2017-11-20 13:57


Elena Udrea dă în judecată statul român la CEDO

 |  10:54
Elena Udrea dă în judecată statul român la CEDO

Elena Udrea a venit, luni dimineața, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde s-a judecat o contestație depusă la decizia instanței de a-i menține măsura controlului judiciar în dosarul "Gala Bute". Aceasta a ţinut să precizeze că va da în judecată, la CEDO, statul român pentru modul în care a fost purtată cu cătușe la mâini în spațiul public, în condiţiile în care nu este o persoană periculoasă.

"Și în legislația românească, este un ordin al ministrului de Interne din 2006, dar și în legislația europeană, printr-o directivă a Parlamentului European, este interzis să expui în public o persoană încătușată, dacă nu este o persoană periculoasă. Nu mă consider o persoană periculoasă, în sensul de violentă sau care dorește să se sustragă urmăririi penale. Ca urmare am decis să fac acest lucru, nu neapărat pentru mine, pentru că ați văzut nu am avut nicio rezervă în a-mi expune, a vă ajuta atunci când ați încercat să filmați cătușele, cât pentru toți ceilalți care sunt supuși unor astfel de acte sau acțiuni care nu respectă drepturile omului. (...) Nu văd de ce ar trebui să acceptăm în continuare tot acest spectacol", a declarat Elena Udrea, potrivit Agerpres.

Fostul ministrul a ţinut să precizeze că noul ministru de Interne, Petre Tobă, nu este preocupat să scrie un regulament privind modul de aplicare a Legii de executare a pedepselor.

Elena Udrea este acuzată în dosarul "Gala Bute" de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-25

TAGURI: elena udrea, da, judecata, stat, roman, cedo



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CROCODILUL FLAMAND
25 Ian 2016

AVAND IN VEDERE CA S-A OBISNUIT CU TINUTELE DIN DUBAI,LA URMATOAREA ARESTARE SA O IMBRACATI IN BURKA...SA NU SE VADA DECAT OCHII...EVENTUAL SCHIMBATI LEGISLATIA...TOTI ARESTATII SA UMBLE IN BURKA SA FIE PROTEJATI DE TELEVIZIUNE BINEINTELES CAND AJUNGE LA TARGSOR SA PUNETI CAMERE LIVE IN CELULA SA VEDEM SI NOI CUM LUPTA CU SOBOLANII SI CUM LE ASTUPA GAURA CU PETUL...BIG BROTHER LIVE
MATA HARI DE PLESCOI
25 Ian 2016

A furat 200 - 300 milioane euro si are tupeu de tiganca inputita . Bravo celor care o acopera si o lasa si cu bani . Cinste lor .
ANONIM
25 Ian 2016

CICIOLINELE de Ro sunt mai luptatoare decat altele.............
OPT
26 Ian 2016

Cand ai in spatele tau un grup de falsificatori nici nu ai cum sa fii o persoana asa de periculoasa nu ? Cat de periculosi sunt marii corupti din administratiile publice ? Ce rau a facut Victorel Ponta cu jocurile de noroc din mandatul lui pe banii tuturor romanilor platitor de taxe ? La asta nu poate sa raspunda nici directorul Centrului de Inteligenta din America ...atat de inofensivi sunt astia. S-a suparat parasuta ca a fost plimbata in catuse in public si s-a facut de ras, dar nu a ramas la mititica si asta chiar e de ras. ...nu o mai plac iubitii ei. Parerea mea e ca si dl Ponta trebuie plimbat cu catuse.
OPT
26 Ian 2016

Frustrarilor lor vin din cauza faptului ca nu sunt capabili si de violenta fizica dar au niste minti diabolice.
OPT
26 Ian 2016

Nu este doar Elena Udrea sau Victor Ponta, a spus cu guritza lui frumoasa baietzelul ala destept din PSD ca nu mai au loc in puscarii dupa ce a sarit in ajutorul maiestrului lui vinovat de inalta coruptie.
OPT
26 Ian 2016

Asta inseamna retele.
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova