câteva cuvinte erau de fapt prezentareaunui acord pentru unificare semnat de ei doi. Introducerea lui Ciorbea în scenăa stârnit furtuna, contestatarii ţipând pentru respectarea ordinii de zi: organizareacongresului şi alegerea preşedintelui, altfel spus, înlocuirea lui Pavelescu. „Linişteacolo! Te dau afară! Vă dau afară”, a încercat Pavelescu în zadar să îşi impunăautoritatea. Şi Ciorbea s-a întrebuinţat un pic să împace spiritele.Ardeleneşte. N-a reuşit. Ţărăniştii deja se luaseră la bătaie. Îmbrânceli,strigăte, câţiva pumni împărţiţi. „Băi, terminaţi acolo. Vă dau afară!Securiştii afară! Ieşi afară securistule”, s-a strigat dintr-o parte şi din alta.Bătaia generalizată s-a întrerupt când simpatizanţii lui Moiescu au hotărât săse întoarcă la Palatul Parlamentului. „Cine este pentru congres?”, a fostîntrebarea care a reuşit să oprească vărsarea de sânge ţărănist.

Moiescu preşedinte!

Întorşi laParlament, ţărăniştii care au vrut congresul au produs un deznodământ aşteptat:l-au ales pe Eugen Moiescu drept preşedinte în locul lui Pavelescu. Rezultatulvotului: 355 de voturi pentru, 5 împotrivă, 8 voturi nule şi 10 abţineri.Cineva a forţat nota, încercând chiar excluderea lui Pavelescu din PNŢCD, însăpropunerea a fost respinsă.

Unirease lasă aşteptată

În aripa rivală, RaduSârbu e mulţumit de alegerea lui Moiescu. El promite că ei doi sunt cei carevor face marea unificare a micului partid. Sârbu spune că liderii ţărănişti dinambele aripi se vor întâlni în 4 şi 5 februarie la Sighet, pentru a comemoramoartea lui Iuliu Maniu, iar cu această ocazie se vor stabili paşii pentruunificarea PNŢCD.

Ciorbea,contestat

Cât despre înţelegereadintre Pavelescu şi Ciorbea - ea nu e valabilă, spune Sârbu. „Acordulîncheiat între Victor Ciorbea şi Aurelian Pavelescu nu are nici o valabilitate,fiind un demers personal al celor doi. Ciorbea a fost cooptat în comisia denegociere cu aripa Pavelescu pentru a negocia demisia lui Pavelescu, şi nu afost mandatat să încheie un astfel de acord de unificare a PNŢCD. VictorCiorbea este un simplu membru al partidului şi joacă de partea lui Pavelescudintr-o ambiţie politicianistă greu de înţeles. Şi-a compromis orice şansă de adeveni un lider informal al PNŢCD. Congresul anunţat de către cei doi pe 12martie nu va avea loc”, a declarat Sârbu citat de Mediafax.

Înloc de concluzie

Eugen Moiescu a fostales preşedinte al aripii Pavelescu a PNŢCD. În acelaşi timp, Aurelian Pavelescucontestă alegerea ca fiind nestatutară. Radu Sârbu, înschimb, îl recunoaşte pe Moiescu şi spune că acesta este omul cu care vanegocia unificarea partidului. În concluzie: acum, în loc de doi preşedinţi,PNŢCD are trei. Şi s-au bătut pentru a obţine asta. La propriu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-08-28

Mai multe imagini:
După o bătaie ca la Revoluţie, PNŢCD s-a rupt în trei
zoom
După o bătaie ca la Revoluţie, PNŢCD s-a rupt în trei
zoom
După o bătaie ca la Revoluţie, PNŢCD s-a rupt în trei
zoom




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

SILE
31 Ian 2011

F A L S !Astia nu sunt urmasii lui Coposu si Ratiu astia sunt niste ciori vopsite ( ca majoritatea politicienilor din Romanika)si vor sa se dea urmasi ai celor doi. Dar nu tine si ar trebui sa le spuna cineva asta. O zi buna !

Adauga un comentariu

Random image