2016-12-08 06:15

POLITICA


Elena Udrea, înfrântă de Silviu Prigoană. PDL a dat mână liberă la afaceri cu statul

 |  19:13
Elena Udrea, înfrântă de Silviu Prigoană. PDL a dat mână liberă la afaceri cu statul
PDL arenunţat pentru moment la rezoluţia care le interzicea demnitarilor partiduluisă facă afaceri cu statul. De dragul lui Silviu Prigoană, democrat-liberaliivor modifica documentul şi îi vor exclude din preverile ei pe cei care aveaudeja afaceri de amploare cu statul înainte să devină membri de partid.

În şedinţade săptămâna trecută a Colegiului Director ar fi trebuit să se stabilească data-limităpână la care demnitarii partidului pot să opteze între afaceri cu statul şifuncţie şi să se aprobe rezoluţia în totalitate. Documentul a fost însă dat deoparte,iar Biroul Permanent Naţional a fost împuternict să facă pe ici, pe colo cîtevamodificări. Mai exact, prin punctele esenţiale. Cea mai importantă modificareva fi aceea că cei care aveau afaceri cu statul înainte de a deveni membri departid nu vor mai fi obligaţi să aleagă între afaceri şi funcţie. Aceastămodificare se referă în primul rând la deputatul Silviu Prigoană care, în urmăcu trei luni, atunci când a fost adoptată rezoluţia, şi-a dat demisia dinpartid anunţând că nu are de gând să renunţe la afacerile cu statul pentru cănu poate să-şi lase copiii nemâncaţi. El a revenit însă în urmă cu două zile înPDL, anunţând victorios că rezoluţia cu pricina a fost anulată pentru că eradiscriminatorie.

Prigoană,reprimit cu braţele deschise în partid

PreşedintaCamerei Deputaţilor Roberta Anastase, a spus pentru “Puterea” că rezoluţia nu afost anulată cum a spus Prigoană, ci doar “rediscutată, clarificată” pentru anu mai fi înţeleasă greşit. Ea a mai spus că hotărârea adoptată de conducereapartidului nu îl viza pe Prigoană şi nici pe cei ca el care aveau deja afacericu statul înainte de a deveni membri de partid, ci pe cei care au încheiataceste afaceri după ce au intrat în partid. “Nu am înţeles de ce domnulPrigoană s-a grăbit să-şi dea demisia din partid atunci când s-a adoptatrezoluţia, înainte de a vedea despre ce este vorba”, a mai spus preşedintaCamerei Deputaţilor. Anastase nu a putut să precizeze când vor fi discutate modificărileîn Biroul Permanent Naţional. Şi prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu anegat că rezoluţia a fost anulată, refuzând însă să dea mai multe detalii cuprivire la acest subiect. Şi liderul grupului senatorial al PDL, Traian Igaş, afost zgârcit în comentarii, motivând că nu ştie nimic despre modificarearezoluţiei şi că nu poate face comentarii. Elena Udrea, cea care părea că areuşit să-i pună la punct pe afaceriştii partidului, s-a făcut că nu ştiedespre ce e vorba şi a cerut timp pentru a vorbi cu Silviu Prigoană pentru a sedumeri. Silviu Prigoană a fost reprimit cu braţele deschise în partid, el rămânândoricum activ în grupul deputaţilor PDL şi după demisie. Chiar lideruldeputaţilor PDL Mircea Toader l-a susţinut şi a precizat că Prigoană putea sărevină nestingherit pentru că a demisionat şi nu a fost exclus din PDL.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-05-23

Mai multe imagini:
Elena Udrea, înfrântă de Silviu Prigoană. PDL a dat mână liberă la afaceri cu statul
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GEORGETA
08 Sep 2010

ca de obicei, praf in ochii romanilor; doar nu credeati ca basescu-boc vor interzice clanului afacerile cu statul,cand se apropie alegerile acus-acus si li se frige buza dupa sponsori.

Adauga un comentariu

Random image