2016-12-10 14:44

POLITICA


Eroii din Chile

 |  17:12
Eroii din Chile
Jeff Hart, sondor din Denver, Colorado,a devenit erou în Chile dupa ce a săpat puţul de salvare prin care echipele deintervenţie s-au pregătit să-i scoată pe cei 33 de mineri blocaţi în subteran,transmite AP. Harta lucrat 33 de zile aproape neîntrerupt, realizând puţul de aproape 700 demetri prin care echipele de salvare îi scot la suprafaţă pe mineri. Hart săpa puţuri de apă pentru armata americană în Afganistan, în momentul în carea fost sunat să meargă în Chile. Săpăturile au fost extrem de complexe şidificile.

Operaţiuneade salvare, urmărită de peste 2.000 de jurnalişti veniţi din întreaga lume, aînceput marţi în jurul orei 23.20 (miercuri, 5.20, ora României), princoborârea primului salvator. Ea ar urma să se încheie după o zi, o zi şijumătate. Preşedintele chilian, Sebastian Pinera, a calificat miercurioperaţiunea de salvare a celor 33 de mineri, blocaţi în subteran de la 5august, ca fiind "fără comparaţie în istoria umanităţii". El a anunţatcă mina, "care are o istorie lungă de accidente, nu va fi redeschisă pânăcând securitatea nu va fi garantată deplin". Un prim miner, FlorencioAvalos, a fost scos la suprafaţă teafăr, miercuri, în jurul orei 00.10 (6.10,ora României), după 68 de zile petrecute în mina San Jose din Chile, alături de32 de colegi, un calvar subteran fără precedent. Minerii vor urca la suprafaţă,la bordul unei capsule, în mai puţin de un sfert de oră, traversând puţul deevacuare, forat în 33 de zile. Însă, cu tot cu pregătiri, pentru scoaterea adoi mineri la suprafaţă va trece aproximativ o oră. Cei 33 de mineri s-au aflatblocaţi în mina San Jose din 5 august, după ce o galerie s-a surpat şi a blocattoate căile de acces. Au fost descoperiţi teferi abia după 17 zile.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-10-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image