2016-12-07 20:20

POLITICA


Economia globală, controlată de o supercorporaţie

 |  18:54
Economia globală, controlată de o supercorporaţie

Subiectul controlului economiei globale de către un grup restrâns de entităţi decidente nu a ocolit teoriile conspiraţioniste care s-au dezvoltat de-a lungul ultimelor decenii. Chiar dacă acest fapt s-a tratat inclusiv în materiale de presă, nici o dovadă în acest sens nu a putut fi adusă pentru a susţine că „doar 1% dintre oameni controlează economia şi deţin 99% din bogăţia totală”, aşa cum susţin protestatarii care au ocupat Wall Street.

Pentru prima dată însă, un studiu dedicat exclusiv acestei probleme confirmă că un număr limitat de companii deţin o mare parte din capitalul global. O echipă de la Institutul Federal de Tehnologie din Zürich a analizat o bază de date cu 37 de milioane de companii, căutând să afle gradul de interdependenţă al acestora, scrie „The New Scientist”. Aceştia au ajuns la concluzia că un nucleu format din 1.318 companii sunt interconectate la un anumit nivel, cifra medie a acestor legături fiind de 20. Astfel, se poate vorbi că o supercorporaţie controlează majoritatea.

Mai mult, acestea deţin în mod colectiv circa 20% din veniturile economice la nivel global, în timp ce prin participaţiile în acţionariatul altor mari companii, controlul se extinde la 60% din încasările globale. Cele mai multe corporaţii provin din domeniul financiar (Barclays Bank, JPMorgan sau grupul Goldman Sachs). Totodată, studiul a relevat faptul că, deşi companiile se află într-o relaţie de competitivitate pe piaţă, acestea acţionează conform propriilor scopuri atunci când interesul acestora dictează.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639262-11-10



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image