2016-12-06 02:55

POLITICA


Emil Boc a ratat cea mai prestigioasă diplomă academică. Tehnocratul care a cumpărat manuscrisele lui Cioran, distins de Academia Română

 |  19:46
Emil Boc a ratat cea mai prestigioasă diplomă academică. Tehnocratul care a cumpărat manuscrisele lui Cioran, distins de Academia Română
George Brăiloiu, afaceristul care a cumpărat manuscriseleşi documentele care i-au aparţinut lui Emil Cioran, îi ia din nou faţapremierului Emil Boc. Omul de afaceri a primit cea mai înaltă distincţieoferită de Academia Română, ca urmare a deciziei sale de a dona întregul „lotCioran” instituţiei. Distincţia i-ar fi putut fi probabil acordată primuluiministru dacă în loc de firma lui Brăiloiu, achizitorul manuscriselor ar fifost Guvernul. Spre deosebire de Brăiloiu, premierul României a ratat astfelintrarea în „înalta lume” a celor recompensaţi de-a lungul timpului cu diplome şititluri din partea Academiei.

Afaceristul român care a achiziţionat, într-olicitaţie organizată săptămâna trecută la Paris, manuscrisele şi documentelelui Emil Cioran, a primit ieri (marţi, n.r.) din partea Academiei Române ceamai înaltă distincţie pe care o oferă instituţia – diploma „Meritul Academic”. Lui George Brăiloiu i-afost acordată această distincţie ca recompensă pentru gestul său de a donaAcademiei Române întregul „lot Cioran”, cumpăratjoia trecută de firma sa contra sumei de 500.000 de euro.

„Am promis că astăzivoi anunţa cine este beneficiarul fondului Cioran. Am considerat că AcademiaRomână, care are menirea de a păstra şi cultiva limba şi literatura română,este instituţia care trebuie să aibă grijă de manuscrisele lui Cioran cumpăratede mine”, a anunţat marţi George Brăiloiu. „Înzilele următoare voi definitiva actele de transport. Destinatarul va fi directAcademia Română”, a mai declarat el. Afaceristul consideră că decizia donaţieitrebuie privită ca pe un gest simbolic şi că nu e cazul de a se căuta intenţiiascunse în spatele ei. „Ştiu că doriţi să aflaţi resorturile gestuluimeu. Luaţi-l doar ca pe un gest-simbol, într-o perioadă în care avem nevoie desimboluri”, a explicat Brăiloiu.

Felicitatde premier

Premierul Boc are conştiinţa împăcată cândvine vorba de absenţa Guvernului de la licitaţia organizată săptămânatrecută la Paris. Întrebat de ce statul român nu a participat la licitaţia dincapitala Franţei, unde s-au vândut o mare parte din manuscrisele filosofuluiEmil Cioran, Emil Boc a susţinut că statul a fost prezent acolo. “Statul româna avut două entităţi, Biblioteca Centrală Universitară şi Televiziunea Română”,a declarat şeful Executivului. Soluţia lui Boc la valul de critici venit caurmare a lipsei Guvernului de la evenimentul de la Paris a fost să-l felicitepe Brăiloiu pentru că a făcut ceea ce, teoretic, ar fi trebuit să facăsubalternii săi de la Guvern, angajaţii Ministerului culturii, mai precis. „Eufelicit pe acel întreprinzător român care a făcut acest gest şi ar fi bine cael să fie urmat şi de către alţii”, a mai afirmat Boc la insistenţele presei.

Bani din aer murdar

George Brăiloiu este acţionarul principal alfirmei KDF Energy, o companie care face trading (intermediază comercializarea,n.r.) cu certificate de emisii de gaz de seră. Acestea sunt un fel de drepturide poluator. Marile companii industriale dintr-o ţară primesc gratuit acestecertificate, iar la sfârşitul unui an, în funcţie de cât au poluat, ele suntobligate să cumpere, sau să vândă din ele. Firma KDF este un intermediar alacestei afaceri, înlesnind pe pieţele reglementate contactele între actoriiinteresaţi să cumpere sau să vândă certificatele.

Afacerea lui Brăiloiu s-a dovedit extrem deprofitabilă, tocmai în an de criză. “Ziarul Financiar” scria că în anul 2009KDF a reuşit recordul de a-şi multiplica cifra de afaceri de 100 de ori, de la1 milion de euro la sfârşitul lui 2008, la 100 de milioane la fineleurmătorului an. KDF Energy este la ora actuală unul dintre cei mai influenţitraderi de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, având filiale nudoar în România, ci, şi în Bulgaria, Grecia şi în Lituania.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-08-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image