2018-04-23 01:15


Ecaterina Andronescu, precizări despre modificarea Legii Educației în privinţa şcolilor doctorale

 |  06:55
Ecaterina Andronescu, precizări despre modificarea Legii Educației în privinţa şcolilor doctorale

Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, referitor la modificarea Legii Educației în privinţa şcolilor doctorale, că CNATDCU nu se desființează.

"Aceste prevederi nu desființează CNATDCU — rămâne instanța de recurs pentru toate tezele care au fost elaborate și pentru care s-a obținut titlul de doctor prin ordin de ministru. Nu se poate retrage titlul de doctor decât tot prin ordin de ministru. Deci CNATCDU rămâne forul decizional pentru cazurile de derapaj. (...) Din momentul în care titlul se acordă de universitate, aceasta este obligată să își stabilească filtre suplimentare pentru a întări exigența și pentru a nu mai permite asemenea derapaje", a afirmat Ecaterina Andronescu, potrivit Agerpres.

Aceasta a mai spus că "pentru calitatea unei teze de doctorat principalul răspunzător trebuie să rămână școala doctorală".

"În contradicție cu ceea ce a spus domnul secretar de stat, aș vrea să subliniez că pentru calitatea unei teze de doctorat principalul răspunzător trebuie să rămână școala doctorală. Acolo se decide dacă o teză de doctorat se ridică și îndeplinește standardele sau nu. Potrivit acestei legi, crește responsabilitatea universității și a școlii doctorale. Nicăieri în lume nu există o instituție deasupra universității care să acorde o diplomă. O diplomă este acordată de universitatea unde licențiatul, masterandul sau doctorandul a urmat studiile respective, ceea ce responsabilizează instituția", a completat senatorul PSD.

Ecaterina Andronescu a susţinut că actul normativ adoptat de Senat a înăsprit sancțiunile în cazul unor eventuale derapaje privind obținerea titlurilor de doctor.

"Sancțiunile s-au înăsprit (...) merg până la desfacerea contractului de muncă al conducătorului de doctorat, până la retragerea titlului, sancțiunea de a nu mai putea participa la concursuri care să îl valideze într-o poziție de cercetare sau de învățământ. (...) Nu e vinovat numai cel care cu teza de doctorat a ajuns într-un anumit derapaj, este în egală măsură vinovată și universitatea care i-a acordat acest titlu și care nu a avut suficiente filtre în așa fel încât un asemenea derapaj să nu poată să iasă din interiorul universității", a subliniat Ecaterina Andronescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-11

TAGURI: ecaterina andronescu, modificare, lege, educatie, scoala, doctorala





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
11 Oct 2016

COANA CATRINA MERGI LA CULCARE CA ESTI OBOSITA. AI INFIINTAT TU SI ACADEMICIENI DE RANGUL DOI PLATITI DIN BANI PUBLICI, ZAU CA ESTI TICAPOASA ,COPII DIN SCOLI NUA CARTI SAU UNDE INVATA SI VOI PRIMITI BANI DIN BUGETUL STATULUI PE PROSTIA SI IDIOTENIA CARE O AVETI IN KUR ORI IN DOVLEAC.
LATRINA ABRAMBURICA
11 Oct 2016

LATRINA ABRAMBURICA A INVATAMINTULUI RONANESC . A FACUT CU IZMENARUL OPREA 60 000 DE DOCTORI IN INFORMATI . SINTEM SPUMA STINTEI ACADEMICIENEI ABRANBURICA , DISTRUGATOAREA INVATAMINTULUI .
CROCODILUL FLAMAND
11 Oct 2016

CAND O VEDEM LA PUSCARIE PE ABRAMBURICA MICROSOFTULUI-SIVECO CARE PLIMBA GENTILE DE SPAGA PE LA RUDELE DIN STREHAIA...EA E DIN TARGU CARBUNESTI..NEAGRA IN CERUL GURII...PRECUM CATZEAUA LUI DRACU.....AU FURAT PESTE 400DE MILIOANE DE EURO DIN BANII INVATAMANTULUI CU CONTRACTE FALSIFICATE
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova